Fotbal international

Dialog nebun între Paul Gascoigne și Diego Maradona: „Beau de trei zile. Sunt praf” / „Și eu sunt la fel!”

17.05.2020 | 16:21
Dialog nebun intre Paul Gascoigne si Diego Maradona Beau de trei zile Sunt praf  Si eu sunt la fel
Dialog nebun între Paul Gascoigne și Diego Maradona: „Beau de trei zile. Sunt praf” / „Și eu sunt la fel!”. Sursă foto: dailymail.co.uk
ADVERTISEMENT

Diego Armando Maradona și Paul Gascoigne sunt unii dintre cei mai controversați fotbaliști din istorie, însă nimeni nu le poate contesta calitățile tehnice pe care le aveau pe terenul de fotbal, lăsând la o parte viața extrasportivă timp de 90 de minute.

Dialogul nebun între Paul Gascoigne și Diego Maradona

Paul Gascoigne, fostul căpitan al naționalei Angliei, a dezvăluit pentru jurnaliștii de la The Sun un dialog între el și Diego Maradona, înainte de un meci amical Sevilla – Lazio, din 1992.

ADVERTISEMENT

„Am fost trei zile la Disneyland. Beau întruna de trei zile. Sunt făcut praf!”. Diego Maradona i-a răspuns zâmbind: „Nu te îngrijora, Gazza. Și eu sunt la fel”, a dezvăluit fostul căpitan al Angliei.

Partida s-a terminat 1-1, golul italienilor fiind înscris chiar de Paul Gascoigne.

Răspunsul lui Gascoigne pentru Sir Alex Ferguson

Paul Gascoigne i-a dat un răspuns lui Sir Alex Ferguson, care a vorbit despre cariera lui și crede că aceasta ar fi fost mult mai bună, dacă „Gazza” ar fi semnat cu Manchester United.

ADVERTISEMENT

„Știu că Alex Ferguson zice că aș fi fost altul dacă aș fi venit pe Old Trafford. Dar tot sub comanda lui, Rio Ferdinand a fugit de la un control antidoping.

Eric Cantona a lovit în stil kung fu un suporter, Wayne Rooney a fost prins în pat cu o bunică, iar Ryan Giggs cu soția fratelui său! Mai spune ceva, omule!.

ADVERTISEMENT

Patronul de atunci le-a promis părinților mei că le cumpără o casă nouă, iar mie mi-a făcut cadou o mașină scumpă. Taică-miu m-a bătut la cap să semnez, iar sora mea a vrut și ea un șezlong!

A trebuit să-l sun pe patron să-i spun că afacerea pică dacă sora mea nu primește și ea ceva. Apoi am cumpărat niște becuri aiurea și casa a luat foc”, a mai spus Paul Gascoigne.

ADVERTISEMENT
  • 52 de ani a împlinit Paul Gascoigne pe 27 mai