News

Elevii din România pot oferi mărțișoare de 1 martie. Anunțul lui Raed Arafat

26.02.2021 | 17:54
Elevii din Romania pot oferi martisoare de 1 martie Anuntul lui Raed Arafat
ADVERTISEMENT

Elevii din România pot dărui mărțișoare la școală de 1 și 8 martie, în contextul pandemiei de Covid-19. Anunțul a fost făcut de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Potrivit secretarului de stat din MAI, cei mici pot duce mărțișoare și flori de 1 martie la școală, însă trebuie să respecte distanțarea socială.

ADVERTISEMENT

Mai mult, Arafat anunță că și el are mai multe colege în instituția în care lucrează cărora, luni, 1 martie, le va dărui astfel de mărțișoare care simbolizează începutul primăverii.

Raed Arafat anunță că elevii vor putea dărui mărțișoare de 1 martie

Obiceiul dăruirii mărțișoarelor de 1 și 8 martie în școlile din România nu va fi afectat în 2021 de pandemia de Covid-19. Elevii vor putea duce mărțișoare și flori la școală, dar vor trebui în același timp să respecte distanțarea socială, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

ADVERTISEMENT

”Cred că domnul ministru al Educației s-a pronunțat pe această temă și nu are rost să intrăm într-o discuție foarte controversată. Da, eu am înțeles că e posibil să se ducă flori mărțișoare luni. Distanțarea și tot trebuie păstrate”, a declarat Arafat la Digi FM.

Potrivit aceleiași surse, șeful DSU a precizat chiar că și el va duce colegelor mărțișoare, luni, 1 martie.

ADVERTISEMENT

Ce spunea Ministrul Educației despre oferirea de mărțișoare

În urmă cu două zile, ministerul Educației a precizat că nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie.

”Ordinul de ministru comun, educație-sănătate, prevede că nu se pot schimba obiecte personale. Însă Ministerul Educației nu dorește și nu poate să se implice în schimbarea valorii de simbol în obiect personal. O floare nu este un obiect personal.

ADVERTISEMENT

Nici măcar un mărțișor nu consider că este un obiect personal. Așadar, Ministerul Educației nu dorește și nu poate să se implice în schimbarea unei valori de simbol în obiect personal”, a spus Sorin Cîmpeanu, miercuri.

Întreaga controversă a plecat după afirmațiile făcute anterior de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. Acesta spusese, conform Europa Liberă, că de 1 și 8 martie elevii nu ar putea oferi personal flori și mărțișoare cadrelor didactice și colegelor, pentru că ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care prevede regulile din școli în perioada redeschiderii acestora, prevede că este interzis schimbul de obiecte personale.

ADVERTISEMENT
Tags: