Cu Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo contemporani, disputa pentru titlul de GOAT (Greatest of All Time – cel mai bun din toate timpurile) s-a purtat în fiecare an. Mai mult, în discuţie apărea mereu şi numele lui Diego Maradona, care avea în palmares titlul mondial din 1986. Acum, după succesul din Qatar, “La Pulga” pare că a tranşat definitiv marea dispută.
Lionel Messi a cărat în spate naţionala Argentinei la Campionatul Mondial 2022 şi nu s-a ascuns o secundă în spatele colegilor lui. “La Pulga” a fost mereu primul om în luptă, a ieşit în faţa presei după fiecare meci, chiar şi după înfrângerea usturătoare în faţa Arabiei Saudite, şi şi-a asumat rolul de lider în teren sau în vestiar.
Titlul mondial întregeşte un palmares stelar şi îl pune pe Lionel Messi, alăuri de Angel Di Maria, într-o galerie selectă a jucătorilor care au realizat o triplă istorică (Cupa Mondială, Copa America şi medalia de aur la Jocurile Olimpice). În plus, premiile individuale îl fac unic în istorie, iar colecţia de Baloane de Aur pare cu greu să fie egalată de cineva.
Şi acum să facem trecerea în sumar a palmaresului lui Lionel Messi. Într-o carieră începută în noiembrie 2003, când debuta pentru Barcelona într-un amical cu FC Porto, starul argentinian a ajuns să strângă 41 de trofee majore.
Pe lângă trofeele câştigate cu echipele de club sau cu naţionala Argentinei, Lionel Messi are o colecţie impresionantă de premii individuale. De departe, cele mai strălucitoarea sunt Baloanele de Aur şi distincţiile primite la cea mai importantă competiţie.
La Campionatul Mondial 2014, când Argentina a pierdut finala cu Germania, Lionel Messi a fost declarat cel mai bun fotbalist al turneului. În Qatar, argentinianul a primit din nou trofeul şi a devenit primul fotbalist căruia i se oferă această distincţie la două ediţii diferite.
Rivalitatea dintre Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo a fost pe prima pagină a ziarelor de sport timp de peste 15 ani. A definit o eră din istoria fotbalului mondial şi, cu siguranţă, i-a ajutat pe cei doi să se autodepăşească. În 2016, după ce Portugalia câştigase Campionatul European, Cristiano Ronaldo luase un avans considerabil în faţa rivalului său, care avea doar aurul olimpic din 2008, dar obţinut într-o competiţie dedicată selecţionatelor U23. Acum, după CM 2022, Messi a câştigat definitiv lupta.
Un alt capitol sensibil în disputa Lionel Messi versus Cristiano Ronaldo a fost legat de numărul de Baloane de Aur, unde argentinianul şi-a depăşit rivalul, cu un scor general de 7-5, şi are toate şansele să-şi mai adauge un trofeu, în 2023.
Totuşi rămâne un capitol unde Cristiano Ronaldo este în continuare în faţa lui Lionel Messi. Portughezul a câştigat de cinci ori trofeul Champions League, în timp ce argentinianul are patru, iar unul a fost obţinut, în 2009, chiar în faţa lui CR7, într-o finală Manchester United – Barcelona. Trăgând linie, CR7 a adunat 32 de trofee ca jucător.
În Argentina şi nu numai, comparaţia între Diego Maradona şi Lionel Messi se oprea brusc în momentul când era adus ca argument Campionatul Mondial. Era trofeul care îi separa pe cei doi mari fotbalişti argentinieni, mai ales că “El Pibe de Oro” fusese omul numărul 1 la succesul din 1986.
Ca nivel de genialitate, Lionel Messi l-a egalat deseori pe Diego Maradona, care nu a reuşit să câştige niciodată Balonul de Aur. Argentinianului i-a fost interzis acest vis pentru că France Football a acordat trofeul, până în 1995, doar fotbaliştilor născuţi în Europa. Cu echipele de club, Maradona nu se poate apropia de palmaresul lui Messi, însă performanţele cu Napoli, echipă pe care a renăscut-o, sunt cu totul aparte, mai ales că vorbim de un club care nu obţinuse niciodată performanţe uriaşe.
Cu Ronaldo ajuns la 37 de ani şi Messi la 35 de ani, rivalitatea dintre cei doi este la final, însă în anii următori am putea avea parte de încă una nouă, dar cu şanse mici să fie de aceeaşi proporţie. Kylian Mbappe este deja un superstar cu un palmares bogat, unde străluceşte titlul mondial din 2018. De cealaltă parte, Erling Haaland este maşinăria de goluri a lui Manchester City şi principalul argument în lupta pentru trofeul Champions League din sezonul 2022-2023.
Marele dezavantaj în această rivalitate, faţă de cea între Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, este că Erling Haaland nu joacă într-o naţională de primă mână, Norvegia nefiind o obişnuită a turneelor finale.
Dacă Lionel Messi a câştigat disputa GOAT, în acest moment, nu este deloc imposibil ca peste 10 ani, când Kylian Mbappe va avea 33 de ani, francezul să-i fure această coroană. În orice caz, pentru microbiştii din întreaga lume este o binecuvântare când doi sportivi de top sunt contemporani şi fac tot posibilul să se depăşească unul pe altul şi să se autodepăşească.