Life

Elena Merișoreanu a ieșit la atac. Ce i-a reproșat cântărețului Alex de la Orăștie

15.04.2021 | 09:49
Elena Merisoreanu a iesit la atac Ce ia reprosat cantaretului Alex de la Orastie
ADVERTISEMENT

Elena Merișoreanu a ieșit la atac după ce cântărețul de muzică populară Alex de la Orăștie a catalogat-o ca fiind „falsă și prefăcută”. Solista nu s-a lăsat mai prejos și a venit cu câteva reproșuri la adresa artistului. 

Interpreta a spus la un moment dat că tânărul solist din județul Hunedoara cântă numai la „mici și bere”, jignindu-l în felul acesta fără să-și dea seama. Mai mult decât atât, cântăreața de muzică populară i-ar fi reproșat că nu poartă haine tradiționale pe scenă.

ADVERTISEMENT

Ulterior, Elena Merișoreanu și-a cerut scuze pentru că a fost înțeleasă greșit de colegul ei de breaslă, Alex de la Orăștie, ținând să puncteze faptul că onorariul pe care-l încasează pentru spectacole este mult mai mare decât al tânărului cântăreț.

Elena Merișoreanu, replică la adresa lui Alex de la Orăștie. Ce i-a spus

„E un băiat frumos, e un băiat cuminte, nu am văzut nimic deplasat la el. Dacă ar fi avut ceva să-mi spună, trebuia să-mi spună. Eu chiar îl apreciez și îl simpatizez pentru că este din județul meu, din Hunedoara.

ADVERTISEMENT

Eu, efectiv, l-am văzut o singură data și mi-a plăcut cum cântă, e frumos, e arătos, nu am niciun cuvânt rău de spus împotriva lui. Doamne ferește. Să aducă argument, așa ceva eu nu am spus niciodată.

Că toți cântăm la mici și la bere este adevărat, că și atunci când mergem la zilele comunelor se vând mici și bere. Și dacă am zis îi cer scuze, dar eu nu am zis.

ADVERTISEMENT

Aș vrea să vină un solist tânăr și să spună că mi-a cerut ajutorul și nu l-am ajutat.  Poate atunci când am zis i-am dat un sfat, dar dacă el a luat drept un reproș, eu îi cer scuze, dar eu am zis că dacă el nu este în costum popular.

Era bine în spate să nu fie dansatori în costum popular, am văzut un videoclip cu el”, a declarat Elena Merișoreanu în emisiunea Star Matinal de la Antena Stars.

ADVERTISEMENT

Schimbul de replici dintre cei doi artiști a început în urmă cu câteva zile când Alex de la Orăștie a afirmat că Elena Merișoreanu încasează pentru un spectacol 400-500 de euro, în timp ce onorariul său se ridică la suma de 1.000 de euro pentru 45 de minute pe scenă.

ADVERTISEMENT