Life

Denis de la Love Island șochează: „Am simțit că nu mai sunt bărbat”

Denis de la Love Island a spus totul despre participarea sa în show-ul de la PRO TV și relația cu femeile! Secretele concurentului.
17.10.2023 | 18:02
Denis de la Love Island socheaza Am simtit ca nu mai sunt barbat
Denis, concurent la Love Island România. Foto: PRO TV/ Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Denis de la Love Island, unul din băieții care a reușit să schimbe perechile ca pe șosete în concurs, până acum, a spus adevărul despre fetele din competiție, dar și despre cele care au trecut până acum prin viața sa.

Denis de la Love Island, dezvăluiri despre emisiune și viața sa sentimentală

Considerat de colegii săi dreptul sufletul petrecerilor și, în același timp, extrem de pretențios când vine vorba de relații, Denis a reușit să se facă remarcat de la prima apariție, la Love Island. La început, a ajuns să facă un cuplu, de complezență, cu Ada. Pe urmă, cea care i-a atras atenția a fost Nargi. Ca mai apoi… Alexandra să fie fata pe care voia să o cunoască și mai bine, de fapt.

ADVERTISEMENT

Un cuceritor prin definiție, Denis a împărțit atât publicul cât și pe concurenți în două tabere. Fetele pe care a vrut să le cunoască s-au plâns de faptul că nu e foarte clar în intențiile sale, iar aici ne referim, în mod evident, la Nargi și Ada.

FANATIK l-a descusut de secrete pe Denis de la Love Island, astfel că putem clarifica o serie de dileme care s-au născut în ceea ce-l privește pe tânărul de 21 de ani.

ADVERTISEMENT

Denis a lămurit, în primul rând, de ce lasă impresia celor din jur că este imatur. Sau, mai pe șleau, nu prea mobilat la cap, în ciuda fizicului atrăgător. Chiar el a spus într-un episod de la Love Island că lasă impresia că ar fi un băiat cu care nu se pot purta discuții prea profunde.

Cum e Denis dincolo de aparențe: „E greu să înțelegi asta”

„Cred că sunt foarte puțini băieți care la 21 de ani au avut multe experiențe de viață, așa cum am avut eu. E foarte greu de înțeles că un băiat poate să arate bine, să aibă haine scumpe care sunt muncite de el, să locuiască singur, să aibă mașină și absolut totul făcut pe spatele lui. Când vezi din exterior, crezi că persoana aia are tot de la părinți și îți dai cu părerea.

ADVERTISEMENT

Eu sunt foarte natural, foarte real, foarte deschis, vorbesc exact cum îmi vine să vorbesc și poate uneori scot niște cuvinte care par amuzante, iar unii le percep prost.

Arătând în felul în care arăt și fiind cum sunt, e greu de înțeles. În spatele acestor lucruri, în cazul meu, se ascunde un băiat care a muncit, care a trecut prin multe, care e și inteligent, și iubitor, familist și așa mai departe. E greu să înțelegi asta”, este descrierea pe care și-o face Denis de la Love Island, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Întrebat care este fata pe care a pus ochii din prima, după ce a ajuns la Love Island, Denis a mărturisit că singura care a meritat privirea sa pentru felul în care arată a fost Nargi. Doar că… fizicul nu înseamnă totul atunci când vorbim de dragoste!

Nargi l-a atras ca un magnet la Love Island: „Un corp sexy și o față frumoasă. Atât!”

„Nargi. În rest, nu m-am simțit atras și nu mă simt atras de nicio fată de la Love Island. Nu știu ce urmează, orice se poate schimba, show-ul e plin de neprevăzut în fiecare zi.

În timp, trec de aspectul fizic, cum am făcut și în cazul lui Nargi, după ce ne-am cunoscut, am văzut foarte multe chestii legate de comportament, expresii faciale și fel de gândire care mie nu îmi plac. Nu vreau o persoană de genul ăsta lângă mine.

E pur și simplu plăcerea mea, poate altcuiva îi place. Mie nu mi-a plăcut și am decis să trec de aspectul fizic și să trec peste relația cu ea, pentru că dincolo de aspect nu-mi împlinea nicio plăcere. Am remarcat la ea un corp frumos și o față frumoasă, un corp sexy și o față frumoasă. Atât!”, a declarat Denis, pentru FANATIK.

Deși are doar 21 de ani, Denis Iuga de la Love Island știe foarte bine ce vrea de la o femeie. Nu ar accepta sub nicio formă relațiile deschise, unele tot mai la modă printre tinerii din ziua de azi.

„N-aș putea niciodată să am o relație cu o femeie de genul”

„Nu, nu aș accepta niciodată să am lângă mine o femeie care și-ar dori să umble și cu alți băieți. Îmi doresc să fiu totul pentru ea, să-i satisfac toate plăcerile, toate nevoile, să fim unul pentru celălalt și să nu fie loc de nimeni altcineva între noi. N-aș putea niciodată să am o relație cu o femeie de genul”, ne-a spus, sincer, Denis.

În emisiunea Love Island, Denis a mărturisit că a suferit din cauza femeilor, că nu a trecut prin relații tocmai ok până acum. Concurentul a spus că tocmai din cauza suferinței din dragoste acum suflă și-n iaurt.

„Am avut doar două relații publice. Amândouă au fost în jur de 10 luni și în ambele m-am implicat foarte tare emoțional. Nu am ajuns să le iubesc. Poate că am fost îndrăgostit, am fost atașat de ele.

Mă vedeam cumva în viitor și am ales să las de la mine, în foarte multe situații, să mă las pe mine pentru ele. În ambele relații am procedat exact la fel și ambele relații au dat greș. Am ajuns în punctul în care să fiu luat de fraier.

M-am simțit inferior lor, nu am fost tratat deloc cum îmi doream. Și totuși, uite că eu am dat totul pentru ele. M-am lăsat pe mine în multe situații pentru ele. Ele n-au făcut asta. Le simțeam cumva fiind mai masculine decât mine. În fiecare relație am simțit că nu mai sunt bărbat”, a dezvăluit Denis de la Love Island, pentru FANATIK.

Denis nu vrea sex din prima seară! Ce trebuie să știe viitoarea lui iubită

Cât de mult timp durează până când Denis ajunge în pat cu o fată? Ei bine, se pare că tânăra care vrea să ajungă în dormitor cu tinerelul ar putea aștepta chiar câteva luni bune! Denis ne-a explicat de ce.

„Știu că sună ciudat că am ajuns la o vârstă, eu am doar 21 de ani, și alții acum încep să ajungă în pat după prima zi în care se cunosc, dar eu am avut parte de lucrurile astea mai rapid, pe la 18-17 ani. La vârsta aceea ajungeam după câteva zile în pat cu o fată.

Acum mă aflu într-un punct în care am experimentat tot și singura nevoie pe care mai vreau să-mi o satisfac nu e cea sexuală, e cea de a mă simți iubit și îndrăgostit. Pot să ajung în pat după multe luni. Pot să stau mult până să ajung în pat cu o fată.

După ce mi-am terminat ultima relație, am stat foarte mult timp singur. Am stat fără să fac nimic. Absolut nimic. Adică am avut șansa, dar nu mi-am dorit să mă mai ofer unei fete cu care n-am chimie”, a încheiat Denis de la Love Island.

ADVERTISEMENT