News

El este Karl Nehammer, cancelarul Austriei care s-a opus aderării României la Schengen. Suma impresionantă pe care o câștigă în fiecare zi

Karl Nehammer a fost, în aceste zile, numele aflat pe buzele tuturor românilor. Din păcate, nu din motive pozitive. De numele acestuia se leagă lăsarea României în afara Schengen.
08.12.2022 | 23:08
El este Karl Nehammer cancelarul Austriei care sa opus aderarii Romaniei la Schengen Suma impresionanta pe care o castiga in fiecare zi
Cine este Karl Nehammer, cancelarul Austriei de care se leagă lăsarea României în afara Schengen. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Marți, la Tirana, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, tăia din fașă speranțele României de intrare în Schengen. Acesta declara că țara sa se opune extinderii spațiului de liberă circulație. Își motiva decizia cu o serie de probleme care țin de migrație.

Cine este Karl Nehammer, cancelarul Austriei de care se leagă lăsarea României în afara Schengen

Dar cine este acest Karl Nehammer (50 de ani), omul care va rămâne în istoria modernă a României ca un personaj de tristă amintire?

ADVERTISEMENT

Prezența sa în fruntea Guvernului Austriei nu are o vechime foarte lungă, ba dimpotrivă. Politicianul Partidului Popular Austriac (n.r. Osterreichische Volkspartei, OVP) a preluat funcţia de cancelar federal în decembrie 2021, după ce a ocupat funcția de ministru federal de interne începând din 2020.

Nehammer s-a născut pe data 18 octombrie 1972 la Viena. În 1992 a absolvit liceul. Imediat s-a înscris ca voluntar timp de un an în Forțele Armate austriece, înrolându-se în cele din urmă până în 1996 și obținând gradul de locotenent.

ADVERTISEMENT

Apoi, din 1997, a lucrat ca trainer de formare pentru ofițerii de informații pentru Ministerul Federal al Apărării și ca formator pentru comunicare strategică, printre altele pentru Institutul de Formare Profesională (BFI) și Academia Politică a ÖVP.

Primii pași în politica mare îi face în octombrie 2015. Atunci, Nehammer este numit secretar general adjunct și purtător de cuvânt al organizației federale a Uniunii Muncitorilor Austrieci (ÖAAB), asociația sindicală a OVP.

ADVERTISEMENT

În 2016, devine secretar general al ÖAAB, funcție pe care o cupă până în ianuarie 2018.

În noiembrie 2017 face pasul către Partidul Popular. Este ales vicepreședinte al grupului parlamentar al ÖVP și e numit purtător de cuvânt. În 2018 devine secretar general al ÖVP.

Între 7 ianuarie 2020 și 6 decembrie 2021 ocupă funcția de ministru de interne în Guvernul cancelarului Sebastian Kurz.

ADVERTISEMENT

În octombrie 2021, Sebastian Kurz a demisionat din funcția de cancelar în urma unei anchete de corupție. După interimatul lui Alexander Schallenberg, în fruntea Executivului de la Viena ajunge Karl Nehammer (decembrie 2021).

Karl Nehammer este tatăl a doi copii, fiind căsătorit cu fiica unui cunoscut prezentator TV din Austria, Katharina.

Suma impresionantă pe care o câștigă în fiecare zi Karl Nehammer

Cancelarul Austriei are un venit deloc de neglijat. Nehammer câștigă, într-o zi, cât primește lunar un român cu salariu minim pe economie.

Omul care a blocat accesul României în Schengen încasează 530 de euro pe zi, adică undeva la 11.500 de euro lunar. Anual, venitul acestuia se apropie de 140.000 de euro.

ADVERTISEMENT
Tags: