Alexandra, o tânără de 25 de ani din Botoșani, gravidă cu al patrulea copil, a murit la spital. S-a stins vineri dimineață, după ore de agonie. Familia lansează acum acuzații grave la adresa medicilor.
Pentru Alexandra și soțul ei, următoarea perioadă a vieții de familie trebuia să fie una perfectă. Având deja o familie cu trei copilași, cuplul din Botoșani aștepta un al patrulea micuț să vină pe lume.
Din păcate, în noaptea de joi spre vineri, o tragedie cumplită lovea cuplul din Moldova. În urmă cu două seri, tânăra a început să se simtă rău. Într-un prim apel la 112, joi, cu puțin timp înainte de ora 23.00, soțul femeii însărcinate în trei luni, anunța la urgențe că aceasta începe să sângereze şi are dureri mari. A chemat disperat salvarea.
Foarte repede, la ora 23.05, femeia ajunge la Spitalul Județean Botoșani. Alexandra se afla la a cincea sarcină, cu trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină oprită din evoluție, potrivit cadrelor medicale de la Maternitatea din Botoșani.
”I-au făcut o perfuzie şi i-au zis să aștepte pe medicul ei. I-au zis că a pierdut sarcina şi să aștepte pe medicul ei”, spune fratele tinerei, citat de Observator News.
Rudele femeii spun că Alexandra s-ar fi chinuit o noapte întreagă, cu dureri cumplite, pentru că în spital nu era un doctor care să se ocupe de ea. Tânăra se plânge doar soţului ei prin mesaje:
Vineri, 18 august, la ora 7:30, starea tinerei s-a înrăutățit brusc. S-a raportat o sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care a fost transferată la Secția ATI, unde s-a instituit manevre complexe de reanimare, potrivit MonitorulBT.
În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, la ora 8:20 s-a declarat decesul pacientei prin stop cardio-respirator. În urma acestui caz, rudele femeii s-au adresat poliției. În replică, reprezentanții spitalului au anunțat că vor demara o anchetă pentru a stabili dacă a fost urmat protocolul medical în acest caz.
Cea mai dură reacție a avut-o fratele tinerei decedate. ”Criminalilor, o să răspundeți pentru nepăsarea voastră. În loc să se ocupe de pacienți preferă să doarmă și să le zică să aștepte până mâine când vine medicul lor”, este mesajul fratelui Alexandrei.
Alexandra lasă orfani de mamă trei copii: o fetiță de șase ani și doi băieței de patru, respectiv un an.