Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dezvăluirea lui Gigi Becali care a dinamitat vestiarul la FCSB. Totul a plecat de la Florinel și Rotariu

Gigi Becali l-a sunat pe Florinel Coman după înfrângerea cu Rapid, scor 1-2, și a dezvăluit în presă că fotbalistul s-a plâns de atitudinea coechipierilor.
07.11.2023 | 11:35
Dezvaluirea lui Gigi Becali care a dinamitat vestiarul la FCSB Totul a plecat de la Florinel si Rotariu
Dezvăluirea lui Gigi Becali care a dinamitat vestiarul la FCSB. Totul a plecat de la Florinel și Rotariu
ADVERTISEMENT

Analiștii Fanatik SuperLiga, în frunte cu moderatorul emisiunii, Horia Ivanovici, sunt convinși că dezvăluirea lui Gigi Becali este o adevărată gafă, pentru că din acest moment Florinel Coman va avea o viață foarte grea. De fapt, cred specialiștii, Florinel Coman oricum avea deja o viață grea în vestiar, din cauza tratamentului preferențial de care are parte.

Dezvăluirea lui Gigi Becali care a dinamitat vestiarul la FCSB

Totul a început cu dezvăluirea lui Gigi Becali, imediat după meciul cu Rapid. Atunci, patronul celor de la FCSB a povestit cum l-a certat pe Florinel Coman pentru că driblează prea mult, însă acesta s-a plâns că ”nu are cu cine juca”. ”Am vorbit cu Coman acum și i-am spus că a driblat prea mult. Mi-a zis băi, nea Gigi, nu am avut soluții! Trebuia să driblez pentru că nu mi se dădeau soluții. Noi am fost buni când jucam rapid, în pase”, a declarat Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Cel care a remarcat declarația a fost jurnalistul Alin Buzărin, în direct la Fanatik SuperLiga. ”A fost situația cu Ivan, care i-a trimis mesaj patronului Rotaru, la 3 noaptea, că-i pare rău că a ratat penalty cu FCSB, de parcă patronul credea că-i pare bine. Iar acum, declarațiile lui Coman. Coman, jucător în formă, dar nu poți tu să-i spui patronului și patronul să spună mai departe că ăștia nu trag”, a explicat Buzărin.

În discuție a intervenit Vivi Răchită, cel care a subliniat că oricum Gigi Becali greșise din trecut, din clipa în care i-a acordat tratament preferențial lui Florinel Coman. ”A avut dreptate…Coman își poate permite. Coman i-a spus-o lui Gigi. Cum ți-am zis ție, dacă vrei să știe un secret toată țara, îi spui lui Gigi și îi spui că e secret. Coman s-a folosit de Gigi Becali, ca să înțeleagă jucătorii. Vestiarul explodează la FCSB? E explodat demult”, a explicat Răchită.

ADVERTISEMENT

La fel de vocal a fost și Giani Kiriță, cel care a explicat cât de prost cad astfel de declarații în sânul unei echipe. ”Mai țineți minte când a zis Becali că Florinel Coman joacă oricând? În momentul ăla s-a terminat vestiarul. Cum să-i spui unui jucător că indiferent cât ai juca tu nu ieși din primul 11? Și mai rău, păi noi ce facem ăștia 10 (n.r. Florinel Coman se schimbă singur, în funcție de cum dorește)? Păi dacă nu te scoate orice faci, eu de ce să mai joc? Vorbim de primul 11”, a completat Kiriță.

Giani Kiriță crede că Gigi Becali greșește enorm

Fostul fotbalist al lui Dinamo crede că Gigi Becali face aceste gesturi pentru că vrea să fie mai apropia de jucători, însă în realitate greșește enorm. De aceeași părere e fostul fundaș Florin Gardoș, cel care nu înțelege de ce sfătuitorul lui Gigi Becali, Florin Tănase, nu-i explică patronului FCSB că greșește. Mai mult, Gardoș e nemulțumit cum un fotbalist ca și Dorin Rotariu vine din vacanță și este introdus direct titular, deși nu ar merita.

ADVERTISEMENT

”Dacă vine un fotbalist, cum e Rotariu, care poate să fie peste nivelul Ligii 1. Vine după un an și joacă titular, tu ce simți? Vine în mijlocul campionatului și-l bagi direct. Tot zicea Nea Gigi de Florin Tănase, deci când ai așa influență, de ce nu-l sfătuiești spre bine? Că i-a zis că la Hagi se antrenau două ore, gata i-am zis lui Pinti să facă antrenament două ore. În loc să-l influențezi spre bine…îl influențează negativ Tănase”, a comentat situația Gardoș.

Fanatik SuperLiga, emisiune moderată de Horia Ivanovici, se vede în direct și în exclusivitate pe www.fanatik.ro în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30. Nu uitați! Emisiunea Fanatik SuperLiga se poate vedea LIVE doar pe home page-ul www.fanatik.ro, iar pentru cei care vor să o revadă, sau nu au reușit să o urmărească în direct, aceasta va fi în premieră de la ora 17:30.

ADVERTISEMENT

Premiera Fanatik SuperLiga va fi disponibilă pe canalul de YouTube Fanatik (nu uita să dai LIKE şi SUBSCRIBE la notificări pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), precum și pe pagina Facebook Horia Ivanovici Oficial (nu uita să dai LIKE şi URMĂREŞTE pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), dar și pe pagina de Facebook Fanatik nu uita să dai LIKE si URMĂREŞTE pentru a fi notificat).

Eroarea făcută de Gigi Becali după meciul cu Rapid

ADVERTISEMENT