Sport

David Miculescu, atacantul lui Gigi Becali pentru grupele Champions League, a înscris și în FCSB – Farul. Super execuție după pasa lui Olaru. Video

David Miculescu a deschis scorul în partida dintre FCSB și Farul Constanța, din etapa cu numărul 7 a play-off-ului.
27.04.2024 | 21:19
David Miculescu atacantul lui Gigi Becali pentru grupele Champions League a inscris si in FCSB  Farul Super executie dupa pasa lui Olaru Video
David Miculescu a deschis scorul în partida dintre FCSB și Farul Constanța. foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

FCSB a primit vizita Farului Constanța, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii. Partida jucată pe Arena Națională o poate face campioană matematic pe formația roș-albastră.

Primul gol al meciului FCSB – Farul a fost marcat în minutul 26

După 25 de minute în care fanii prezenți în tribunele stadionului nu au putut vedea faze periculoase la cele două porți, tabela a fost deblocată în minutul 26.

ADVERTISEMENT

David Miculescu a fost lansat perfect de Darius Olaru și l-a executat cu un șut plasat pe portarul Alexandru Buzbuchi.

Vezi aici reușita lui David Miculescu din partida FCSB – Farul

David Miculescu a înscris în a doua partidă conscutivă pentru FCSB

După ce a marcat în egalul obținut de FCSB etapa trecută pe terenul lui Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-2, David Miculescu a punctat din nou pentru clubul roș-albastru.

ADVERTISEMENT

Reușita din înfruntarea cu Farul Constanța este a cincea pentru atacantul lui FCSB din acest sezon al SuperLigii și poate să fie golul care îi aduce echipei antrenate de Elias Charalambous titlul de campioană.

David Miculescu, remarcatul lui Mihai Stoica în play-off

Rămasă fără atacant din iarnă, când Gigi Becali a decis să-l vând pe Andrea Compagno în China, FCSB a dus lipsă de un vârf de atac clasic, care să poată să se lupte cu fundașii adverși.

ADVERTISEMENT

După victoria obținută de FCSB în fața lui CFR Cluj, scor 1-0, în cadrul etapei a 4-a din play-off, Mihai Stoica a declarat că remarcatul său este David Miculescu chiar dacă acesta nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Criticat după egalul cu Rapid din urmă cu două etape

Chiar dacă Mihai Stoica a anunțat că David Miculesacu este atacantul de care FCSB avea nevoie, după meciul FCSB – Rapid 2-2, Bănel Nicoliță l-a luat în vizor pe jucătorul roș-albastru.

ADVERTISEMENT

“Miculescu nu rezistă deloc sub presiune. Un jucător ca el, de 1.700.000 de euro, trebuia să defileze. Păi, fratele meu, tu nu o atingi? 45 de minute nu a atins mingea”, a declarat Bănel Nicoliță, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT