Editorial mâhnit, Andrei Dicu: România, trezește-te! „Prietenul” ungur scrie istorie! Rădoi, tu dois coucher!

Ca să rivalizezi cu cineva trebuie, cel puțin, să „joci” în aceeași ligă cu respectivul/respectiva. Deși nu ne place să recunoaștem, în timp ce noi stăteam cu fundurile pe băncile vopsite în „tricolor” și consumam ciungă de import, „prietenul” maghiar construia firme și catedrale, atât la el acasă, cât și în țările din jur, unde investițiile maghiare au ajuns de notorietate.

Astăzi, echipa națională a Ungariei a produs surpriza la Euro, umilind, practic, campioana mondială. România nu știe să învețe lecția umilinței, pentru că a spart demult geamul de Oltcit, pe care scrisese, cu orgoliul mahalageoaicei, „oglindă, oglinjoară, cine-i mai frumoasă-n țară?”.

Păi vă spune un gazetar, culmea român, dar și suporter al Franței, cine e mai fercheșă pe moșie: Naționala maghiară! Este dureros, dar, de multe ori, durerile vindecă. E drept, numai odată ce le-ai conștientizat cauzele…

Românii, băieți buni, da’ „n-are noroc”

În timp ce „Les Bleus” au devenit o rușine internațională (de parcă am revăzut un meci de pe vremuri, cu Senegalul…), ungurii au jucat fotbal. S-au luptat, au muncit, au fost la un pas să câștige și, fie vorba „entre nous”, ar fi meritat. Ceva mai la vale, românii s-au înfundat cu chipsuri și cu beri la „tembelizor”, în frunte cu echipa f(r)ezandatului Mirel Rădoi, cel mai chipeș selecționer de curci reșapate din coaforul fotbalului european.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Frumosul adormit din pădurea cu scheleți ar trebui întrebat, în piața publică, de ce România se bazează mereu pe zicala babei care vinde bomboane agricole la meciurile altora, găzduite de „Arena Națională”: „De ce mereu n-are noroc băieții noștri, de-i bate toate scârbili ălea?…”. Lasă că răspunde, în locul său, rapsodul Mărgineanu: „Așa e unii, n-are noroc. Nu place dom’ne la destincția mea…”.

Naționala maghiară s-a tăvălit, s-a bătut, a scris istorie. Rădoi se simte și el campion mondial: doarme cu păsărelele!

„Cocoșii galici”, alte păsărele, au ațipit, așijderea, precum în versurile bardului național Eminescu Mihail, la poala viforului unguresc. O echipă mică, dispusă… nu să „moară”, ci să „învie” pe teren, și-a bătut joc de forța brută a fotbalului mondial, care a uitat ce înseamnă „sclipirea de geniu” și s-a afundat într-un minerit falimentar, industrie din care amărâtul de Pavard trebuia să fie trimis în șomaj din minutul 20…

Ca și jucătorii echipei naționale a Franței, selecționerul Mirel Rădoi și-a luat atât adversarii, cât și conaționalii de sus, atitudine pe care istoria (fotbalistică, și nu numai) a demonstrat-o ca fiind păguboasă. Ba chiar sinucigașă.

Eu unul, ca român, ca iubitor de țară, ca jurnalist, nu vreau să mă sinucid – nici măcar metaforic – alături de Mirel Rădoi, așa cum n-am chef să sucomb alături de „Les Bleus”, cei pe care i-am văzut azi, total diferiți de cei care pretind că sunt „Les Champions du Monde”. Până una alta, pentru că nu m-am născut la Paris și nici n-avem redacția pe Champs Elysees, mă refer la curticica mea, și-i propun lui Mirel să plece la culcare și să viseze unguri!

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

„Tu dois coucher, Mirel!”, poate că măcar atât ai înțeles din lecția franco – maghiară. Ce nu „comprendre” mulți dintre somnolenții care „se pricep” la fotbal este faptul că Franța s-a dovedit lamentabilă pentru că Ungaria a forțat-o să se așeze pe coji de ouă, la colțul infamiei.

„Cocoșul Galic”, cu o alură de „premier” în fotbalul european și mondial, a crezut că va număra… ouăle dintr-o Cooperativă Agricolă de Producție est-europeană, pe care a luat-o în bombeu. Ungaria nu doar că produce (inclusiv surprize pe gazon!), dar Producția sa este manifestată Corporatist (sîc!) și în țările vecine, de unde „prietenii” noștri adună profit și, mai ales, respect.

Noile bancuri cu unguri: „Manger Les Bleus”, de la „Ia Ciuleandra la bătaie”

Pe români e greu să-i înveți carte, mai ales atunci când ei nu pricep nici lecțiile oferite de școala vieții. Sigur, vor apărea bancuri despre unguri, dar primele poartă titlurile „Manger Les Bleus”, după ce, pe vremuri, începeau cu „Ia Ciuleandra la bătaie”. Nu de alta, dar, în majoritatea cazurilor, când am jucat cu Ungaria, băieții de vizavi au înțeles mesajul fratern și au „luat Ciuleandra la bătaie”, cum zice melodia… Ulterior, statistica s-a mai schimbat, dar… relativ.

Deunăzi, un coleg scria un editorial excepțional, curajos și realist, despre premierul maghiar Viktor Orban, comparându-l cumva cu… Orbanul și cu „or’ banul” de la noi, ca să mă exprim plastic. Avea dreptate. Naționalistul din mine s-ar fi bucurat, astăzi, dacă eram ungur!

Semeția cu care românii privesc, de la subsol, vârfurile pe care nu le pot atinge, mă înfioară. La fel și superioritatea cu care ne credem buricul netăiat al lumii, de sub care izvorăsc laptele și mierea, doar că „străinii sunt de vină, e o conspirație!” și noi, „ăi buni, drepți și frumoși”, suntem ținuți cu forța, în anonimat… Unde mai pui că „străinii ăia” se mai și vaccinează cu bun simț și (culmea, în ciuda imaginii create de Viktor Orban în exterior) cu spirit european.

Educația unei clase nobiliare și amintirea împământenită a unui Imperiu

Dincolo de rezultatul din teren, Ungaria impresionează prin forță și prin caracter. Este rezultatul unei EDUCAȚII, al unei clase nobiliare vechi de secole și al unei „stări de Imperiu”, lucru care îi deosebește pe vecinii noștri de anumite găini din estul Europei, cărora le zboară la primul ciclon cotețele, autostrăzile inexistente și stadioanele năclăite.

Un popor de cuceritori poartă în sine gena adevărului. Pentru alții este simplu să-și asume condiția și să stea „la ciupeală” („cu fundu-n poartă”, cum recunoștea un fost internațional român), așteptând un contraatac inițiat de o personalitate istorică sau sportivă, care se naște o dată la un tur de stadion al istoriei.

Dacă trupa lui Didier Deschamps s-a trezit în fața unei oglinzi, pe care, fără doar și poate, și-o va așeza obligatoriu în panoplia celor mai stupide eșecuri din toate timpurile (dar… nu se știe niciodată ce se va întâmpla, „Vive Senegal”, n’est ce pas?), în ograda lui Mirel Rădoi se filmează un nou episod din „Kitch Wars”, numit „Imperiul Somnolenților”.

Voila le leçon: Remiza de la Budapesta reprezintă pentru Franța o umilință, dar, pentru România, un ipotetic 1-1 cu Ungaria, ar fi însemnat un miracol.