News

Două moțiuni PSD pe ordinea de zi a Parlamentului. Vizați sunt ”doamna în negru” și ”ministrul Grindă”

09.06.2020 | 18:10
Doua motiuni PSD pe ordinea de zi a Parlamentului Vizati sunt doamna in negru si ministrul Grinda
ADVERTISEMENT

Ministrul Muncii Violeta Alexandru și ministrul Dezvoltării Ion Ștefan sun vizați de două moțiuni simple care vor fi dezbătute astăzi de către Senat, respectiv de către Camera Deputaților. Ambele moțiuni au fost inițiate de către parlamentarii PSD, informează News.ro.

UPDATE 18.10: Moțiunea simplă care-l vizează pe ministrul Ion Ștefan a fost doar citită în plenul Camerei Deputaților, dezbaterea fiind amânată.

ADVERTISEMENT

Motivul deciziei este legat de faptul că ministrul are probleme de sănătate. În consecință, conducerea Camerei urmează să stabilească o nouă dată pentru dezbatere.

Datorită stării de sănătate, în urma consultării domnului ministru, Ion Ştefan, în urma consultării cu liderii de grup, vom finaliza citirea moţiunii astăzi, iar dezbaterea din partea grupurilor parlamentare va avea loc la o alta dată pe care o vom stabili de comun acord. Vom finaliza şi vom închide şedinţa”, a anunțat președintele de ședință, Florin Iordache.

ADVERTISEMENT

”Opriți-o pe doamna în negru”

Moțiunea împotriva  ministrul Muncii, Violeta Alexandru, se intitulează ”Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale” și a fost depusă la Senat.

Stimată doamnă ministru Violeta Alexandru, Sunteţi ministrul cel mai respins de actualul Parlament! Aţi fost audiată de trei ori în Comisiile de muncă şi protecţie socială ale Parlamentului, reunite, de tot atâtea ori primind un vot de blam. Aţi fost votată în lipsă, ca, de altfel, întregul Guvern, în data de 14 martie, pentru simplul motiv că eraţi nominalizată în Guvernul anti-Covid”, se  spune în textul moțiunii.

ADVERTISEMENT

Principala critică adusă Violetei Alexandru este modul cum a gestionat măsurile de protecție socială în perioada crizei provocate de epidemia de coronavirus.

A fost atât de prost scrisă Ordonanţa 30, încât a fost nevoie să o modificaţi de şase ori. Ce argumente puteţi găsi ca în doar 60 de zile să modificaţi de atâtea ori un act normativ, pe care tot dumneavoastră l-aţi elaborat?”, se spune în documentul citat.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, ministrului Muncii i se impută și inactivitatea în mai multe chestiuni pe care, cred inițiatorii, ar fi trebuit să le acorde prioritate:

– Nu aţi iniţiat procesul de recalculare a celor 5 milioane de pensii, în baza noii Legi a pensiilor, nr.127/2019;
– nu v-aţi ocupat ca nivelul de trai al românilor să nu scadă cu 10%;
– nu aveţi niciun proiect prin care cei peste un milion de români întorşi în ţară de la declanşarea pandemiei să rămână şi să muncească acasă;
– nu aţi făcut nimic pentru a opri invazia celor 12.000 de specialişti liberali de marcă, precum chelneri, ciocli, coafeze, manichiuriste, lăutari, în funcţii la stat. Mai mult, prin Decretele şi Ordonanţele date pentru instaurarea şi reglementarea stării de urgenţă şi de alertă, aţi încurajat angajarea fără concurs la stat, iar, în paralel, aţi concediat funcţionari cu vechime, experienţă, numiţi prin concurs”.

Ion Ștefan ironizat pentru grinda care i-a mărit casa

Ministrul Dezvoltării Regionale, Ion Ștefan, este criticat în moțiunea depusă la Camera Deputaților și intitulată ”Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”. Titlul moțiunii face referire la declarația  mai veche a ministrului în care explica dimeniunile mari ale casei sale, anume 910 m²: ”A greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj”.

În textul moțiunii, ministrului i se reproșează că se laudă cu realizări ale guvernării PSD, în lipsa unor performanțe notabile obținute prin eforturi proprii.

Cea mai notabilă realizare a ministrului este cohorta de rude, rubedenii, neamuri şi politruci pe care a reuşit să o implanteze, pe funcţii călduţe, bine remunerate, din administraţia publică centrală şi locală. Doar pentru această aşa-zisă realizare, domnul ministru Ion Ştefan ar trebui să-şi dea undă verde pentru a pleca cu totul din funcţia guvernamentală, înainte de a compromite cu totul noţiunea de ministru”, acuză PSD.

În sesiunea parlamentară în curs, opoziția a mai  inițiat moțiuni simple împotriva miniștrilor Monica Anisie, Florin Cîțu, Adrian Oros și Marcel Vela.

ADVERTISEMENT