Life

De ce Andreea Mantea nu se uită niciodată la emisiunile pe care le prezintă: ”Am niște traume”

Motivul pentru care Andreea Mantea nu privește deloc show-urile pe care le moderează. Ce a povestit prezentatoarea tv.
07.09.2023 | 16:38
De ce Andreea Mantea nu se uita niciodata la emisiunile pe care le prezinta Am niste traume
Motivul pentru care Andreea Mantea nu privește deloc show-urile pe care le moderează. Ce a povestit prezentatoarea. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

De ce Andreea Mantea nu se uită niciodată la emisiunile pe care le prezintă. Gazda reality show-ului Casa Iubirii susține că este vorba de niște traume pe care le are încă de la începutul carierei sale în televiziune.

Motivul pentru care Andreea Mantea nu privește deloc show-urile pe care le moderează. Ce a povestit prezentatoarea

Andreea Mantea a dezvăluit care este motivul pentru care nu privește deloc show-urile pe care le moderează de ani buni. Prezentatoarea de la Kanal D a povestit neplăcerile de care a avut parte, subliniind că este o persoană foarte critică.

ADVERTISEMENT

Frumoasa brunetă și-a adus aminte de perioada în care modera Noaptea Eroilor împreună cu Mircea Radu. Vedeta nu poate uita nici acum momentele în care stătea și analiza filmările, fiind blamată de Valeriu Lazarov.

„Eu nu mă uit la mine la televizor niciodată! Nu pot. Nu. (n.r. nu s-a uitat niciodată) Poate mă uitam la început, dar era foarte greu. Fiind în direct, să stau să caut să mă uit la mine nu, exclus.

ADVERTISEMENT

Sunt foarte critică cu mine. Nu cu ceea ce fac sau spun, ci cu postura. Mă rog, am niște traume legate de treaba aceasta. Am lucrat intens pe partea aceasta. Mi se spunea de către Valeriu Lazarov:

«De ce ai deschis gura așa când ai spus bună seara și ți-am văzut și măselele din spate? De ce stăteai cu piciorul așa ca și cum te-ai plictisit?». Pentru mine a fost foarte greu, mai ales pentru că eram la început.

ADVERTISEMENT

A fost și foarte constructiv. Din acel punct am devenit foarte critică cu mine”, a declarat Andreea Mantea pentru ego.ro. Prezentatoarea de la Casa Iubirii este foarte expresivă și mereu reacționează în cadrul emisiunilor pe care le moderează.

Andreea Mantea: ”Pot să fiu eu”

Andreea Mantea a mai precizat că este genul de persoană care nu poate controla anumite lucruri pe care le face în reality show-urile pe care le prezintă. Acesta este motivul pentru care frumoasa brunetă preferă să nu privească emisiunile sale.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, vedeta de la Kanal D nu vrea să piardă timpul urmărind show-urile matrimoniale pe care le face de ani buni. Fosta iubită a lui Cristi Mitrea crede că nu s-ar descurca niciodată în rolul de actriță.

„Pot să fiu eu, dacă îmi vine să zâmbesc, zâmbesc, dacă îmi vine să ridic tonul, îl mai ridic, dacă îmi vine să râd, râd, dacă îmi vine să plâng, plâng și aia e!”, a mai spus Andreea Mantea, pentru aceeași sursă.

ADVERTISEMENT