Sport

Denis Alibec nu se dezminte! Atacantul Farului, surprins fumând și mâncând prăjituri după victoria cu Rapid. Foto

Denis Alibec nu se dezminte, iar atacantul Farului a fost surprins fumând și mâncând prăjituri după victoria cu Rapid, scor 2-1.
14.03.2023 | 21:35
Denis Alibec nu se dezminte Atacantul Farului surprins fumand si mancand prajituri dupa victoria cu Rapid Foto
Denis Alibec, surprins fumând și mâncând prăjituri după victoria cu Rapid. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Denis Alibec a fost titular în duelul cu Rapid, acesta fiind înlocuit de către Gică Hagi în minutul 82 cu mijlocașul Carlo Casap. Alibec nu a mai înscris pentru „marinari” de patru meciuri, ultima reușită fiind în victoria cu Petrolul Ploiești, scor 2-0.

Denis Alibec, surprins fumând și mâncând prăjituri după victoria cu Rapid

Denis Alibec a fost surprins în București, conform mediaflux.ro, după victoria Farului cu Rapid, fumând și mâncând prăjituri, arătând din nou de ce este considerat un „bad boy” al fotbalului din România, nefiind la primele abateri, de-a lungul timpului acesta a fost criticat și pentru că se joacă prea mult pe calculator.

ADVERTISEMENT

Până acum, Denis Alibec a avut un sezon bun în SuperLiga 1, acesta jucând 24 de meciuri pentru Farul, reușind să înscrie 11 goluri și să ofere 5 pase decisive, devenind și un idol al suporterilor echipei, care îi scandează numele la fiecare meci.

Atacantul a venit în vară la Farul, din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de turcii de la Kayserispor, formație pentru care a jucat doar 17 meciuri, marcând 3 goluri și oferind o pasă decisivă.

ADVERTISEMENT

VEZI POZELE AICI

  • 32 de ani are Denis Alibec

Și-a prelungit contractul pe doi ani cu Farul

Recent, Denis Alibec și-a prelungit contractul pentru încă două sezoane cu Farul, vorbind despre cât de bucuros este să rămână la echipa lui Gică Hagi: „Ce să mă determine? Orașul, grupul, domnul Hagi.

I-am promis că în România voi juca doar la Farul. Sper să joc mai bine decât am făcut-o anul acesta și să reușim să luăm campionatul. Să sperăm că mă vor alături de ei și, după cum am spus, sper să fie cât mai mulți alături de noi la fiecare meci”.

ADVERTISEMENT

„Farul Constanța și Denis Alibec au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu încă două sezoane. Revenit la Farul în vara anului trecut, Denis Alibec traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră.

Acesta a reușit momentan 11 goluri și 5 pase decisive pentru Farul în acest sezon. Felicitări, Denis, și cât mai multe reușite în tricoul alb-albastru”, s-a arătat într-un comunicat postat de Farul pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, Denis Alibec a mai jucat pentru: Farul Constanța, Inter Milano, KV Mechelen, Bologna, Astra Giurgiu, FCSB, CFR Cluj, Kayserispor și Atromitos.

  • 900.000 de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT