De ce mâncare nu se atinge Fuego, de Paște: ”Sub nicio formă”! Artistul și-a dezvăluit toate secretele

Fuego, pe numele său complet Paul Surugiu, este unul dintre marii artiști ai României. FANATIK a avut onoarea de a sta de vorbă cu Fuego, de a depăna amintiri și de a afla lucruri inedite din viața acestuia. Ne-am dorit să aflăm ce sentimente îl încearcă în pragul sărbătorilor Pascale, cum era copilăria pentru el, ce amintiri i-au rămas în suflet, dar și ce proiecte inedite pregătește fanilor săi.

Fuego, amintiri de Paște! Dezvăluiri de senzație ale artistului

FANATIK a stat de vorbă cu Fuego, chiar în preajma sărbătorilor Pascale. Artistul ne-a povestit cum era Paștele în copilăria lui și cum era atmosfera de acasă. Am depănat amintiri și am trecut în revistă momente memorabile din viața și din cariera sa.

Fuego ne-a dezvăluit ce planuri artistice are în viitorul apropiat, cum a fost copilăria cu lipsuri, ce urme și-au lăsat povețele părinților în modelarea lui, ca om, dar și multe alte lucruri pe care cu siguranță fanii acestuia nu le știau!

Fuego, nostalgic de Paște: ”Evit să am manifestări”

Se apropie Paștele. Ce sentimente vă încearcă în această perioadă? Cum rememorați copilăria din această perioadă? Cum erau zilele de sărbătoare la dumneavoastră în familie, atunci când erați mic?

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

– Se întâmplă ca de Paște să fiu mai… nostalgic. De Crăciun, în ultimii 18 ani, cu excepția pandemiei, am fost pe scenă, în concerte. De Paște evit să am manifestări. Prefer să-mi găsesc fragmente de liniște alături de oameni dragi, să fiu calm și să mă gândesc la ce am de făcut, încărcându-mi bateriile. În copilărie, fiind alte vremuri atunci, acum vreo 30 și ceva de ani, totul avea un alt farmec și noi acordam o altă atenție sărbătorilor, pentru că erau într-adevăr evenimente majore. Ai mei erau în priză continuă cu pregătirile. Îmi amintesc că ieșeam la scuturat covoare, se făcea curățenie generală, se gătea, ne pregăteam intens.

Fuego: „Eram fascinați de Înviere”

Mai apoi, în prima zi, mergeam la bunici, stăteam la masă. A doua zi mergeam la Udat, un obicei tradițional din zona Ardealului, prin care se merge din ușă-n ușă și se stropesc fetele de către băieți cu parfum. Iar noi căutam zile întregi colonie ca să avem ce uda. Nu știu să descriu cu exactitate, dar era o feerie. Apoi mergeam la biserică, toată Săptămâna Mare, la Denii, cântam la strană. Eram fascinați de Înviere, de luatul Luminii și de toată aventura de a reuși să ajungem cu Lumina acasă, să nu o stingă vântul. Azi nu mai e la fel, dar cred eu că farmecul sărbătorii nu stă neapărat în ce faci, ci în persoanele alături de care petreci acele clipe!

Care sunt preparatele de care nu vă dezlipiți niciodată de sărbători? Ce vă place cel mai mult să mâncați?

– Eu sunt prin definiție un gurmand și am crescut în forma asta. Nu fac nazuri prea mari la mâncare, iubesc preparatele tradiționale românești. Iubesc să mănânc, ca o plăcere, ca un ritual în care ne bucurăm de ce avem în fața noastră, cu ca o necesitate. Pentru că suntem în perioada pascală, nu există sărbători de Paște fără pască și cozonac.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Chiar dacă la noi în Ardeal se face mai puțin pasca, de când sunt la București, sunt mare fan și nu lipsește niciodată. La fel e și cu cozonacul. Nu mănânc drob de miel sau friptură de miel. Nelipsita salată de boeuf este mereu un preparat la care nu aș putea să renunț fără să gust măcar puțin. Îmi place să mănânc tot ce e gustos și preparat cu dragoste.

Fuego, ajutor de nădejde în bucătăria mamei, în pragul sărbătorilor

Făceați boacăne prin bucătărie atunci când mama dumneavoastră gătea de sărbători? Sau o ajutați?

– Am fost un copil plin de energie și nu prea stăteam locului, dar chiar și așa, eram fascinat de tot ce înseamnă gătit și eram atent la ce se face.  Mai dădeam o mână de ajutor și încercam, pe cât se poate, să fiu util. Ori curățam legumele, ori tăiam la salata de boeuf, ori ajutam cu vasele, ori mergeam să mai iau câte ceva.

Multe din preparatele tradiționale, de Paști sau de Crăciun, erau făcute de tata, care îmi dădea niște secrete pe care le țin minte și azi. Cert este că la noi în casă era armonie, se gătea cu dragoste, eram cu toții entuziasmați de zilele care urmau să vină. Am trăit într-o atmosferă trainică, benefică și eram implicat de ai mei în fiecare activitate, fie că erau decizii mai importante sau ceva de ajutat la bucătărie. Asta mi-a ajutat pe parcurs, pentru că am înțeles astfel că cea mai importantă parte din legăturile cu oamenii de lângă noi este comunicarea eficientă.

Marele debut de la Mamaia a fost cu ghinion pentru Fuego

Cum rememorați prima dumneavoastră apariție pe scenă, cea din anul 1993, de la Festivalul de Muzică de la Mamaia? Ce ați simțit atunci?

– Nu a fost aceea prima apariție pe scenă. Eu am urcat prima oară pe o scenă mare, în fața unui public adevărat, la Turda, pe la vreo 10 ani, apoi la Cântarea României. Dar la Mamaia a fost un debut oficial, un debut care a contat pentru parcursul meu ulterior și care mă introducea cumva în lumea artistică, deși mai participasem la festivaluri mari prin țară.

Mi-aduc aminte că acest debut a fost cu ghinion, cumva. Seara de interpretare nu a fost difuzată la TVR, pentru că a venit o furtună puternică și astfel s-a oprit transmisia, deși noi în sală am cântat. A doua seară am fost parte a recitalului profesorului meu, maestrul George Grigoriu și acolo a fost mai bine. Nu știu exact cum rememorez acel moment. Cu mintea de acum, aș fi făcut altfel, aș fi cântat alte piese, m-aș fi prezentat diferit.

Dar sunt bucuros că am avut susținerea lui George Grigoriu, marele compozitor și descoperitor de talente din muzica românească. Sunt bucuros că am pășit în locul în care s-au lansat cele mai importante nume ale genului.

N-am luat nici un premiu atunci, dar asta nu m-a demoralizat, ba dimpotrivă, mi-a dat un avânt și în toamna aceluiași an am luat premiu la prima ediție a Festivalului ”Aurelian Andreescu”, la București, iar mai apoi am continuat drumul și iată că azi, după 30 de ani de atunci, sunt pe buzele oamenilor și cred eu, cu modestie, că las ceva în urma mea, prin toată activitatea mea și proiectele din ultimii ani.

Fuego: „Nu mă cred star”

Aveți o discografie impresionantă și ați primit, de-a lungul carierei, numeroase distincții. Le-ați primit pe toate cu aceeași emoție ca la început, ca în momentul în care vi s-au acordat pentru prima dată?

– Cred că primele premii le-am luat, pentru cântat, în adolescență, la Cântarea României. Sigur că sunt importante și sigur că am simțit de fiecare dată o onoare puternică. Nu sunt neapărat temelia unui drum și nu reflectă mai nimic, dar chiar și așa, fiecare apreciere a fost o confirmare a faptului că nu muncesc în van. Un moment aparte a fost atunci când am devenit „Artist al Poporului” Republicii Moldova, la 36 de ani, prin decret prezindențial, în cadrul unei manifestări unice.

Mi-am dat seama atunci că misiunea mea nu e una la întâmplare și că trebuie să iau în serios până și cea mai nesemnificativă apariție în fața oamenilor. De fapt, cred că cel mai important premiu, dincolo de orice, îl reprezintă dragostea publicului. Spre asta am tins și asta am primit. Faptul că oamenii lasă televizoare, Youtube și alte posibilități de a asculta muzică și a se distra și vin la concertele mele la sală, prin toată țara, e un premiu pe care nu-l pot foarte tare descrie. Am mai spus – Nu mă cred star, nu sunt „cel mai”, n-am milioane de fani și sunt tare ancorat în realitatea mea și în cea din jur.

Fuego, totul despre perioada școlii: „Nu am fost neapărat un elev model”

Cum era elevul Paul Surugiu? Care au fost materiile dumneavoastră preferate? Dar cele pe care nu le-ați îndrăgit atât de mult?

– Eu n-am fost neapărat un elev model, fără cusur, am avut și materii la care n-am excelat și perioade în care nu m-am regăsit pe deplin. Dar mi-a plăcut să merg la școală, să am colegi, să leg prietenii, să fiu în competiție, să am vise și să încerc să lupt pentru ele. Mi-a plăcut să descopăr lucruri noi și cred că așa e și-n cazul vostru – multe din cele implicate atunci, se aplică și azi. Am făcut și boacăne, am chiulit, am avut perioade de rebeliune, dar am și învățat. Mi-a plăcut enorm limba română, am avut atracție către materiile umane, cele care-mi ofereau informații care să mă ajute.

Nu am iubit matematica și științele exacte. Am fugit de ele, dar mereu am fost pe linia de plutire și învățam ca să pot fi printre primii și să reușesc, astfel, să-mi urmez și visul, cel legat de muzică. Eram o „mică vedetă” la liceu, pentru că ieșeam la serbări și cântam la careu, aveam deja o trupă de pop-rock și o trupă de teatru, alături de alți colegi. A fost o perioadă frumoasă și plină și mi-ar plăcea ca și școala de azi să aibă aceleași valori pe care le-am căpătat noi atunci.

Marius Țeicu i-a fost profesor în facultate

Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le-ați purtat în suflet mereu, din perioada studenției?

– Aici e o listă lungă. Am trăit o perioadă fascinantă la facultate. Am făcut musical și actorie și am reușit să învăț lucruri care-mi ajută și azi, de la profesori formidabili, precum Marius Țeicu, Ileana Berlogea, Adriana Piteșteanu, Constantin Codrescu și mulți alții. Am legat prietenii, m-am bucurat de o perioadă în care nu a fost simplu, dar care a avut, după cum am mai spus, poezia ei. Am învățat, încă de pe atunci, că fiecare incorectitudine a celor din jur față de mine se răsplătește cu o nouă performanță, cu o altă provocare trecută cu brio.

Ați povestit de foarte multe ori că ați avut o copilărie săracă, iar părinții au făcut eforturi mari pentru a vă susține pe drumul educației. Simțiți că v-ați îndeplinit scopul și că eforturile dumnealor au fost răsplătite pe măsură?

– Ai mei nu au făcut asta în așteptarea unei recompensări ulterioare. Sub nicio formă! Chiar dacă eu am încercat mereu să-i fac să nu mai simtă deloc grija zilei de mâine. Au călătorit mult cu mine, au văzut locuri, au cunoscut oameni, au avut parte de o viață care cumva a venit ca o răsplată pentru toate eforturile făcute la un moment dat pentru educația mea.

Fuego: „Părinții mi-au fost icoane de bunătate”

Părinții mei, icoane de bunătate, mi-au fost prieteni, dincolo de orice altceva și m-au lăsat să zbor, să fac tot ce-mi trece prin cap, încurajând încercările mele artistice, luptând și ei cot la cot pentru a reuși. Cât despre ce am făcut eu, e normal, firesc, ca să-i răsplătesc cu dragostea mea. Cred că toate reușitele de peste ani i-au împlinit, mai mult decât orice dar material le-aș fi oferit! Și le mulțumesc pentru ce sunt azi!

Perioada în care ați fost student în București a fost una destul de dificilă pentru dumneavoastră. Deși nu aveați bani pentru a cumpăra bilete de tramvai și mergeați extrem de mult pe jos, niciodată nu ați renunțat și ați muncit până când eforturile au dat roade. Credeți că dacă ați fi avut mai mulți bani, ați fi procedat altfel? Ați fi pus un preț mai mic pe lucrurile cu adevărat importante din viață?

– Nu știu să răspund la asta. Firește că aș spune că nu, banii nu ar fi schimbat evoluția mea, dar cred că parcursul greu de atunci a avut o anumită boemie, mi-a oferit o determinare în plus pentru a ajunge să dovedesc că pot. Nu sunt și n-am fost niciodată un om superficial. Nu banii sunt cei care mi-au oferit dreptul de-a visa, nu ei mi-au ghidat parcursul și nu cred că au schimbat ceva nici atunci când nu i-am avut, nici când au apărut.

„Trebuie să ai inteligența de a profita de anumite situații”

Cred doar că viața te împinge la luptă mereu, cu pieptul înainte și trebuie să-i faci față. Trebuie să ai inteligența de a profita de anumite situații. Trebuie să fii serios, să vrei, să muncești pe brânci, să te dărui. Eu nici azi n-am încetat să lupt, să vreau, să fiu mai bun și să evoluez. E o continuă provocare cu mine, iar asta nu se trage de la faptul că am avut lipsuri în adolescență, ci de la temeinicia educației mele și de la felul meu de-a vedea lumea și pe mine integrat în ea, făcând ce-mi place și dăruind și altora din asta.

Dacă ar fi să-l priviți în oglindă pe copilul Paul Surugiu, cel de la 10 ani, ce i-ați spune? Ce sfaturi i-ați da? I-ați schimba traseul vieții sau l-ați lăsa să parcurgă exact drumul pe care l-ați parcurs deja?

– I-aș spune să-și urmeze aceleași vise, dar să se încreadă mai puțin în anumiți oameni, să fie mai circumspect. L-aș arunca în groapa cu lei și l-aș lăsa să se descurce, neschimbând nimic. I-aș zice să fie ca mine – un tip simplu, în esență. N-am căutat niciodată senzaționalul, nu-mi plac surprizele și ador, din toate punctele de vedere, să mă înconjor de oameni de calitate, de persoane de la care am ceva de învățat, alături de care pot susține un dialog. Cred cumva că timpul și viața sunt prea scurte ca să le pierdem pe momente nesemnificative.

Fuego: „Nu pot lenevi, știind că mă așteaptă o mulțime de lucruri pe care le pot face”

L-aș îndemna să fie dornic de-a evolua, de-a căuta noi surse și resurse. Și încă ceva – important pentru mine, cel puțin – nu pot sta, efectiv. Nu pot lenevi, știind că în lumea aceasta m-așteaptă o mulțime de lucruri pe care le pot face. Cred că e timp suficient de odihnă și mai cred că trebuie să profităm din plin de ce-nsemnăm acum. I-aș zice să fie puțin mai insensibil, în anumite situații. Să n-aibă capul în nori, să nu fie visător peste măsură. Să fie rațional, analizând mereu fiecare pas al vieții, trasându-i clar coordonatele. Să fie mereu copil!

Sunteți un om foarte credincios. Ați fost chiar și dirijor într-o biserică înainte de a lua calea muzicii. Acum mergeți des la biserică?

– Nu reușesc să ajung foarte des la biserică și nici nu sunt credincios din cale-afară. Sunt un om care crede că mai presus de noi există o forță creatoare… O forță care ne veghează și care nu lasă chiar totul la voia întâmplării. Dar dincolo de asta, e necesar ca eu să-mi netezesc calea unei vieți armonioase, trăite după reguli corecte și raționale. Nu judec oameni, mai ales că nu sunt nici eu vreun perfect. Nu pun ștampile, nu dușmănesc, întorc și celălalt obraz. Încerc, pe cât se poate, să ajut, să ascult, să caut și să fiu liniștit cu mine și cu lumea din jurul meu, oricum ar fi ea.

„Nu există scuze pentru atitudinile lipsite de educație”

Nu e neapărat ușor să fim astfel, mai ales că totul a luat-o razna. Am învățat în ani să știu cum să-mi respect promisiunile, am învățat să nu păcălesc… Să nu văd doar propriul interes și să nu vorbesc pe nimeni de rău… Nici măcar atunci când poate se merită să fac asta, având sufletul rănit! Nu există scuze pentru atitudinile lipsite de educație. Nu există scuze pentru vorbele aruncate în van, pentru felul în care-i rănim, poate, pe cei mai slabi de înger, care n-au puterea să lupte.

Trăim într-o lume în care, în prezent, oamenii nu mai pun atât de mult preț pe valorile cu adevărat importante. Dacă ar fi să le dați tinerilor mai rebeli un sfat, ce le-ați spune? Ce povețe le-ați oferi?

– Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi. Nu mă consider un model. Dar dacă e să facem acest exercițiu, eu cred că n-ar strica mai mult bun simț, asumare, decență și seriozitate. Toate astea la un loc ajută să devii om și să poți avea coloană.

Spre exemplu, mă doare să văd că școala de azi nu mai pregătește cultura generală. Nu mai lucrează la cunoștințele adiacente și la faptul că pentru a putea avea un viitor cum trebuie e nevoie de oameni care să știe cât mai multe. Nu neapărat punctual, lecții, fișe și exerciții. Ci general, o cultură care să inspire, o istorie, geografie, dragoste de țară, informații cu și despre viață.

Artistul a pus mereu preț pe educație și școală

Nu sunt în măsură să am rezolvări. Nici măcar nu știu care sunt și nu cred că țin de mine. Poate de fiecare din noi câte puțin și cu siguranță de cei care reprezintă azi factor de decizie. Școala nu e o joacă, e o responsabilitate. Ea nu înseamnă materie îngurgitată artificial, ea trebuie să nască dragostea pentru viitor, pentru o profesie. Trebuie să dea libertate viselor și să-i atragă pe tineri pe drumul potrivit. Chiar dacă se vor abate unii pe parcurs, sigur câțiva, când se va cerne sita, vor ajunge să mulțumească pe deplin școlii, pentru ce sunt, așa cum facem noi, generații peste generații, azi!

Dascăli avem, profesori și învățători, ne trebuie doar sistem și voință, multă voință, din partea tuturor părților implicate în ecuație! Iar dacă cineva va pune vreodată la îndoială sensul școlii, în orice formă ar fi ea, într-o societate… Să-și dea două-palme și să stea jos, cu nota 0 la purtare! Școala este, fără doar și poate, esența continuității temeinice a unei lumi!

Fuego pregătește proiecte grandioase pentru fanii săi

Ce proiecte noi aveți pentru publicul care vă ascultă și vă îndrăgește? Ce pregătiți pe viitor?

– Am multe proiecte în plan, multe concerte anul acesta. Voi avea un super show de celebrare a celor 30 de ani de cântec la Chișinău. Mai apoi, pe 30 noiembrie, la Sala Palatului din București, alături de invitați speciali. Lansez și melodii noi la vară, am expoziții de pictură. La TVR 2, puteți vedea sezonul 10 aniversar al emisiunii „Drag de România mea!”, cu multe momente unice și invitați speciali.

Sunt multe lucruri și producții pe care vreau să le fac, pentru că am idei. Am energie și am respect față de cei care mă iubesc și mă apreciază. Totodată, de Paște, la TVR 2, de la ora 15.00, puteți urmări o ediție aparte a emisiunii mele. Vor fi mulți invitați, o petrecere românească, muzicală, atipică, cu vedete, timp de trei ore.