Life

Ela și Petrică, primul test al căsniciei după ce au câștigat Mireasa: „Mă tot sună soacră-mea”

Ela și Petrică au depășit un prim mare hop după ce au devenit soț și soție, câștigând show-ul Mireasa în marea finală care a avut loc duminică, 19 decembrie 2021.
22.12.2021 | 12:14
Ela si Petrica primul test al casniciei dupa ce au castigat Mireasa Ma tot suna soacramea
Ela și Petrică, câștigătorii Mireasa sezonul 4. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Ela și Petrică și-au intrat serios în rolurile de soț și soție după ce au câștigat emisiunea Mireasa, sezonul 4. Cei doi porumbei care i-au învins în finală pe Ana și Alexandru au planuri mari de viitor.

Se știe că printre cele mai mari pietre de încercare pentru orice cuplu este relația mirilor cu părinții partenerului de viață.

ADVERTISEMENT

În cazul lui Petrică, se pare că lucrurile decurg bine. Relația cu tata-socru este una foarte bună,  ba chiar câștigătorul Mireasa și soția lui au filmat un vlog împreună cu tatăl Mihaelei.

Ela și Petrică de la Mireasa, relație bună cu socrii lor

Ela și Petrică au vrut să-i pună la curent pe fanii lor cu felul în care li s-a schimbat viața în câteva zile de la terminarea concursului matrimonial de la Antena 1.

ADVERTISEMENT

Cei doi au băut cafea împreună cu tatăl Elei, iar bruneta a făcut la rândul ei confesiuni despre relația cu părinții lui Petrică.

Pe parcursul întregului sezon, Ela și Petrică au avut cele mai multe discuții în legătură cu locul în care vor locui după încheierea emisiunii.

ADVERTISEMENT

Ela nu părea foarte încântată să ajungă la Maramureș, acolo de unde provine Petre. Tânăra a lăsat de la ea, așa că de sărbători va petrece acasă la soțul ei, acesta fiind primul ei Crăciun în frumoasa regiune din nordul țării.

Ela a spus că și ea se înțelege foarte bine cu soacra, care o sună din ce în ce mai des.

„Nu am apucat nici bagajele să le desfacem. Mergem în Maramureș. Mă tot sună soacră-mea când ajung, când venim”, a declarat Ela în vlogul apărut pe Youtube.

ADVERTISEMENT

Tatăl miresei i-a binecuvântat pe cei doi

Tatăl Elei a spus că este mulțumit de ginerele său. Le-a făcut câreva urări. „Mă bucur de voi. Să vă dea Dumnezeu sănătate și să vă țină o veșnicie”, a spus tatăl Elei.

Petrică le-a promis fanilor că va posta un filmuleț și cu momentele pe care le vor petrece în Maramureș. Acesta vrea să filmeze drumul, dar și felul în care soția lui va fi primită de părinți.

„O să vă anunțăm când facem și primul live. Abia am avut timp să scriu acolo că sunt căsătorit. Acum ea e Mihaela Nemeș. Frumos”, a spus Petrică.

ADVERTISEMENT
Tags: