Sport

Finala Euro 2020, în pericol să nu se mai dispute la Londra. Politicienii europeni cer mutarea meciurilor de pe Wembley

Finala Euro 2020 ar putea fi mutată de la Londra. UEFA somează guvernul Marii Britanii să renunțe la carantinarea celor 2.500 de invitați.
29.06.2021 | 16:14
Finala Euro 2020 in pericol sa nu se mai dispute la Londra Politicienii europeni cer mutarea meciurilor de pe Wembley
ADVERTISEMENT
29-06-2021
13:15

Politicul nu e de acord ca Wembley să fie gazda finalei Euro 2020

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, s-a arătat sceptic în privința organizării semifinalelor și finalei Euro 2020 pe stadionul Wembley, în timp ce Regatul Unit limitează deplasarea cetăţenilor săi din cauza pandemiei de coronavirus.

”Aceasta nu este o decizie pe care noi trebuie s-o luăm la Comisie. Ea aparţine UEFA. Dar vreau să-mi împărtăşesc îndoielile mele privind posibilitatea organizării semifinalelor şi a finalei Euro pe Wembley.

Un stadion plin este o anomalie, în timp ce Regatul Unit limitează deplasarea cetăţenilor săi către Uniunea Europeană din cauza creşterii numărului de contaminări.

Gândesc că UEFA ar face bine să analizeze cu grijă această decizia. Nu este o decizie nevinovată. Va trebui luată în cunoştinţă de cauză”, a declarat Margaritis Schinas în Parlamentul European de la Bruxelles.

18-06-2021
14:10

Boris Johnson, dispus să facă excepții

Premier Marii Britanii, Boris Johnson, pare dispus să facă anumite excepții pentru ca Londra să nu piardă găzduirea finalei Euro 2020, însă a precizat că sănătatea este pe primul loc.

”Vom face ceea ce trebuie pentru ca țara să fie în siguranță în ceea ce privește Covid-19. Evident, aceasta va fi prioritatea noastră și vom discuta cu UEFA pentru a vedea ce își doresc cei de acolo și dacă vom putea face anumite excepții. Însă prioritatea trebuie să rămână sănătatea publică”, a declarat prim-ministrul.

După ce UEFA a pus presiune pe oficialii britanici, miniștrii cabinetului Boris Johnson s-au reunit de urgență pentru a vedea dacă este optimă decizia de a-i excepta de la carantină pe cei 2.500 de invitați UEFA, printre care sponsori, oficiali ai FIFA și ai forului continental, politicieni și reprezentanți ai televiziunilor deținătoare de drepturi pentru competiție.

Pe lângă partidele Angliei din faza grupelor, stadionul Wembley ar trebui să mai găzduiască două jocuri din optimi, semifinalele și finala Campionatului European.

În zilele următoare, miniştrii din Marea Britanie vor supune dezbaterii o propunere de scutire de carantină pentru oficialii UEFA şi FIFA, precum şi pentru invitații acestora. Vorbim aici despre politicieni, sponsori şi reprezentanţi ai deţinătorilor de drepturi TV, care ar trebui să fie prezenți la finala Campionatului European.

Potrivit The Times, în cazul în care nu se ajunge la un consens, există riscul ca meciul să fie mutat de forul european în Ungaria, la Budapesta. Și asta nu e tot, pentru că un refuz al insularilor ar putea periclita șansele de organizare a Mondialului din 2030.

ADVERTISEMENT

În schimb, naționala Albionului, văzută de specialiști drept una dintre favoritele la câștigarea competiției, își continuă cursa spre optimile de finală. Cel de-al doilea duel al Grupei D, împotriva Scoției, este programat chiar vineri seară, de la ora 22:00.

Finala Euro 2020 ar putea fi mutată la Budapesta. UEFA, mesaj ferm pentru autoritățile britanice

La ora actuală, persoanele care sosesc în Marea Britanie din țările cu risc epidemiologic ridicat sunt obligate să rămână timp de 10 zile în carantină. Cu excepția Turciei, care este inclusă pe lista roșie, toate statele participante la Campionatul European se află pe lista galbenă, ceea ce înseamnă că sunt obligate să respecte această măsură.

ADVERTISEMENT

Singura soluție ca finala competiției să se dispute pe stadionul Wembley din Londra rămâne scutirea de carantină a celor 2.500 de persoane – politicieni, sponsori şi reprezentanţi ai deţinătorilor de drepturi TV – invitate de UEFA.

Ridică Marea Britanie restricțiile? „Suntem în discuții”

În caz contrar, partida ar putea fi mutată în Ungaria, ţară care nu va avea restricţii la frontieră în Zona Schengen, începând de săptămâna viitoare. De asemenea, autoritățile vor permite ocuparea Puskas Arena la capacitate maximă, iar suporterii celor două reprezentative calificate în ultimul act vor avea acces în baruri și restaurante înaintea fluierului de start.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, scutirea de la carantină ar spori şansele Angliei de a găzdui Cupa Mondială din 2030, având în vedere că un astfel de eveniment este ocazia perfectă pentru Boris Johnson să întâlnească personalităţi de rang înalt ale UEFA și să obțină susţinerea necesară organizării primului turneu final după 34 de ani.

Suntem în discuţie pentru fazele finale, în special pentru semifinale şi finală. Discutăm în fiecare zi cu autorităţile locale, dar sperăm să ajungem la un rezultat bun cu guvernul.

ADVERTISEMENT

În acest moment, este prea devreme pentru a spune, dar am primit semnale că ar putea fi posibil. Dar este prea devreme pentru a da un răspuns clar”, a declarat Martin Kallen, CEO al UEFA Events.

Decizia de a relaxa restricţiile pentru Euro 2020 ar putea provoca, însă, controverse în rândul cetățenilor, având în vedere că anul trecut le-a  fost restricţionate vacanțele. În plus, Marea Britanie a înregistrat miercuri, 16 iunie, 9.055 de noi cazuri, cel mai ridicat bilanţ zilnic din ultimele 5 luni.

ADVERTISEMENT