News

Doliu în Casa Regală. S-a stins din viață un apropiat al regelui Mihai

Familia Regală a României a anunțat moartea arhitectului Dan Bădic, fost director al Casei Majestății Sale, regele Mihai.
14.05.2023 | 22:59
Doliu in Casa Regala Sa stins din viata un apropiat al regelui Mihai
Arhitectul Dan Bădic/ Foto: Facebook - Familia Regală a României
ADVERTISEMENT

O serie de trei postări succesive pe contul de Facebook al Familiei Regale omagiază memoria lui Dan Bădic, cel care a fost director al Casei Regale a regelui Mihai din 2001, el fiind printre apropiații dinastiei încă din anul 1990.

Primul mesaj de condoleanțe a fost cel al Majestății Sale Custodele Coroanei, principesa Margareta: „Foarte la începutul anilor 1990, Dan Bădic a fost printre primii români care s-au pus cu devotament și generozitate în slujba Regelui Mihai, fiind în toate împrejurările la dispoziția suveranului, de la chestiuni de secretariat și logistică, până la complicatele și anevoioasele organizări ale vizitelor Familiei Regale în țară.

ADVERTISEMENT

Pentru mai bine de un deceniu, el a fost mereu alături de Principesa Sofia, ca și de Regina Ana și de Principesa Moștenitoare, în zeci de orașe, comune, sate sau mânăstiri pe care Familia Regală le-a vizitat în acei ani.

Începând cu anul 2001, Dan Bădic a fost directorul Casei Majestății Sale, atunci când Palatul Elisabeta a redevenit reședință regală. El a ocupat această poziție mai bine de un deceniu și, apoi, a rămas pentru Regele Mihai același om de nădejde, în Elveția, până la trecerea la cele veșnice a suveranului.

ADVERTISEMENT

Un apropiat al regelui Mihai încă din 1990

Un mesaj separat a venit din partea Principesei Sofia, cei doi având o relație foarte apropiată încă de la începutul anilor 90 când Dan Bădic a organizat transportul a două convoaie de alimente și echipamente medicale care au fost distribuite unor familii și unităților medicale din România.

Marele său simț al loialității, energia sa inepuizabilă și simțul umorului au fost contagioase și ne-au ajutat adesea să mergem mai departe în acei primi ani dificili. Capacitatea sa de a se simți bine cu toți cei pe care îi întâlneam a fost un mare avantaj și a fost liniștitor să am alături de mine pe cineva de mare încredere în timp ce călătoream prin toată țara în anii ’90 în misiuni de cercetare, inclusiv pentru Fundația Regala Margareta a României.

ADVERTISEMENT

A dat atât de mult țării noastre și Regelui Mihai I în particular, iar acestea sunt lucruri pe care nu le uităm niciodată. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru anii pe care i-a dăruit familiei mele”, a scris principesa Sofia.

În fine, ultimul mesaj a fost transmis de către Ion Tucă, directorul Administrației Proprietăților Regale, care a evocat anii săi de ucenicie în slujba Familiei Regale, avându-l ca mentor pe Dan Bădic. „Am avut privilegiul de a fi lângă Dan Badic în decembrie 1990, atunci când regimul neocomunist avea să ne oprească din drumul spre Curtea de Argeș, pe autostradă la Pitești, dar și în 1992, când aveam să însoțim Familia Regală de Sfintele Sărbători de Paști la Putna și la București, atunci când un milion de români au ieșit în stradă pentru Regele lor.

ADVERTISEMENT

Mai apoi, în perioada 2001-2006, aveam să-l cunosc pe Dan Bădic în calitatea sa de director al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I, atunci când a repus bazele structurii administrative ale Familiei Regale, așa cum era, cunoscută drept „Casa Civilă”, înainte de 1948”, a scris Tucă.

ADVERTISEMENT