Dario Bonetti a comentat situația de la Dinamo și a vorbit despre plecarea lui Ovidiu Burcă. Antrenorul „câinilor” și-a reziliat contractul cu „alb-roșii” exact ca italianul, după un derby cu FCSB.
Dario Bonetti a analizat situația de la Dinamo pentru FANATIK: „Problema nu sunt antrenorii sau jucătorii, ci conducerea. Habar n-au nimic despre fotbal. A doua problemă ar putea fi jucătorii, dar cine organizează echipa și clubul? Asta e diferența”.
La fel ca Ovidiu Burcă, antrenorul italian a plecat și el de la Dinamo după un derby: „E un club mare din Europa, un brand mare dar au trecut prea mulți ani în care situația a fost foarte dificilă. Eu am plecat după meciul cu FCSB, dar Dinamo avea 6 puncte după primele trei etape”.
Dario Bonetti îi arată cu degetul pe cei din conducerea lui Dinamo și consideră că i s-a făcut o mare nedreptate: „Înțelegerea era ca toată lumea să aibă răbdare până când se ridică interdicția la transferuri de la FIFA și să aduc 5-6 jucători. Dar ei s-au folosit de mine pentru că nimeni nu voia să vină la Dinamo în acel moment, fără jucători, fără bani, fără nimic”.
Dario Bonetti nu mai este dispus sub nicio formă să revină în Ștefan cel Mare: „Povestea mea cu Dinamo este încheiată, mai ales cu această conducere. Istoria a fost scrisă. Nimic nu s-a schimbat de când am plecat. Dacă nu te pricepi la fotbal e foarte greu să construiești o echipă”.
Cu toate acestea, italianul a rămas cu inima aproape de echipă: „Mie îmi pare foarte rău pentru suporteri. Dinamo are o istorie extraordinară și niște fani minunați, însă nimeni nu mai respectă asta acum. Ce pot să spun e că sper ca Dinamo să își revină și să fie din nou acolo unde îi este locul”.
Poli Iași și Oțelul Galați, echipe nou-promovate la fel ca Dinamo, reușesc să se descurce mult mai bine, lucru observat și de Bonetti: „În România chiar nu e atât de complicat să organizezi un club și să faci o echipă. Nu e Italia, Anglia sau altă țară, unde trebuie mulți bani și jucători de mare valoare. Ce pot să mai spun? Am urmărit situația și e deja prea mult. Nimic nu s-a schimbat!”.
Fostul antrenor al „câinilor” nici nu mai are puterea să privească meciurile lui Dinamo: „Nici nu am putut să mă uit la meci când știu că Dinamo e din nou pe locul 15 în clasament și poate retrograda din nou. Nu mă mai întorc niciodată. M-au folosit de prea multe ori”.
Bonetti e convins că dacă ar fi rămas la Dinamo ar fi putut să îndeplinească marele vis al tututor suporterilor: „Dacă aveam posibilitatea să rămân la Dinamo din 2010 pentru câțiva ani, Dinamo ar fi avut acum 3-4 titluri și ar fi jucat în Champions League. Sunt prea obosit ca să le mai permit să mă folosesc. Chiar e prea mult”.