Deși își are rădăcinile tocmai în Coreea de Sud, Sonia Kim – Ursu (27 de ani) este născută la Suceava și poartă cu mândrie tricolorul de fiecare dată când intră pe teren. Vor sta mărturie Jocurile Olimpice din această vară.
Până să conștientizeze că baschetul 3×3 i se potrivește cu adevărat, tânăra de 27 de ani a parcurs un drum presărat cu tot felul de peripeții. Ba chiar i-a încolțit la un moment dat în minte ideea să abandoneze sportul în favoarea unei cariere în lumea modei.
Spre norocul ei, mama s-a opus, antrenoarea Lili Ciobanu i-a ghidat primii pași, văzând „ceva ce alţii n-au văzut”, iar acum se află la Tokyo și așteaptă cu emoții startul celei mai importante competiții.
„Chiar am făcut înot înainte să mă apuc de baschet, dar am făcut în Suceava. Când m-am mutat în Bucureşti, nu s-a mai putut.
În şcoala generală eram destul de înaltă şi am avut privilegiul să merg la un meci de baschet. M-am îndrăgostit din prima. Nu ştiam regulile. Jucam rugby, făceam paşi, dar am avut mare noroc cu antrenoarea mea, Lili Ciobanu.
Ea a văzut în mine ceva ce alţii n-au văzut şi am zis că vreau să rămân pe treaba asta. Multe fete aleg modelingul, şi eu mi-am dorit asta, dar mama mea m-a sfătuit să merg pe sport”, mărturisea Sonia Kim – Ursu, într-un interviu acordat cu aproape trei ani în urmă.
În ciuda dificultăților și sacrificiilor făcute de-a lungul timpului, tânăra născută la Suceava – din mamă româncă și tată coreean – nu mai are de gând să renunțe la sportul care i-a adus cele mai mari satisfacții. O motivează ambiția și dorința de a deveni cea mai bună, iar prezența la Tokyo nu face altceva decât să-i demonstreze că se află pe drumul cel bun.
„A fost un moment în viaţa mea când a trebuit să aleg şi mulţi m-au întrebat de ce vreau să-mi rup picioarele la sport. E o chestie de ego, cred.
Nu mulţi pot să facă un sport de performanţă, să se antreneze, să facă anumite sacrificii. Am vrut să-mi demonstrez mie că pot face chestia asta.
Nu știu dacă aș fi ales modeling-ul… Nu am făcut niciodată catwalk (n.r. prezentare pe podium), doar ședințe foto. Am început shooting-urile în liceu, în clasa a 9-a sau a 10-a, iar atunci eram în cumpănă.
Să fac baschet de performanță sau să las streetball-ul să fie hobby? Acum, mai am câte o ședință foto, o fac de plăcere, când mă cheamă câte un fotograf.
Mi-am făcut un nume în baschet și nu m-aș mai vedea făcând altceva. Și corpul meu s-a format pe baschet, nu mai pot face modeling”, a mai spus Sonia Kim – Ursu.