News

Moment jenant pentru un deputat AUR. A fost alungat cu huiduieli de la protestul angajaților fabricilor din Cugir

Un deputat al partidului AUR a stârnit revoltă în rândul protestatarilor din Cugir. Muncitorii nu au fost deloc încântați de prezența acestuia la manifestație.
16.02.2022 | 16:41
Moment jenant pentru un deputat AUR A fost alungat cu huiduieli de la protestul angajatilor fabricilor din Cugir
ADVERTISEMENT

Mai exact, deputatul AUR de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, este cel care a încins spiritele în timpul protestului angajaților celor două fabrici de armament din Cugir.

Totul s-a întâmplat miercuri dimineață, în jurul orei 10:00, când muncitorii l-au alungat cu huduieli pe membrul AUR, pe motiv că nu vor să politizeze evenimentul, potrivit presei locale, alba24.ro

ADVERTISEMENT

Protestatari, către deputatul AUR: ”Ce caută aici cu politica?”

”Nu avem nevoie de ei! Ce caută aici cu politica? Vă rugăm să plecați!”, se aude printre manifestanți.

”Nu aveți ce căuta aici! Luați mașina și mergeți de aici”, au mai strigat alți muncitori.

Cum a reacționat deputatul AUR când a fost alungat de la protest

”Ideea este că eu sunt deputat și reprezint circumscripția…” , s-a apărat apoi Daniel Gheorghe Rusu.

ADVERTISEMENT

”Eu vă cred.. dar nu aveți ce căuta aici. Noi avem vreo 5 zile de când suntem aici. Nu veni tu…”, i-au mai reproșat protestatarii lui Daniel Gheorghe Rusu.

Care este cauza protestului

Angajații Fabricii de Arme și a Uzinei Mecanice din Cugir se află la a patra zi de protest. Ei vor salarii mai mari și condiții decente de muncă.

ADVERTISEMENT

În zonă s-a mai prezentat miercuri și un secretar de stat al Ministerului Economiei. Acestat a încercat să poarte un dialog cu protestatarii.

Din negocierile de până acum, nu s-a ajuns, încă, la un consens. Oamenii nu au fost încântați de o eventuală majorare cu 16% ale salariilor, deoarece ei vor cu 30%.

ADVERTISEMENT

Până când nu se va lua o decizie în favoarea lor, manifestanții mai spun că nu se vor întoarce la serviciu. Majoritatea susțin că încasează lunar venituri sub 2.000 de lei, deși au peste 30 de ani experiență în domeniu. Pe lângă o creștere cu 30% a salariilor și condiții mai bune de muncă, angajații mai vor:

  • Sporuri pentru toxicitate și condiții dificile,
  • Luna Martie să fie cea când se acordă voucherele de vacanță,
  • O masă caldă,
  • Asigurări medicale, suportate de conducere.
ADVERTISEMENT