News

Data la care românii vor primi plicurile cu noile pensii, recalculate. Ministrul Muncii a făcut anunţul mult aşteptat

Ministrul Muncii a făcut sâmbătă un anunţ important despre pensiile majorate. Când vor primi românii noile decizii, după recalculare.
30.03.2024 | 21:12
Data la care romanii vor primi plicurile cu noile pensii recalculate Ministrul Muncii a facut anuntul mult asteptat
Ministrul Simona Bucura Oprescu a dat informaţii despre calndarul recalculării pensiilor Foto: Facebook / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Recalcularea pensiilor reprezintă momentul de maxim interes pentru seniori în acest an, în condiţiile în care guvernanţii dau asigurări că nicio pensie nu va scădea, ba mai mult, unele pensii vor creşte chiar şi cu mai bine de 1.000 de lei.

Peste 3 milioane de români vor avea pensii mai mari de la 1 septembrie

Noile pensii recalculate ar urma să fie încasate de beneficiar după data de 1 septembrie, dar în prealabil pensionarii vor ştii la ce sume să se aştepte să primească. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, spune că fiecare senior va fi înştiinţat prin poştă cu privire la noul cuantum al pensiei sale, rezultat în urma recalculării.

ADVERTISEMENT

“Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari. Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai, astfel că începând cu luna septembrie să vină al doilea moment major al pensiilor”, a spus ministrul Muncii, la Antena 3.

Din cei aproape 5 milioane de pensionari aproximativ două treimi vor avea pensiile majorate în urma recalculării, apreciază ministrul, pe baza datelor obţinute din partea Casei Naționale de Pensii Publice.

ADVERTISEMENT

“Primul moment major a fost la 1 ianuarie, când a fost o creștere a punctului de pensie cu 13.8%. Al doilea moment important este luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate.

Peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari, conform estimărilor colegilor noștri de la Casa de Pensii”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.

ADVERTISEMENT

Astfel, conform calendarului elaborat după aprobarea noii legi a pensiilor, românii vor primi deciziile cu pensiile recalculate de la începutul lunii mai până la sfârşitul lunii august, urmând ca pensiile majorate să le încaseze în prima jumătate a lunii septembrie.

De subliniat că nu vor creşte pensiile celor care au muncit mai puţin de 15 ani, aceştia neprimind puncte de de stabilitate. În această categorie ar putea intra şi unii pensionari care au activat în câmpul muncii mai puţin de 25 de ani.

ADVERTISEMENT

Toate pensiile, cu excepţia celor speciale, au fost deja indexate cu un procent fix de 13,8%, începând cu 1 ianuarie 2024.

ADVERTISEMENT