Caz incredibil petrecut în Franța, acolo unde doi adolescenți au fost găsiți în gențile de voiaj ale unui român de 30 de ani. Bărbatul intenționa să îi ducă în Anglia, unde ar fi urmat să fie lăsați unui traficant de carne vie.
Cei doi adolescenți, un băiat și o fată, sunt de origine vietnameză. Ei au fost ascunși în două genți puse în portbagajul unei mașini BMW. Autoritățile susțin că minorii ar fi călătorit în aceste condiții din apropierea Parisului până în orașul Ango.
Incidentul a avut loc pe 26 ianuarie 2024. Românul, curier la Amazon, intenționa să se îmbarce din Dieppe pe feribotul care trebuia să ajungă în Anglia. Însă, agenții vamali din zona Canalului Mânecii i-au descoperit pe cei doi adolescenți în portbagajul autoturismului, înainte ca bărbatul să-și ducă planul la final.
Pe 29 ianuarie, românul a ajuns în fața instanței. Însă nu și-a recunoscut faptele de la bun început. Inițial a spus că este nevinova. În cele din urmă a mărturisit că în timp ce se afla în România, un cetățean moldovean a luat legătura cu el.
Acesta ar fi traficant de carne vie, potrivit Actu.fr. Moldoveanul i-a propus ca în schimbul unei sume de bani să îi transporte pe cei doi vietnamezi în Anglia. A acceptat și i s-au oferit cheile unei mașini. Apoi, a luat un avion cu destinația Franța.
Românul spune că a fost pus să aștepte zece zile într-un hotel înainte să i se comunice undeva va găsi mașina. Ulterior, bărbatul s-a întâlnit cu cei doi adolescenți. A vorbit cu aceștia prin Google Translate.
Românul susține că vietnamezii au adus gențile în care urmau să intre. Apoi, adolescenții au urcat pe bancheta din spate a mașinii, fiind puși în gențile din portbagaj pe ultimii șapte kilometri ai călătorie, așa cum susține românul. „Gențile erau foarte mici. Aveau dimensiunile 80 cm lungime, 40 cm lățime și 50cm înălțime”, a transmis președintele tribunalului din Dieppe.
Însă, fata vietnameză le-a declarat oamenilor legii că, de fapt, au fost ținuți în gențile din portbagaj pe tot parcursul drumului, încă din Paris. Adolescenta susține că deși bagajele erau ușor deschise, simțeau că nu au suficient aer. Astfel, au făcut câteva găuri cu un cutter.
Românul spune că nu știe cu exactitate câți bani ar fi primit pentru acest transport. În urma verificării mesajelor din telefonul său, s-a constatat că bărbatul și moldoveanul ar fi vorbit de suma de 15.000 de euro pentru „fiecare pui de vietnamez”.
Nu este clar dacă aceasta este suma pe care românul ar fi trebuit să o primească sau erau banii care îi reveneau traficantului de carne vie. Adolescenții au fost preluați de autoritățile din Franța. Românul a fost condamnat la trei ani de închisoare. Totodată, el are interdicție permanentă de a intra pe teritoriul francez.