Cei care o înjură azi pe Simona Halep n-ar fi mulțumiți nici dacă ea ar fi suspendată pe viață. Acești viteji s-ar simți bine doar dacă Simonei i s-ar retrage titlurile de la Wimbledon și Roland Garros. Talentul și succesul sunt foarte greu de iertat în România.
Se știe că în atletismul și în înotul de peste Ocean se luptă două laboratoare, iar laboratorul care produce substanțele e întotdeauna cu șase luni înaintea laboratorului care le depistează.
Lumea s-a schimbat, Anglia a avut colonii și acum are premier indian, iar dopingul e deja un fenomen depășit după ce am trecut prin COVID-19.
Federația Europeană de Handbal, condusă de austriacul Michael Wiederer, a condiționat că sportivele care vor participa la Campionatul European să fie vaccinate cu trei doze anti-COVID.
României îi vor lipsi vreo zece sportive. E decizia fetelor, nu le poate obligă nimeni. Știrea e deja de mare interes, dar sunt curios ce se va întâmplă la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar.
Revenind la Halep, m-a amuzat faptul că a atacat-o și soțul Serenei Williams. Dacă n-aș fi văzut filmul cu Will Smith, aș fi scris că surorile Williams s-au dus la tenis fiindcă era închis la haltere.
Totuși, soțul doamnei e de înțeles, are și el niște răzbunări. Problema mea o reprezintă românii care nu o cunosc personal pe Halep și o acuză. Prea mulți conaționali fără realizări au vocația contestației.
A contesta nu-i ceva rău. Grav e când contestația se transformă în ură. În România, ura a fost mereu la modă. Acum, modă a ajuns mod de viață.
Amuzant e că unii au spus „de la Halep aveam pretenții”. Ce pretenții? Halep a fost pe locul întâi mondial. Față de nimeni nu avea ceva de demonstrat. E într-un sport eminamente particular. Halep nu-i Steaua sau Dinamo, că să zici „dom’le, io țin cu echipa asta de 40 de ani!”.