Life

Din ce face bani Maria Dinulescu acum: “Am vânzări cu care mă mândesc”. Afacere de milioane în Dubai

În pandemie, actrița Maria Dinulescu a învățat să construiască vile și, după ce a căpătat experiență în domeniu, a plecat să vândă case în Dubai, acolo unde a fost imediat angajată.
07.04.2022 | 15:32
Din ce face bani Maria Dinulescu acum Am vanzari cu care ma mandesc Afacere de milioane in Dubai
Maria Dinulescu s-a mutat în Dubai. Sursa foto: arhiva personală.
ADVERTISEMENT

Maria Dinulescu spune că pandemia a găsit-o în America, unde filma un scurt metraj. A revenit în România și, în timp de vopsea gardul casei sale, supărată, s-a gândit că poate și alții și-ar dori să stea la curte, în loc să stea închiși în case. Și-a vândut casa în care locuia și s-a apucat de construit alta. A vândut-o și pe aceasta și iar s-a apucat de construit. Acum se află în Dubai, unde lucrează în domeniul imobiliar.

Maria Dinulescu vinde case în Dubai

Actrița Maria Dinulescu a căpătat experiență în domeniul construcțiilor în pandemie și, de trei luni, s-a mutat în Emiratele Arabe, unde a luat-o de la capăt.

ADVERTISEMENT

Cu toate că și-a încercat norocul în domeniul cinematografiei în America, Olanda, Italia și Franța, în Emiratele Arabe, actrița a ajuns să le vândă case și să le dea sfaturi celor care doresc să facă o investiție serioasă în domeniu. Dubai i se pare cel mai curat oraș și locul care o va ajuta să-și atingă țelul: acela de a obține banii necesari pentru a-și regiza propriul film.

“Sunt foarte recunoscătoare celor care au murit la Revoluția din ’89”

Ai locuit 3 ani în America. Ce ți-a plăcut cel mai mult acolo și ce anume nu ți-a plăcut?

– Cultură americană este una în care poți fi tot ceea ce îți dorești dacă ai încredere în tine. Desigur, cu multă disciplină și o structură bună poți reuși. Sunt diferențe culturale la care trebuie să te adaptezi, dar nu înseamnă că te schimbi. Te nuanțezi și crești. Sunt foarte recunoscătoare celor care au murit la Revoluția din ’89 pentru că, datorită lor am posibilitatea de a călători, a mă exprima și a crește prin toată informația pe care o acumulez.

ADVERTISEMENT
Maria Dinulescu
Maria Dinulescu s-a mutat în Dubai. Sursa foto: arhiva personală.

Ce a fost dificil în America este că suntem percepuți ca fiind opinionated, direct, strong. Ce la noi înseamnă să fii sincer și a avea o opinie la ei, poate fi perceput că nefiind foarte tolerant față de punctele de vedere ale celorlalți sau a nu fi capabil să judeci de mai multe ori, înainte de a transmite gândurile sincere. Sunt lucuri de învățat de ambele părți.

Profesional te-ai declarat că nu ai fost mulțumită de rolurile pe care le primeai. De ce?

– Pentru că, din cauza accentului actrițele și actorii din est, sunt percepuți ca ruși. Neexistând o istorie între Rusia și America – poveștile au ca personaje feminine numai prostituate și spioni. Acest lucru înseamnă roluri mici. Nu poți crea o carieră și nici nu poți avea o constantă financiară.

ADVERTISEMENT

Desigur că sunt excepții care primesc poate un rol mai mare, dar nu garantează o constantă. Eu am plecat în America după ce am construit o carieră serioasă și am fost prezentă în toate festivalurile de clasa A din lume. Deci înțelegerea mea a industriei și a posibilităților de viitor a avut o bază corectă.

Ai plecat apoi în Olanda. Acolo ce ai făcut și pentru cât timp ai stat?

– Am mers întâi la Roma pentru a învăța italiană și a semna cu un manager acolo, sperând, că datorită numărului mare de români în Italia, voi reuși să primesc mai multe roluri. În Italia rolurile oferite au fost de femeie în casă, prostituată sau dădacă. În Olanda a fost o alegere la nivel personal, iar la Paris o nouă investiție în a îmi deschide orizonturile. Am învățat și limba franceză însă rolurile primite sunt de aceeași factură. Atâta vreme cât ai accent ești limitat.

ADVERTISEMENT

Și-a vândut casa în care locuia: “Înjuram și vopseam gardul”

Acum ești în Emiratele Arabe. De cât timp și ce faci acolo?

– Sunt în Dubai de trei luni. Pandemia m-a prins în America unde am filmat un scurtmetraj. La întoarcerea în România, când totul era închis, am decis să vopsesc gardul casei mele. După câteva zile parcă nu se mai termina. Înjuram și vopseam gardul – moment în care mi-am dat seama, că majoritatea celor care sunt închiși în apartamente ar fi bucuroși să aibă o grădină și să poată sta afară, ca să vopsească gardul. Am realizat atunci că era momentul oportun de a vinde casa pe care o aveam.

Într-o săptămână am vândut-o și am început construcția unei case care mă reprezenta și mai mult, după toate călătoriile făcute. După câteva luni am finalizat-o și nu îmi venea să cred, că, după 20 de ani petrecuți în actorie, am și capacitatea de a menageria o echipă de construcții, de a mă ocupa de achiziții și negocieri, design interior.

După finalizarea construcției, mai mult în glumă am pus-o la vânzare și în trei zile era dată. Am construit o nouă casă identică cu cea vândută și la finalizarea acesteia am realizat că am casa visurilor mele, dar ne aflam încă în pandemie.

Maria Dinulescu s-a mutatt în Dubai. Sursa foto arhiva personală.
Maria Dinulescu vinde case în Dubai. Sursa foto: arhiva personală.

Vrea să își regizeze un film cu banii câștigați în Dubai

Banii pentru cultură erau limitați, roluri în film foarte mici, producții tv destul de slabe. Așa că am decis să regizez un scurt metraj pe care l-am scris. Neputând accesa bani de la CNC, fiind inexistenți pentru cultură, am decis să îi fac eu. A aștepta să se schimbe ceva nu este o soluție. Experiența construcției celor două case în timpul pandemiei mi-a dat încredere că pot veni în Dubai și să lucrez în vânzări de proprietăți, pentru o perioadă de un an sau doi. A fost cea mai bună alegere.

Am fost angajată imediat și deja am vânzări cu care mă mândresc. Îmi doresc să îmi ofer o siguranță financiară și să am banii necesari pentru a îmi regiza filmul. Nu mai spun despre cât de bine îmi va prinde o experință într-o cultură atât de diferită ca cea din Orientul Mijlociu. Ca actriță voi avea o experiență trăită foarte valoroasă pentru următoarele mele roluri.

Te-ai adaptat aici?

– În Dubai locuiesc 207 naționalități, iar populația UAE este formată din 90% expați și 10% localnici. Desigur că forța financiară pe care o au, deschiderea de a angaja experți din toate colțurile lumii, respectarea legilor fac ca Dubai să fie cel mai sigur și curat oraș în care am locuit până acum.

Turismul este businessul numărul 1 aici, deci toate investițiile sunt făcute pentru a susține această industrie. Dubai este Hollywood-ul pentru real estate. Nivelul industriei este la un nivel de profesionalism de cel mai înalt nivel. Ce fac aici este să ofer consultanță despre cele mai bune investiții în funcție de cerințele clientului, să îi clarific sitemul de investiție din Dubai, să îl ajut să își formeze noi întrebări și apoi cu un expert din domeniu să îi prezint cea mai bună opțiune.

Planurile de plată sunt incredibile. 1% pe luna în termen de șase ani. După doi ani poți închiria apartamentul și poți plăti din chirie. UAE își dorește să crească și să aducă câți mai mulți turiști și investitori. Ei caută mereu soluții pentru a oferi cea mai bună calitate de viață și creștere financiară.

În același timp, există și tentația majoră de a cheltui tot ce câștigi pentru că, la orice pas sunt cel mai interesante activități, restaurante sau cluburile pe plajă pe la care ai visat mereu. Numai că, aici le poți accesa după lucru în fiecare zi.

Cu mâncărurile lor cum te împaci?

– Nu am foarte mult timp să gătesc și în mod obișnuit iau cina la întâlniri în locații de cinci stele. Fiind 207 naționalități există opțiuni pentru fiecare.

”Mă pregătesc pentru viitor. Eșecul nu este o opțiune”

Ai avut roluri de succes în România. Îți pare rău că ai plecat din țară?

– Îmi place să joc în filme și mă simt că peștele în apă. Nu sunt fericită că sunt categorizată din cauza accentului, dar ”failure is not an option” (eșecul nu este o opțiune). Sunt diferite etape pe care trebuie să le traversăm și cu maturizarea vine și o capcitate mai mare de gestionare a realității. Mă uit la ce este constructiv în acest moment și mă pregătesc pentru viitor.

Familia ta ce spune?

– Independența și încrederea sunt baza relației noastre.

În ce măsură te-a afectat pandemia?

– Pentru mine a fost oportunitatea de a descoperi că pot menageria oameni, că mă pot gestiona în momente de criză, că nu am nevoie de cineva care să mă ajute să întind o mașină de pietriș, că am o minte bună pentru business și că am reușit să ofer unui cuplu tânăr casa visurilor mele.

De Paște vine în România

Cât de des vii în România?

– Mă voi întoarce în România în aprilie pentru sărbătorile de Paște.

Ești o femeie frumoasă. Nu te-a convins niciun bărbat să te ducă la altar?

– Nu a fost niciodată o alegere pentru mine. Acum cu atât mai puțin. Căsătoria o privesc că pe o celebrare a unei relații profunde și mature, însă nu o consider necesară dacă nu îți dorești copii. Desigur că depinde și de nevoile partenerului și acestea trebuiesc ascultate, înțelese și respectate.

Arăți foarte bine. Cum te menții în formă și ce trucuri de înfrumusețare foloseșți?

– Merg la paddle, volei pe plajă, piscină, alerg între întâlniri și mănânc cât se poate de sănătos.

ADVERTISEMENT