Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dialog de la distanță Niță – Răchită. „De vrei Cupa la Ploiești, privește lung spre Giulești”

Noul format al Cupei României este mai atractiv ca niciodată. Etapa grupelor a pornit cu dreptul pentru formațiile din Liga I care visează deja la câștigarea trofeului la final de an.
01.10.2023 | 20:15
Dialog de la distanta Nita  Rachita De vrei Cupa la Ploiesti priveste lung spre Giulesti
Rapid este una dintre favorite în acest sezon al Cupei României. foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Rapid este pe val atât în Liga I, cât și în Cupa României. Giuleștenii au învins-o pe pe Botoșani cu 3-1 și își spun speranțele în primul trofeu din era Șucu. Moderatorul emisiunii SUFLET DE RAPIDIST, Robert Niță, i-a transmis lui Valeriu Răchită ce trebuie să facă pentru ca Petrolul să plece acasă cu trofeul

Rapid vrea prima cupă din era Șucu

“Îmi cer scuze că nu mă uit fix la voi așa, dar îmi scrie un jucător de la Rapid pentru Vivi Răchită, spune că este un simpatizant. Zice ‘Vivi, de vrei cupa la Ploiești, privește lung spre Giulești'”, a spus Robert Niță.

ADVERTISEMENT

Rapid este hotărâtă să câștige Cupa României. Echipa lui Bergodi este pe locul 3 în campionat și într-o continuă creștere de formă. Rrahmani s-a integrat perfect în angrenajul echipei și l-a făcut uitat pe Dugandzic după ce a reușit 6 goluri în 4 partide.

Petrolul a pus la rângul ei ochii pe cupă

Petrolul Ploiești ocupă locul 6 în Liga I. Formația lui Pârvu are 14 puncte după primele 10 etape și +1 la golaveraj.  Cu play-off-ul la orizont, ploieștenii se gândesc la un trofeu în acest sezon, Cupa României. Pentru asta, se vor duela cu rivalii de la Rapid, o formație cu același obiectiv.

ADVERTISEMENT

În primul meci din Cupa României, Petrolul a reușit să se impună cu 2-1 în fața celor de la Progresul Pecica. Mihai Roman a reușit o dublă, iar formația lui Pârvu a început cu dreptul campania de trofeu. Pentru Pecica a marcat Abdullahi în minutul 43.

“Ținte minte ce îți spun. Tare îmi e că și Petrolul și Rapid cu poezie o să rămână anul acesta, echipe de poeți”, a glumit moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici. Remarca lui Horia Ivanovici a fost completată cu o întrebare a lui Răchită: “Era născut în ’95?”.

ADVERTISEMENT

“În anul acela a fost doar o minune, Vivi, atât”, a spus Niță, completat de Răchită: “O minune, așa e, o minune că v-am bătut la penalty-uri. Dacă erau mai puțini în off-sde, doar 3, câștigam în 90 de minute”.

FCSB este o altă candidată important pentru câștigarea trofeului. Echipa lui Gigi Becali nu are ca obiectiv principal Cupa României, însă lotul puternic o recomandă ca favorită în această competiție. În primul meci din Cupa României, FCSB a câștigat la Bihor, scor 2-0.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA este în fiecare luni, marți și vineri, în direct, de la 10:30, pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Rachita si Nita despre Cupa Romaniei

 

ADVERTISEMENT