News

Doliu în lumea politică. Un fost parlamentar s-a stins din viață: „Un exemplu de urmat pentru succes și devotament”

Este doliu în lumea politică din România. Un fost parlamentar s-a stins din viață. „A fost un caracter deosebit, înțelept.”
20.03.2024 | 17:52
Doliu in lumea politica Un fost parlamentar sa stins din viata Un exemplu de urmat pentru succes si devotament
Doliu în lumea politică. Foto pixabay
ADVERTISEMENT

Lumea politică din România este în doliu, după moartea fulgerătoare a unui fost parlamentar. Marius Teodor Spînu s-a stins din viață la 59 de ani, lăsând o mare durere în sufletele celor care l-au cunoscut.

Doliu în lumea politică. A murit fostul parlamentar Marius Teodor Spînu

Marius Teodor Spînu s-a remarcat în activitatea politică, fiind membru în partidul fostului președinte Traian Băsescu, PDL. De altfel, el a fost deputat al PDL, timp de patru ani, în Parlamentul României.

ADVERTISEMENT

Și-a început cariera politică în anul 2006. S-a aflat printre fondatorii filialei Partidului Liberal Democrat Iași. Doi ani mai târziu, în 2008, a devenit prim-vicepreședinte al Organizației Municipale Iași PDL.

Ulterior, Marius Teodor Spînu a fost consilier județean. Și-a continuat activitatea intrând în Parlament. Pe lângă activitatea politică, fostul deputat a fost lector univ. dr. la Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, din Iași.

ADVERTISEMENT

„A fost un caracter deosebit, înțelept, cu o fire puternică”

Fostul deputat Marius Teodor Spînu a murit după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune necruțătoare. Potrivit presei locale, fostul policitian ar fi aflat mult prea târziu că suferă de această boală.

Profesorul universitar era foarte apreciat de studenții și colegii săi. Un mesaj cutremurător a fost transmis de Liga Studenţilor Economişti Iaşi, fiind anunțat decesul fostului parlamentar și cadru didactic.

ADVERTISEMENT

„Cu mare regret în suflet, anunțăm că domnul Lect.univ.dr Marius Teodor Spînu a încetat din viață. A fost un caracter deosebit, înțelept, cu o fire puternică și o personalitate marcantă în mediul academic, având o activitate impresionantă de mai bine de 30 de ani în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor.

Nu a fost un simplu profesor de matematică, ci un exemplu de urmat pentru succes și devotament! Contribuția lui nu se poate măsura în numere, ci în amintirile studenților din numeroasele generații ce l-au cunoscut.

ADVERTISEMENT

Domnul Profesor va fi mereu în gândurile noastre, iar lecțiile și învățămintele sale vor continua să ne călăuzească pe drumul nostru. Sincere condoleanțe, Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Liga Studenţilor Economişti Iaşi, arată Ziarul de Iași.

 

 

ADVERTISEMENT