Alina Eremia și Edi formează un cuplu de opt ani de zile. Ce se întâmplă însă în relația lor și cât de bine se înțeleg cu adevărat? Artista a vorbit deschis despre acest lucru.
După opt ani de relație cu Edi, Alina Eremia confirmă faptul că trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Artista spune că nu există o rețetă perfectă pentru o relație reușită, cert este că accentul pe comunicare contează.
Ea și Edi sunt, dincolo de iubiți, și buni prieteni. De asemenea, cei doi se distrează unul în compania celuilalt, iar asta este cel mai important. Menționăm faptul că ambii s-au cunoscut la sală, dar și alte pasiuni îi leagă.
Deși activează în domenii complet diferite, ambii sunt atrași de călătorii, sport, artă, dar și citit. Spre deosebire de Alina Eremia însă, Edi este o persoană mai rezervată. Drept urmare, a ales să stea departe de lumina reflectoarelor.
Printre altele, într-un interviu acordat pentru viva.ro, vedeta a vorbit și despre primul ”te iubesc”. Se pare că Edi a fost cel care a spart gheața. Acum însă, lucrurile merg destul de natural între cei doi.
„Dacă nu mă înșel, el a spus prima dată te iubesc, deși amândoi simțeam să verbalizăm lucrul asta. Da, ne facem declarații fără vreo ocazie anume, în momente în care totul vine natural.
El este mai înclinat să facă gesturi romantice, cum ar fi buchetul de flori pe care mi-l aduce la prânz, când știe că sunt acasă, iar când pleacă din țară îmi aduce ciocolata preferată sau mă surprinde cu o plecare”, a povestit artista, pentru viva.ro.
Există certuri după 8 ani de relație între cei doi? Alina Eremia spune că ambii sunt puternici și își susțin punctele de vedere. Mai mult atât, artista recunoaște că ea este cea mai impulsivă, în timp ce iubitul ei nu se prea ceartă.
În ceea ce privește gelozia în cuplu, nici nu se pune problema de așa ceva. Niciunul dintre parteneri nu își dă motive. De asemenea, încrederea este cheia între cei doi pentru o mai bună înțelegere.
„Suntem două caractere foarte puternice și prietenii noștri se amuză când avem o discuție în contradictoriu, pentru că ne stimulăm unul pe celălalt și venim cu argumente care mai de care mai solide. De obicei, eu sunt mai impulsivă și mă cert, el nu prea se ceartă cu mine, iar la final mereu terminam prin a râde. Niciodată nu am stat supărați mai mult de o oră, două.
(…) Geloși e mult spus, pentru că nu ne dăm motive. E firesc atunci când iubești să fii mai atent la ce se întâmplă, dar avem încredere unul în celălalt”, a mai dezvăluit artista.