Edi Iordănescu a avut o reacție nervoasă când a aflat de escapada lui Andrei Borza. Fundașul stânga al Rapidului s-a pus rău cu selecționerul după ce a mers în club, la Iași, cu Albu. Cel mai probabil, fotbalistul în vârstă de 18 nu va prinde lotul pentru Euro 2024.
Andrei Borza (18 ani) nu are încă nicio selecție la echipa națională de seniori și, se pare, că nici nu va avea prea curând, chiar dacă Edi Iordănescu l-a luat în lot în preliminariile lui Euro 2024. Selecționerul e foc și pară după ce a văzut imaginile cu fundașul stânga al Rapidului, în club, împreună cu Alexandru Albu.
„Apropos de fundașul stânga, haideți să vă dau o informație marca fanatik.ro, variantă, teoretică, pentru Bancu, cel puțin ca dublura e Borza, pe fișele selecționerului.
Știu clar că Edi Iordănescu s-a interesat de tot ce s-a întâmplat cu acest scandal, cu prezența în club a celor doi, în principal a lui Borza, pentru că e pe lista scurtă de fundași stânga a echipei naționale.
Tot ce a aflat Edi Iordănescu diminuează la minim șansele lui Borza de a merge la Euro, vă spun foarte clar. Pentru că din informațiile celor din FRF, care au adunat mai multe lucruri despre Borza, nu e prima dată când Borza are acest derapaj. Inclusiv la U21 a avut niște probleme, nu cu plecare în club, dar cu viața asta extrasportivă.
Deci a avut probleme inclusiv la U21 cu indisciplina și acest scandal de la Iași se pare că i-a cam semnat sentința. Îi place viața omului”, a dezvăluit Cristi Coste, la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care e luni, marți și vineri, de la 10:30, LIVE, pe FANATIK.RO.
Foștii fotbaliști sunt șocați de comportamentul celor doi rapidiști, mai ales de cel al lui Borza. „Eu când eram de vârsta lui Borza am ajuns la Steaua. Mie mi-era rușine să mă uit la Bumbescu și Iovan. Acolo am prins loc. Nici nu intram în bazin. Eu intram în bazin după ce ieșeau ei. Bere sau ceva? Doamne ferește. Genți? Căram câte 6”, a declarat Vivi Răchită.
„E foarte greu să ieși după o înfrângere, să pleci din cantonament. Nu contează că bei un suc sau mănânci ceva. Gândește-te că ceilalți colegi ai tăi nu au făcut lucrul ăsta pentru că sunt supărați. Și noi am pierdut și eu am fost la Steaua, dar nu am auzit niciodată că a plecat cineva după meci”, a spus și Bănel Nicoliță.
Andrei Borza, care a costat-o pe Rapid 800.000 de euro, e cotat de transfermarkt.com la 1.500.000 de euro. La naționala de tineret, fundașul stânga a bifat patru selecții și a reușit să marcheze un gol.