Sport

Dat afară de arabi, Cosmin Contra are planuri mari în Spania: „E visul meu“

Cosmin Contra (46 de ani) a ratat in extremis câștigarea campionatului în Arabia Saudită. Din acest motiv, șefii lui Al-Ittihad l-au concediat pe român, care are însă planuri mari.
10.07.2022 | 14:55
Dat afara de arabi Cosmin Contra are planuri mari in Spania E visul meu
Cosmin Contra și-a vărsat oful într-un interviu în Marca, după ce a fost dat afară de Al-Ittihad: „Merit o nouă șansă”. FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Al-Ittihad a pierdut la mustață campionatul în Arabia Saudită. Echipa lui Cosmin Contra a condus competiția în cea mai mare a timpului, dar a ratat titlul în ultima rundă, în fața rivalei Al-Hilal.

Unde visează să antreneze Cosmin Contra, după ce a fost demis de Al-Ittihad

Fostul selecționer a fost numit pe banca lui Al-Ittihad în august 2021 și a avut ca obiectiv câștigarea titlului în Saudi Professional League. „Tigrii” au avut și un avans de 11 puncte, dar nu au reușit să mențină ecartul și au fost depășiți de Al-Hilal.

ADVERTISEMENT

Dat afară după ratarea campionatului, Cosmin Contra a oferit o primă reacție în cotidianul spaniol Marca. Antrenorul în vârstă de 46 de ani visează să antreneze din nou în LaLiga. Contra a pregătit-o pe Getafe în sezonul 2014-2015.

„Acum trebuie să aştept şi să vedem ce oferă piaţa. Visul meu este să mă întorc să antrenez în Spania, în Primera Division, dar cu fiecare zi devine mai greu şi sunt conştient de asta. Mi-ar plăcea şi este obiectivul meu”, a declarat Cosmin Contra, în Marca.

ADVERTISEMENT

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Cosmin Gurita (@cosmin2contra)

Cosmin Contra a condus-o pe Al-Itthiad în 27 de partide, perioadă în care a reușit să câștige de 18 ori, să înregistreze cinci rezultate de egalitate și să piardă în patru rânduri.

„Aș vrea să aibă cineva încredere în mine”

În 2021, fostul selecționer, a vorbit pentru același cotidian despre dorința sa de a reveni în primul eșalon al campionatului spaniol. „Guriță” crede că LaLiga a devenit mai slabă după plecarea mai multor super fotbaliști, precum Neymar, Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi.

ADVERTISEMENT

„Aș vrea să aibă cineva din Spania încredere în mine. Merit o nouă șansă, dar știu că este complicat. Ar fi un vis să antrenez din nou în La Liga.

La Liga a pierdut jucători importanți, campionatul e mai puțin competitiv decât era înainte. Fotbalul evoluează, generațiile se schimbă, e ceva normal.

ADVERTISEMENT

Nu cred că e corect să comparăm perioade diferite. E clar că există o schimbare și nu mai este la fel ca acum câțiva ani”, spunea Contra, în septembrie 2021, pentru Marca.

ADVERTISEMENT