News

De ce s-au ieftinit casele bătrânești de la țară, un adevărat lux pe timp de pandemie. „COVID a dat, COVID a luat”

Farmecul caselor bătrânești de la țară a dispărut. După ce pandemia le-a readus în topul cumpărăturilor, situația post COVID a schimbat totul
22.10.2022 | 15:01
De ce sau ieftinit casele batranesti de la tara un adevarat lux pe timp de pandemie COVID a dat COVID a luat
Casele bătrânești nu mai au căutare, deși în pandemie erau în trend. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus a venit la pachet cu o modă aparte, una aproape imposibilă în alte condiții. Pentru că marile corporații și-au trimis angajații acasă și nu puține firme le-au transmis că acolo vor sta pentru o perioadă lungă, oamenii au căutat disperați soluții pentru a sta în aer liber.

Casele la curte, direct în topul vânzărilor

Așa au intrat în top casele bătrânești, case care erau la vânzare de ani de zile fără să aibă prea mult succes și interes. Românii au înțeles că apropierea de natură îi poate ajuta într-o perioadă tulbure și n-au ezitat în a cumpăra asemenea locuințe.

ADVERTISEMENT

Multe dintre ele au fost dărâmate, cele mai multe reparate în așa fel încât să asigure tot confortul de la bloc. De altfel, marile magazine cu materiale pentru construcții au fost luate cu asalt. Indiferent de nume, fără să conteze scumpirile, bilanțul de final de an a scos în evidență o creștere semnificativă a cifrei de afaceri.

Semn că românii n-au stat o clipă pe gânduri și au încercat să învețe din mers cu ce se mănâncă traiul la curte. „Am vândut pomi, plante, ghivece, unelte pentru grădină, mii de kilometri de furtun și țevi, bănci, băncuțe, umbrele, umbreluțe. Am vândut cam de toate.

ADVERTISEMENT

Pe mulți i-am auzit că renovează, oamenii d-aia vin la noi. Nu doar că renovau case la țară, dar chiar mă întrebau dacă nu cunosc case de vânzare, case mai retrase, case aproape de București, case bătrânești, într-adevăr. COVID a dat, COVID a luat, cum s-ar spune”, a explicat pentru FANATIK proprietarul unui magazin de pe Valea Cascadelor, stradă pe care se află zeci de firme de profil.

Final de pandemie, revenirea la apartamente

Gusturile s-au schimbat destul de repede când oamenii s-au întors la birou. Pe lângă trafic, primele probleme adevărate au apărut în momentul în care facturile au crescut. Utilitățile, apa sau curentul folosite din plin i-au băgat pe toți sperieți și nu puțini au revenit în marile orașe.

ADVERTISEMENT

Apartamentele au revenit în trend, oamenii au încercat să scape de casele de la curte, însă numărul doritorilor a scăzut. „Bucureștiul este un oraș plin de viață din acest punct de vedere. Pandemia de coronavirus nu a scăzut prețurile, din contră. Piața imobiliară a cunoscut un adevărat boom. La dezvoltatori nici nu s-a pus problema vreodată de reduceri. S-au vândut apartamente la roșu pe zeci de mii de euro. Apartamente în care mai erau de băgat bani serioși pentru a deveni locuibile.

Da, dacă mă întrebați, în ultima perioadă am avut o cerere uriașă pentru apartamente. Cred că este și normal privind puțin la tot ce se întâmplă în întreaga lume. Prețurile au crescut și în Europa, nu doar în România. Facturile s-au dublat și în țări mai dezvoltate, nu numai la noi. Este, repet, normal, ca lumea să fie mai atrasă de apartamente. Cel mai mare site de vânzări e plin de anunțuri cu vile de vânzare. Și credeți-mă, mai toate au în spate facturile la energie, lemnele de foc etc.

ADVERTISEMENT

Vă aduceți aminte ce nebunie a fost în debutul pandemiei și cum cei cu un petec de pământ erau privilegiați? Plăteau o sută, două, poate trei pe facturi. Deodată s-au trezit că trebuie să achite, să spunem, 1500. Și salariile au rămas la cam la fel.

Mulți dintre ei vor să vândă acum, să scape, să stea fără prea mari bătăi de cap. De aici boom-ul acesta al apartamentelor. Și de aici, de fapt pentru că exista deja o cerere uriașă pentru apartamente”, a zis pentru FANATIK Ștefănescu Elena, reprezentanta unei companii imobiliare.

Case bătrânești vândute pe nimic

Cererea uriașă pentru apartamente înseamnă un volum redus al vânzărilor pentru casele la curte. Bătrânești sau nu, mai toate s-au reîntors în așteptare. Terenurile pe care le dețin sunt năpădite de bălării, locurile s-au sălbăticit și aproape că nu mai există nimeni care să se gândească la revenirea în natură.

Valoarea unei asemenea locuințe scade văzând cu ochii, spun agenții imobiliari. „Lumea se cam ferește de agenții atunci când vine vorba despre casele bătrânești. Mulți fac lucrul acesta pentru a ocoli comisionul, dar nu e chiar varianta corectă. 

Am văzut case care între timp au căzut, nu mai există, valoarea lor este zero și tot ce poate lua proprietarul, de cele mai multe ori un moștenitor este dat de valoarea terenului”, a mai punctat agentul imobiliar.

ADVERTISEMENT
Tags: