Sport

Editorial Cornel Dinu. Corida Croația – Spania și cum a trimis umflatul Mbappe Franța la Domul Invalizilor, adieu EURO 2020!

Cornel Dinu analizează istoric corida Croația – Spania și cum a trimis Mbappe Franța acasă la 11 m cu Elveția.
Autor: Cornel Dinu | 29.06.2021 | 16:21
Editorial Cornel Dinu. Corida Croația - Spania și cum a trimis umflatul Mbappe Franța la Domul Invalizilor, adieu EURO 2020!
Editorial Cornel Dinu. Corida Croația - Spania și cum a trimis umflatul Mbappe Franța la Domul Invalizilor, adieu EURO 2020. Sursa foto: colaj FANATIK

„Optimea” EURO 2020 de la Copenhaga, Croația – Spania, s-a disputat parcă sub gradele de împrumut abuziv ale soarelui canicular de la București. Am fost de câteva ori pe teren acolo, câștigam, cu mici excepții, clar, prin anii ’70.

…M-a și huiduit tot stadionul la doar câteva minute de la începutul unui meci din preliminariile olimpice, cu nea Tinel Stănescu, odihnește-l, Doamne… Pentru că majoritatea mingilor construcției noastre treceau pe la mine, explicându-mi-se după meci că așa fac localnicii când văd un astfel de adversar…

Am și comentat cu amicul Vlad Enăchescu finala Galatasaray – Arsenal, câștigată de „turcii decisivi” Gică, Hagi și Popescu… Era finala Cupei UEFA din anul 2000, pe noul stadion „Parken”… Cu adevărat minunat stadion…  L-a salvat și pe al lor „fuoriclasse” Christian Eriksen prin fluxul de iubire al tribunei, transmis providențial, care i-a repornit inima.

…Populație de cam cinci milioane, din care, pe atunci, în anii ’70, cam 800.000 erau practicanți ai fotbalului, legitimați la toate nivelurile. Dar și țară de „bicicliști”, cum a prevăzut că va fi și la noi, cu măsura timpului, într-o întoarcere obosită, la crepuscul, de la Mogoșoaia, genialul Gigi Dinică, de pe bancheta din spate a Renaultului meu, de al cărui „covrig” mă sprijineam…

Editorial Cornel Dinu. Corida Croația – Spania și cum a trimis umflatul Mbappe Franța la Domul Invalizilor, adieu EURO 2020!

Necruțătoare una față de cealaltă, dar în bună creștere și respect, cele două combatante din optimea EURO 2020 de pe Parken Arena, reprezentante ale unor popoare sângeroase până cu nu prea mult timp în urmă, Croația și Spania.

…Mă gândesc ce suplicii a suportat de la „guerrillas locales” fratele lui Napoleon, Joseph, cu armata sa, când a crezut că poate conduce Spania…

…Mă gândesc la ustașii lui Ante Pavelic, despre care marele ziarist și scriitor Curzio Malaparte susținea, în „Kaput”, cum le cerea subordonaților săi să-i aducă în fiecare săptămână un coș cu… ochi de sârbi! Fantezii greu de crezut ale unui scriitor care l-a divinizat pe Mussolini, apoi a fost lângă socialistul conte Berllinger și a murit împărtășit la Vatican… Gintă de-a noastră, cu genetică încă greu de descifrat la surprinzătoarele reacții ce ne sunt date…

Editorial Cornel Dinu. Cum au schimbat Croația și Spania , alternativ, rolurile de taur-toreador

Egali la pauză, la începutul reprizei a doua, echilibrată și aceasta, o simplă schimbare a zonelor lui Ferran Torres și Pablo Sarabia, din imaginația creatoare și surprinzătoare pentru adversar a lui Luis Enrique, l-a „împins” pe fundașul Cesar Azpilicueta să aducă Spania în avantaj cu o lovitură de cap.

Asta după ce portarul Spaniei, Unai Simon… mai bine zis Unu-i Simon… gafase nepermis și „Pedri” Pedro realiza autogolul anului pentru 1-0 al croaților.

Echipată în alb, culoarea de tribună a coridei sau a batistelor contestatoare ale președinților de club spanioli, naționala lor nu a apărut mai deloc în grandoarea ultimilor ani.

Croația a făcut minuni în final. Antrenorul ei, Zlatko Dalic a trecut la 3-3-4 și a egalat la 3 prin golurile din… luat fața apărătorilor ale intraților Mislav Orsic și Mario Pasalic, în ultimele 13 minute. Și ajungându-se la prelungiri, din ce văzusem până atunci, ziceam că am asista la cea mai dramatică partidă de la EURO 2020

Apoi, cu dramatismul pe gazon, revenirea uluitoare, muncită, premeditată de schimbările și confirmată de evoluțiile celor impuși pe teren de Luis Enrique, a dus Spania la 5-3 prin Alvaro Morata (iarăși… deși atât de contestat de subiectiva tribună și o „anumită parte” a bătătorilor de taste) și Mikel Oyarzabal, basc necruțător în debutul prelungirilor.

Da, îmi spuneam „cel mai frumos meci de până acum la EURO 2020”. O adevărată coridă, cu schimbarea alternativă a rolurilor taur-toreador, acceptată de nevoie și anevoie de mai puțin inspirații și consumații apărători croați, acompaniați în aceeași notă de mijlocași și atacanți, doar „picadori” și „banderillas de la corrida”.

Pe când spaniolii, profitând de loviturile acestora doar în… „grumaz”, cam aducătoare de sânge, dar nu fatale, au avut „toreadorii” de final, marcatorii amintiți mai sus. Care, înfigând „sabia” minge în „inima” plasă au îngenuncheat spre „moartea” plecării acasă a uzatului „taur” ce devenise uzata națională croată.

Editorial Cornel Dinu. N-ați vrea să citiți cronica meciului Croația – Spania scrisă de Ernest Hemingway?

Cât îmi doresc să-mi pot imagina măcar cronica acestei veritabile lupte-n arenă, ieșită din mașina de scris a corespondentului agenției americane NANA (North American Newspaper Alliance) în Spania sfârtecată de războiul civil dintre republicanii comuniști sprijiniți de URSS și generalul regalist Franco, sprijinit de Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini. Nimeni altul decât imensul scriitor american Ernest Miller Hemingway.

…Mare iubitor de fotbal, cocheta cu metafore și alte figuri de stil întru slăvirea Sportului Rege, Măria Sa Fotbalul. Îi cam plăcea jocul… alături de belota bască… și vinul… și femeile… cum stă bine unui… spion CIA! „Dăcât” că Hemingway raporta… adevărul! Citiți pentru lămurire cartea lui Nicholas Reynolds „Scriitor, marinar, soldat, spion. Aventurile secrete ale lui Ernest Hemingway 1935-1961”, sugerată de prietenul meu bun român Octavian Hoandră…

Editorial Cornel Dinu. „Bâstro, bâstro!”, Austria!

Eeeiii, și acum „Marseilleza”, pe numele original „Chant de guerre pour l’armée du Rhin” (Cântecul de război al Armatei de pe Rin), creată de de Rouget de Lisle, ofițer genist francez, poet și dramaturg, la Strasbourg, unde era încartiruit. Cântată pentru prima oară pe 28 aprilie 1792, la un banchet dat de primarul Philippe-Frederic de Dietrich în onoarea voluntarilor „Armatei de pe Rin”, care se mobilizaseră după declararea războiului cu Austria.

…Care, câștigând alături de Rusia țaristă „meciul” cu francezii, a cam „staționat” în Parisul vesel o țâră de timp. Unde, dorind să fie serviți repede, repede, ca niște învingători cuceritori ce erau, nobilii ruși care conduceau regimentele împărătesei de origine prusacă Ecaterina a II-a Cea Mare a Rusiei, comandau în restaurantele pariziene „Bâstro, bâstro!”, adică „Repede, repede!”… Și de-acolo francezii s-au adaptat nefast, creând… „bistrourile”!

Cum la fel de „bâstro, bâstro” micuța Elveție, dirijată admirabil de sârbul Vladimir Petkovic, a luat conducerea prin capul dat cu cap de helvetul get-beget Haris Seferovic.

Ce a urmat pe „primul stadion al țării” (simțiți izul?) ca pulsații greu de măsurat ale vreunul joc oficial la București vreodată, în această confruntare, transalpină aș zice, între campioana mondială en-titre Franța și micuța confederație franco-germano-italiană Elveția, și ea cu acceptați „travailleurs” magrebieni „partout”, mi-a tăiat ades răsuflarea. Și, cred, am văzut ceva fotbal la viața mea…

Franța a trecut mai întâi pe lângă eșafod în teribilele minute 55-58, când Rodriguez a ratat, de fapt Hugo Lloris a apărat, un penalty de 2-0 executat previzibil. Cam primul moment care, cine știe, ar fi putut închide meciul…

…Pentru că, per total și după, fiecare reprezentativă ar fi meritat victoria. „Cocoșii” ridicându-și „creasta” și „cotcodăcind” cu spor în careul helvet vreo 15-20 de minute „magnifiques”. A marcat după o preluare ireală Karim Benzema în minutul 57, a recidivat două minute mai târziu de lângă același Rodriguez care ratase penalty-ul, apoi Paul Pogba a „desenat” perfect o curbă ucigătoare la vinclu pentru un 3-1 ce părea sigur și suffisant în minutul 75, imposibil de întors de elvețieni.

Numai că, atunci când nu cred că mulți se mai așteptau, săgeți magice parcă din arbaleta eroului național elvețian Wilhelm Tell, au adus iarăși egalitatea. Printr-o altfel de lovitură de cap a aceluiași Haris Seferovic (81) și șutul perfect, în plasa laterală, al lui Mario Gavranovic (90), după ce l-a păcălit pe ades spectatorul la șarjele helvete Presnel Kimpembe. 3-3 și prelungiri…

Editorial Cornel Dinu. Decăderea de la „Marilor oameni, patria recunoscătoare” la „Grandoarea unei echipe este dată de ea însăși”

Îmi explic pentru mine, novicele, care nu am cum să spun… să pronunț vreodată „Ce mi-e Franța, ce mi-e Elveția!”… în rol de comentăraș „espert”, precum aceia care ne sunt impuși să ne chinuie noapte de noapte, anarhiști ai vorbirii despre fotbal, că sârbul Petkovic, care conduce, aparent de pe margine, reușitelle „Țării cantoanelor” de cam șapte ani, a sfințit fotbalistic Elveția…

Penaltyurile de final sunt și… „zbârci” rostit, urmat de dincolo de „Ajută-ne, Doamne!” și de-o parte, și de alta. Veritabil turnir, în care super, mega, extra, star, grande, magnific, uluitor, extraterestrul Mbappe, doar om și el, ratând ultima „execuție”, a trimis ditamai campioana mondială „acasă”, la „Domul Invalizilor”. Iar Elveția urcă pe merit spre culmile de Everest ale fotbalului european.

N-a mai fost pentru Deschamps și super-evaluații săi fotbaliști ca în citirea de pe frontispiciul Pantheonului „Aux grands hommes la patrie reconnaissante” (Marilor oameni, patria recunoscătoare)…

Iar testamentul generalului De Gaulle poate fi ușor adaptat. Dacă el spunea „Grandoarea unui popor este dată de el însuși”, adaptând la ce  a fost Franța aseară, „Grandoarea unei echipe este dată de ea însăși”. Pentru că, în cazul Franței de azi-noapte, rar am recunoscut grandoarea de altădată.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Fanatik
  • Nr. 724: 40 de pagini + Poster. Doar 10 lei!
  • Super-Poster cu programul complet al sezonului regulat din Liga 1