News

Dmitri Medvedev susţine că Republica Moldova nu există. “Liderii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”

Dmitri Medvedev a lansat din nou o retorică jignitoare la adresa Republicii Moldova, răspunzând agresiv unor afirmaţii ale premierului Dorin Recean.
28.04.2023 | 14:08
Dmitri Medvedev sustine ca Republica Moldova nu exista Liderii locali au vanduto Romaniei devenind tradatori ai propriei patrii
Dmitri Medvedev contestă existenţa Republicii Moldova Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei şi actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a atacat dur autoritățile de la Chișinău, după o declarație a premierului Dorin Recean, conform căreia mai mulți oficiali ruși, inclusiv Vladimir Putin, ar avea interdicție de intrare în Republica Moldova.

Duminică au loc alegeri în Găgăuzia

Dmitri Medvedev a comentat în termeni jignitori afirmaţia făcută de şeful guvernului de la Chişinău, care anunţase la televiziune că a fost întocmită o „listă neagră” cu oficiali din Federaţia Rusă declaraţi indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.

ADVERTISEMENT

„O creatură misterioasă pe nume Recean a spus că nici președintele Rusiei, nici alți oficialii ruși nu vor putea intra în țara sa – Moldova. Ei bine, în primul rând, nimeni nu merge acolo acum. Poate cândva, mai târziu…”, a scris Dmitri Medvedev, pe Telegram.

În plus, fostul preşedinte al Federaţiei Ruse contestă însăşi existenţa Republicii Moldova ca stat. „Și, în al doilea rând, nu mai există un astfel de stat. Șefii locali l-au vândut României, devenind trădători ai patriei. Și nu are rost să vorbesc cu ei despre nimic. Lasă oamenii să se ocupe de ei. Și, în cele din urmă, să decidă cine sunt – moldoveni sau români”, a mai spus Medvedev.

ADVERTISEMENT

În finalul mesajului postat pe aplicaţia Telegram, într-un post scriptum, Dmitri Medvedev afirmă: „Evident, cu menţiunea că toţi „recenii” şi „alde sandu” trebuie să respecte suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”.

Declaraţiile lui Dmitri Medvedev vin pe fondul unor relaţii tensionate între Chişinău şi Rusia şi în condiţiile în care duminică au loc în regiunea semiautonomă Găgăuzia, majoritar prorusă, alegeri pentru desemnarea liderului regional, denumit başcan.

ADVERTISEMENT

Acest context electoral a determinat autorităţile din Republica Moldova să interzică la 17 aprilie intrarea pe teritoriul ţării a liderului republicii ruse Tatarstan, un incident diplomatic ce s-a soldat ulterior cu gesturi în oglindă la Chişinău şi Moscova: ambasadorii au fost chemaţi la sediile ministerelor de externe respective şi au fost anunţaţi de expulzarea cîte unui membru al personalului lor diplomatic.

Premierul moldovean Dorin Recean afirmase joi seara că lista persoanelor cărora le este interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova nu este publică, însă este suficient că mecanismul este unul eficient, iar cei care-și doresc promovarea agresiunii militare fac cale întoarsă.

ADVERTISEMENT

Recean a dat de înțeles că pe lista persoanelor indezirabile se află și interpretul rus, Filip Kirkorov, dar și alți artiști ruși care s-au remarcat printr-o retorică pro-război. Dorin Recean a făcut apel către instituțiile media să informeze societatea despre adevăratele intenții ale celor care sub paravanul vizitelor de curtoazie își doresc destabilizarea situației din Republica Moldova.

ADVERTISEMENT