Sport

De ce nu-l mai convoacă Edi Iordănescu pe Aioani. Portarul Farului, gafă după gafă în SuperLiga

Marian Aioani a făcut două gafe consecutive a primei reprize din confruntarea Farului de pe teren propriu contra celor de la UTA.
26.10.2023 | 21:05
De ce nul mai convoaca Edi Iordanescu pe Aioani Portarul Farului gafa dupa gafa in SuperLiga
Marian Aioani, două gafe consecutive în Farul - UTA. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Arădenii au înscris la ambele faze, iar portarul „marinarilor” a dat noi semne de nesiguranță. Nici de cealaltă parte lucrurile nu au stat diferit, Florin Iacob primind un gol de la Rivaldinho printre picioare.

Marian Aioani, două gafe consecutive în Farul – UTA

Marian Aioani a făcut două gafe consecutive în confruntarea dintre Farul și UTA, portarul „marinarilor” dând noi semne de nesiguranță, motiv pentru care Edi Iordănescu nu l-a mai convocat pentru meciurile cu Belarus și Andorra.

ADVERTISEMENT

Portarul Farului a avut un început de sezon destul de nesigur, având mai multe intervenții greșite și în preliminariile cupelor europene, dar și în campionat, fiind departe de forma din sezonul precedent.

Și Florin Iacob, portarul celor de la UTA, care a fost și el selecționat în trecut la naționala României, a făcut o gafă de amator în aceeași partidă, primind un gol de la Rivaldinho printre picioare.

ADVERTISEMENT

„Greșeli mari de interpretare ale fazei defensive din partea Farului! Boly nu închide, iar Micovschi înscrie primul gol. UTA a arătat foarte bine, Ofosu e într-o seară bună!”, a spus Ilie Dumitrescu, la TV DigiSport.

VEZI VIDEO CU FAZELE AICI

Gică Popescu îl impunea pe Aioani în poarta naționalei

În luna mai, după câștigarea campionatului, Gică Popescu îl impunea pe Marian Aioani în poarta naționalei României, vorbind despre calitățile acestuia și despre evoluțiile bune ale sale:

ADVERTISEMENT

„Eu l-am susținut tot timpul pe Marian, crezând că este unul dintre cei mai buni portari din Liga 1, fiind portarul campioanei, cu evoluții foarte bune.

Niciodată nu am înțeles de ce nu este selecționat la echipa națională, am spus-o public și o repet de fiecare dată când voi avea ocazia. Până la urmă, e decizia antrenorilor să aleagă jucătorii despre care consideră că pot ajuta la rezultate”.

ADVERTISEMENT

„Noi nu putem face altceva decât să îi susținem, să îi încurajăm să meargă la echipa națională, pentru că nu există satisfacție mai mare decât aceea de a purta tricoul echipei naționale.

Trebuie să fim foarte optimiști în legătură cu echipa națională, indiferent de cum a arătat trecutul. Oferta pentru antrenori este foarte mare vizavi de jucătorii de la Farul”, spunea Gică Popescu.

ADVERTISEMENT
Tags: