News

Dramă pentru o familie din Vaslui. Fata de 16 ani, găsită moartă în locuință în condiții suspecte

O familie din Vaslui trăiește o dramă fără margini. Fata lor, de doar 16 ani, a fost găsită moartă în condiții suspecte, în garsoniera în care locuia.
28.09.2022 | 07:37
Drama pentru o familie din Vaslui Fata de 16 ani gasita moarta in locuinta in conditii suspecte
Fată de 16 ani, găsită moartă în locuință. Ce au descoperit anchetatorii. Sursa foto: vremeanoua.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O fată de 16 ani a fost găsită fără suflare într-o garsonieră din Vaslui. Tragedia a avut loc marți noaptea.

Fată de 16 ani, găsită moartă în locuință. Ce au descoperit anchetatorii

Tânăra era elevă la un liceu din Vaslui. Descoperirea cutremurătoare a fost făcută de tatăl acesteia. Bărbatul a declarat anchetatorilor că atunci când a deschis ușa a simțit un miros puternic de gaz. Pe jos, fără suflare, era fiica sa.

ADVERTISEMENT

Într-o prima fază, polițiștii au avansat ipoteza sinuciderii. În garsoniera în care a avut loc tragedia locuia doar adolescenta.

Ulterior, din elementele noi care au apărut, varianta sinuciderii nu mai este atât de plauzibilă.

Publicația locală Vremea Nouă a pus cap la cap cele mai noi detalii din anchetă. Astfel, se pare că fata a fost găsită în camera unde dormea, întinsă cu fața în jos, cu picioarele sub un dulap, iar un ochi îl avea deschis.

ADVERTISEMENT

Tocmai acest ultim amănunt îi îndepărtează pe anchetatori de la ipoteza că fata și-a luat viața. În aceste situații, de cele mai multe ori, victimele au ambii ochi închiși. În plus, polițiștii au găsit cuptorul aragazului pornit cu flacără, ochiurile deschise la aragaz, dar acestea nu ardeau.

”Cel mai probabil acum se conturează următorul scenariu al tragediei: victima a dat drumul seara trecută la aragaz pentru a se încălzi, iar spre dimineață unul din ochiurile aragazului s-a stins.

ADVERTISEMENT

Între timp cantitatea de monoxid de carbon a crescut. Fata de 16 ani la un moment dat s-a trezit, a încercat să se ridice, iar din cauza intoxicării cu monoxid de carbon a căzut. Asa s-ar explica și poziția nefirească în care a fost găsit cadavrul fetei”, notează sursa citată.

SMURD: Fata era moartă de 10 – 15 ore

Un alt detaliu de luat în seamă în acest caz este ceea ce afirmă vecinii. Aceștia spun că în ultima săptămână adolescenta mai locuia cu o fată în casă, cel mai probabil o colegă sau o prietenă. În seara tragediei, aceasta nu a fost în garsonieră.

ADVERTISEMENT

Echipajele SMURD ajunse la fața locului au stabilit că adolescenta era moartă de cel putin 10-15 ore.

Tatăl victimei se alertase în cursul zilei din cauza faptului că adolescenta nu îi mai răspundea la telefon.

ADVERTISEMENT