Denisa Răducu a fost una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică de petrecere din România. Dar, în apogeul carierei, Denisa Manelista s-a îmbolnăvit, iar toate eforturile medicilor și ale familiei de a o salva au fost în zadar, artista încetând din viață pe 23 iulie 2017. Acum, când ar fi trebuit să împlinească 33 de ani, Adelina, sora mai mare a cântăreței, prin intermediul FANATIK, face o serie de destăinuiri emoționante.
Denisa Răducu s-a născut acum 33 de ani, pe 13 decembrie 1989, fiind cel de-al doilea copil al familiei. Adelina, sora ei mai mare, ne-a vorbit, în exclusivitate, despre Denisa, despre momentele în care, cu ani în urmă, se distrau și de bucurau de viață împreună, ca două surori.
”Acum plâng și iar plâng, atât mi-a mai rămas de făcut. În alți ani, înainte de Denisa să se ducă, ne distram de minune. Eram prima care o suna, dacă nu era acasă, și stăteam cu orele la telefon. Și acum îmi vine să o sun, dar…”, ne-a spus, cu vocea gâtuită de lacrimi, Adelina.
Ziua de 13 decembrie, una care, până acum câțiva ani, era plină de bucurie, de veselie, de momente în care râdeau fără nicio grijă este, acum, pentru Adelina, chiar una dificilă, sora cântăreței fiind, și acum, de neconsolat de moartea Denisei Manelista.
”Mi-ar fi plăcut să ajung în România, dar este foarte dificil în această perioadă. Măcar să stau lângă mama, să ne consolăm puțin. Să aprindem împreună o lumânare pentru Denisa”, a mai spus Adelina, pentru FANATIK.
Adelina, sora Denisei Manelista, ne-a vorbit și despre traumele pe care moartea cântăreței i le-a provocat. Și, cu sinceritate, ne-a spus ea, de când sora sa nu mai este printre cei vii, sufletul ei sângerează.
”Lacrimi nu mai am, iar sufletul mi-e bucăți. Am plâns fără încetare, acum plâng fără să mai vărs lacrimi. Vorbeam zilele trecute, cu soțul, cu fiicele noastre despre Denisa. Ei știu că, în perioada asta, sunt mai dificilă. Acum, și vara, în ziua în care a murit.
Dar nu există zi în care să nu mă gândesc la ea. Mă tot întreb ce ar fi zis când fac eu ceva, ce ar fi zis când i-aș povesti despre copii… Cum ar fi fost ea acum, dacă ar fi avut o fetiță, să îi pună numele Adelina, așa cum am botezat-o eu pe cea mare, pe Denisa…”, ne mai spune Adelina, sora Denisei Manelista.
În altă ordine de idei, ne-a mai precizat Adelina, ziua în care Denisa ar fi împlinit 33 de ani va fi marcată, în casa ei din Spania, așa cum se cuvine. ”Voi avea pe masă mâncărurile ei favorite. Apoi, în memoria ei, voi împărți sarmale de post și alte delicatese”, ne-a mai spus Adelina.
Denisa Răducu a murit pe 23 iulie 2017 în urma unei boli necruțătoare, un cancer agresiv la ficat. Din păcate, toate eforturile făcute de medici, de familie, indiferent de tratamentele pe care le-a suportat cu stoicism, au fost fără folos, iar Denisa Răducu s-a stins din viață vegheată de mama și de sora ei, în apartamentul pe care îl deținea în București.
”Chiar și când îmi amintesc de momentele fericite alături de Denisa, în majoritatea timpului când mă gândesc la ea simt că sufletul nu mai mi-e întreg. Noi, ca surori, nu ne-am certat niciodată, ne-am iubit. O spun sincer, o iubesc și acum și, normal, sufăr când îmi dau seama că nu mai pot pune mâna pe telefon și să o aud vorbind. Dar, din păcate, nu se poate. (…)
Știam că va muri, și atunci, o văzusem cum se simte, știam cât suferă și cum suferă. A murit rostindu-mi numele. Vă dați seama ce înseamnă pentru mine acea amintire? Să o auzi cum își dă ultima suflare rostind `Ade`?”, ne-a mai spus, în exclusivitate, Adelina, Sora Denisei.