Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: Silvio Berlusconi și Vasile Ianul

În urmă cu mai bine de zece ani, ziarele titrau “Opt femei pe noapte în patul lui Berlusconi”. Am scris atunci că “asta înseamnă banii, gloria, puterea. Ratezi cu opt dame ce nu reușești cu una singură”. Berlusconi era măreț și când era caraghios. 

Despre moartea lui Silvio Berlusconi și Vasile Ianul, fostul președinte al lui Dinamo: „Un nabab devorat în propriul basm”

Dar marțafoiul libidinos a fost viril acolo unde trebuia. În istorie. A creat marele Milan și a răsturnat cum a vrut politica Italiei în calitate de prim-ministru. Moșneagul libidinos s-a dovedit un manager avangardist și un politician cu pecete.

Personal, îi prefer pe Berlusconi și Tapie patronilor care s-au întâlnit în finala Champions League. Eu nu am reținut cum îi cheamă și sunt convins că peste zece ani (chiar cinci) îi vor uita și angajațîi lor.

Dacă mă întrebați cine aduce cu Berlusconi și Tapie, o să va răspund că Vasile Ianul. Dar nu a fost patron. El îi imita tumultuos și total neavenit pe Berlusconi și Tapie. Ianul era un aventurier tolerat pe vremea comunismului și îngăduit de Ministerul de Interne după revoluție, un lăudăros scânteietor și amuzant, un histrion care a băgat Dinamo în datorii, iar el a murit lefter. Un nabab devorat în propriul basm.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Ca ziarist, eu n-am avut de-a face cu el. L-am cunoscut altfel. Într-o seară de primăvară din ’84 sau ’85, a venit la noi în casă. “Doctore, i-a zis lui tata, m-au adus la Dinamo! De mâine sunt șef la secția de fotbal. Încă nu mi-au dat casă. M-au cazat peste drum de tine, la Hotel București (azi Radisson,n.m.)”.

Pe vremea aia eram înnebunit după fotbal. N-am încercat să obțin niciun avantaj, măcar un abonament la tribuna 0, pentru mine. Cu tupeu de adolescent, l-am rugat “să-l luați pe Văidean!”, o extremă de la Brașov, crescută la Făgăraș.

După vreo trei luni, într-o duminică, pe la prânz, iar ne-am trezit cu Ianul la ușa. “Doctore, împrumută-mi o sticlă de whisky și un cartuș de Kent, că mă duc la Pitești (sau Ploiești, n.m.) și am uitat de arbitri”. Tata mi-a spus atunci o poveste extraordinară. Se știa cu Ianul din anii ’70, nevasta lui Ianul fiind stomatoloagă.

Împreună cu Fănuș Neagu și Mircea Micu, tata se întorcea de la nu știu ce adunare culturală, ținută la Iași. Tata, în mașină cu scriitorii, Ianul în mașina lui. S-au oprit la un han. Ianul s-a apucat să comande și pentru mușteriii de la alte mese. Notă de plata a sărit de câteva mii de lei.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Spre sfârșit, l-a invitat pe tată la mașină, să-i arate cum plătește. În portbagaj, aruncase neglijent vreo zece pungi de hârtie maronie, jegoasă. Pungi din alea pentru fructe. Fiecare pungă era plină cu teancuri de 10.000 de lei. Banii de transferuri ai echipei Poli Iași.

„Miliardarul în himere deprinsese alfabetul ruinei”

După revoluție, l-am văzut pe Ianul de trei ori, fără să mă bag în seama cu el. Prima dată, la piscina Hotelului București, prin ’91 sau ’92. Era în vogă. Avea vreo zece chibiți în jur și se învelise cu un uriaș prosop alb. Părea un patrician obez.

A două oară, la Casino Berlin. Juca Blackjack la masa privată și aruncă fisele în funcție de inspirația lui cromatică. Nu-l interesa valoarea jetoanelor. “Trei verzi pe prima boxă, una roșie pe a două, patru galbene pe a treia…”. Normal că a pierdut tot. Banii îi ținea maseurul de la Dinamo într-o geantă diplomat.

Ultima oară l-am întâlnit în ’99, în biroul unor prieteni din fotbal. Avea cămașă transpirată, pantalonii mototoliti, iar teaca de stofă care acoperă șlițul era descusută. Miliardarul în himere deprinsese alfabetul ruinei.