Life

De unde provine, de fapt, carnea de porc vândută în magazinele din România. Puțină lume știe ce cumpără

De unde vine cea mai mare cantitate de carne de porc comercializată la noi în țară. Mulți români vor fi surprinși să afle adevărul.
24.02.2024 | 19:00
De unde provine de fapt carnea de porc vanduta in magazinele din Romania Putina lume stie ce cumpara
De unde vine cea mai mare cantitate de carne de porc comercializată în România. Sursa foto: Canva
ADVERTISEMENT

Deși a trecut sezonul sărbătorilor de iarnă, românii continuă să cumpere carne de porc. Aceasta stă la baza multor preparate delicioase, așa că nu este de mirare că există mereu cerere pentru ea. Însă, puțini dintre cei care o cumpără știu și de unde vine.

De unde vine carnea de porc comercializată în România

Nu există supermarket din România care să nu comercializeze carne de porc. Este una dintre preferatele românilor, iar faptul că se pot găti multe preparate cu ea, o fac să fie mereu o variantă bună.

ADVERTISEMENT

În România, există mulți fermieri care cresc porci. Dovada este faptul că o mare parte dintre ei comercializează carne chiar în fața gospodăriei, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Deși nu ducem lipsă de producători autohtoni, pe rafturile magazinelor nu se află carne de porc din România. Potrivit unul studiu realizate de un grup de cercetători de la ASE, doar 10% din carnea prezentă în magazine este din România.

ADVERTISEMENT

În urmă cu 8 ani, în abatoarele din România se tăia un număr record de porci. În timp, numărul porcilor sacrificați a început să scadă, iar România a început să importe carne pentru a satisface cererea.

De unde importă România cea mai mare cantitate de carne de porc

Potrivit datelor oficiale, carnea de porc este cea care duce la deficit comercial. Specialiștii spun că nu este an în care acest deficit să nu înregistreze sume enorme, chiar și de 830 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

”Deşi are un potenţial natural semnificativ, România, în contrast cu Bulgaria, Ungaria și Polonia, şi-a permis luxul să importe produse agroalimentare în cantităţi semnificative, în detrimentul producţiei interne.”, a declarat șeful INS, potrivit adevarul.ro.

Deși doar 10% din carnea de porc comercializată este din România, asta nu îi împiedică pe români să o cumpere. La noi în țară ajunge carne importantă de peste hotare, iar topul țărilor care asigură cantitatea necesară de carne de porc arată interesant.

ADVERTISEMENT

Pe primul loc se află Germania. Aici, se află una dintre cele mai puternice producții de carne de porc, aproximativ 100kg/ locuitor. Pe locul doi se află Spania care are o producție anuală de 7 milioane de tone de carcasă.

Topul este completat de țări precum Franța, Polonia și Italia, unde producția de carne de porc este cuprinsă între 3,7 și 5,6 milioane de tone de carcasă. În schimb, producția din România este mult mai mică și ajunge la un milion de tone de carne. Tocmai din acest motiv, este necesară importarea unei cantități semnificative de carne.

ADVERTISEMENT
Tags: