Sport

Dennis Man a scăpat de Covid. Când va putea evolua din nou pentru Parma

Dennis Man s-a vindecat de Covid și așteaptă cu nerăbdare să revină pe gazon. Tocmai a efectuat primul antrenament cu echipa de la ieșirea din izolare.
09.10.2021 | 21:53
Dennis Man a scapat de Covid Cand va putea evolua din nou pentru Parma
ADVERTISEMENT

După 16 zile de izolare din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2, Dennis Man a revenit, joi dimineață, la antrenamentele Parmei. Stau mărturie fotografiile publicate chiar pe pagina oficială de Instagram a echipei.

Iar veștile bune nu se opresc aici, pentru că antrenorul Enzo Maresca intenționează să-l introducă pe teren chiar în următoarea partidă din Serie B, programată duminică, 17 octombrie, la 17:15, pe arena „Ennio Tardini”. Cu alte cuvinte, mijlocașul mai are la dispoziție nouă zile în care să se pregătească alături de colegii săi.

ADVERTISEMENT

Dennis Man s-a vindecat de Covid. Ar putea reveni pe gazon chiar în următoarea etapă

Având în vedere că începutul de campionat nu a fost unul deloc strălucit, „cruciații” au nevoie să obțină toate cele trei puncte din disputa de pe teren propriu cu Ac Monza pentru a reduce distanța față de locurile care asigură promovarea în primul eșalon al fotbalului italian.

Odată cu revenirea pe teren, Dennis Man – care a bifat cinci apariții și a reușit să marcheze două goluri în actualul sezon – are toate șansele să fie convocat și la echipa națională pentru acțiunea din noiembrie. Atunci,  „tricolorii” vor da piept cu codașele Grupei J, Islanda și Liechtenstein.

ADVERTISEMENT

Valentin Mihăilă, dorit de un club din Premier League

În schimb, Valentin Mihăilă – celălalt internațional român din lotul Parmei – ar putea ajunge în cel mai important campionat al lumii. Potrivit Seriebnews, legendarul Claudio Ranieri le-a cerut oficialilor lui Watford să demareze cât mai curând negocierile pentru transferul său.

De altfel, fostul mijlocaș al Universității s-a mai aflat pe lista englezilor și în această vară, dar discuțiile au intrat în impas din cauza sumei uriașe solicitate de „cruciați”.

ADVERTISEMENT

Au fost diferite discuții în legătură cu transferul lui Vali. Am văzut că a apărut și prin presă. Eu știu că Lazio a vrut să-l transfere de la Parma, dar cred că suma nu a fost la nivelul așteptărilor.

De asemenea, Watford s-a interesat de el. Știu că englezii, Granada și Udinese au același patron. Discuțiile s-au derulat la nivelul cluburilor.

ADVERTISEMENT

Sper ca Vali să își revină la o capacitate de sută la sută. Cei de la Parma l-au păstrat pentru că vor să îl aibă în lupta pentru promovarea în Seria A.

Eu sper să fie și convocat la echipa națională, dar trebuie să își revină și la cea mai bună formă. Eu cred că într-o lună va fi apt sută la sută și va da randament maxim”, a dezvăluit tatăl lui Mihăilă, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT