News

Elevii, plângere penală împotriva ministrului Educației. Cîmpeanu îi ironizează: „Au dreptate! Îmi cer scuze acelora care nu au ştiut că sunt în vacanţă”

Elevii au depus o plângere penală împotriva ministrului Educației. Sorin Cîmpeanu i-a ironizat însă pe cei care au făcut demersul.
20.07.2021 | 11:41
Elevii plangere penala impotriva ministrului Educatiei Cimpeanu ii ironizeaza Au dreptate Imi cer scuze acelora care nu au stiut ca sunt in vacanta
ADVERTISEMENT

Asociațiile de elevi au anunţat că au depus plângere penală împotriva ministrului Educației. Sorin Cîmpeanu a fost acuzat de abuz în serviciu în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi, scrie Agerpres.

Ministrul Educației a reacționat, în cadrul unei intervenții în direct. Cîmpeanu a recunoscut că elevii au dreptate și își asumă această greșeală, dar i-a ironizat pe aceştia.

ADVERTISEMENT

Plângere penală pe numele lui Sorin Cîmpeanu

Două asociații ale elevilor au depus marți o plângere la Parchetul General împotriva lui Sorin Cîmpeanu. Tinerii sunt nemulțumiți de faptul că nu a fost respectată ordonanța privind decontarea transportului elevilor.

Plângerea penală pe numele ministrului Educației a fost depusă după ce normele de aplicare pentru OUG 50/2021 nu au fost publicate la timp.

ADVERTISEMENT

„Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021.

Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile.

ADVERTISEMENT

Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 10,00, dar şi la ora 11,00 la Administraţia Prezidenţială, unde vom susţine o conferinţă de presă la momentul depunerii”, au transmis cele două asociații de elevi din București și Constanța.

Ariana Dudună, președintele Asociației de Elevi de la Constanța, a declarat că Sorin Cîmpeanu „a dat dovadă de dezinteres faţă de transportul elevilor şi asigurarea transportului gratuit al elevilor”, a declarat aceasta la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Aceasta mai susține că „a fost încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însăşi ministrul a dat-o”. 

Sorin Cîmpeanu: „Au dreptate! Îmi cer scuze acelor care nu au ştiut că sunt în vacanţă”

Sorin Cîmpeanu le-a dat dreptate elevilor care au depus plângere, dar, totodată, i-a şi ironizat pe aceştia. Ministrul a recunoscut că metodologia nu a fost publicată ieri, așa cum ar fi trebuit. Aceasta va fi publicată, în schimb, în cursul zilei de astăzi.

Ministrul Educației a ținut să sublinieze faptul că elevii sunt în vacanță la momentul actual. Prin urmare, aceștia nu au ce să deconteze.

„Elevii au dreptate, există o mică întârziere pe care mi-o asum. Metodologia va fi publicată astăzi în loc să fie publicată ieri. A fost această zi de întârziere care nu produce efecte, elevii sunt în vacanță, nu au ce deconta. Îmi cer scuze acelor elevi, care nu au ştiut ieri că sunt în vacanţă şi au vrut să meargă la şcoală să facă naveta, neputând să fie decontată. Nu dau vina pe elevi. Naveta se decontează pe perioada de cursuri. Aşa a fost întotdeauna, aşa spune legea. Perioada de cursuri s-a încheiat, sunt în vacanţă.

Apreciez foarte mult dreptul elevilor şi îl susţin de a protesta şi de a demola. Dar, după ce termină de demolat ceea ce şi-au propus să demoleze, am înţeles că vor să construiască Educaţia prin plângeri penale, îi invit cu mare drag alături de Ministerul Educaţiei să construim pentru elevi. Sigur, îi invit dacă nu au prea multe teme de vacanţă. Eu susţin gratuitatea transportului pentru elevi”, a transmis Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Totodată, Cîmpeanu i-a asigurat pe elevi că lucrurile se vor rezolva din toamnă, atunci când aceștia se vor întoarce la școală.

ADVERTISEMENT