News

Elon Musk, amenințat de șeful Roscosmos pentru internetul furnizat Ucrainei. ”Dacă mor în circumstanțe misterioase, mi-a părut bine să vă cunosc”

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a fost amenințat de șeful agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin, din cauza eforturilor sale de a oferi Ucrainei servicii de internet.
09.05.2022 | 15:25
Elon Musk amenintat de seful Roscosmos pentru internetul furnizat Ucrainei Daca mor in circumstante misterioase mia parut bine sa va cunosc
Rețeaua Starlink este folosită de 150.000 de ucraineni zilnic Foto: hepta, Twitter, Mikhailo Fedorov. colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Musk folosește rețeaua Starlink, o constelație de peste 2.000 de sateliți aflați pe orbita joasă a Pământului, pentru a transmite conexiuni la internet către antene satelit din întreaga lume. Serviciul are o prezență importantă în Ucraina și a fost introdus cu intenția explicită de a menține țara online pe fondul invaziei ruse.

Elon Musk, amenințat de șeful Roscosmos pentru internetul furnizat Ucrainei

Potrivit miliardarului american, compania „a rezistat tentativelor de hacking și bruiaj” din partea rușilor în aprilie și concentrează eforturile SpaceX pe contramăsuri, în detrimentul altor proiecte.

ADVERTISEMENT

Pe Twitter, Elon Musk a postat o serie de declarații furnizate presei ruse duminică seară de Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos. Rogozin a postat el însuși declarația pe contul de Telegram.

Rogozin – care duminică s-a lăudat că Rusia ar putea distruge toate țările NATO „în jumătate de oră” – îl acuză pe Musk că dă echipament Starlink unității militarea pe care rușii o numesc „Batalionul Nazist Azov”, precum și altor ramuri ale armatei ucrainene.

ADVERTISEMENT

„Din mărturia prizonierului colonel Dmitri Kormiankov, șeful de stat major al Brigăzii 36 Marine a Forțelor Armate ale Ucrainei, rezultă că echipamentul de la sol al companiei de satelit Starlink a lui Elon Musk a fost livrat militanților din Batalionul Nazist Azov și pușcașilor marini ai Forțelor Armate ale Ucrainei din Mariupol cu ​​elicoptere militare”, a scris Rogozin.

„Elon Musk este astfel implicat în furnizarea de comunicații militare forțelor fasciste din Ucraina”, adaugă Rogozin. ”Și pentru asta vei fi tras la răspundere ca un adult, Elon, indiferent cât de mult o vei face pe prostul.”

ADVERTISEMENT

Ce reacție a avut Musk la acuzațiile lui Rogozin

Miliardarul a răspuns, cu ironia obișnuită.

„Cuvântul ‘nazist’ nu înseamnă ceea ce pare el să creadă că înseamnă”, a scris Musk, în mesajul postat pe rețeaua pe care încearcă să o cumpere. „Dacă mor în circumstanțe misterioase, mi-a părut bine să vă cunosc”, a adăugat el.

Printre cei care au răspuns mesajului lui Elon Musk s-a numărat și mama sa, fostul model Maye Musk. „Nu este amuzant”, a scris ea, adăugând câteva emoji-uri reprezentând o față supărată. „Îmi pare rău! Voi face tot posibilul să rămân în viață”, a replicat Musk.

ADVERTISEMENT
Tweet Elon Musk
Mama lui Elon Musk nu a gustat gluma acestuia Foto: Captura Twitter via Daily Mail

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dmitri Rogozin s-a certat cu miliardarul american încă de la începutul invaziei, numindu-l „mic diavol” și criticând cybertruck-ul Tesla. El a ridiculizat chiar și încercarea lui Musk de a cumpăra Twitter, numindu-l „saci de bani” și ironizând ideea că va aduce libertatea de exprimare pe platforma de socializare, relatează Daily Mail.

Starlink, constelația de sateliți menită să accesibilizeze internetul

SpaceX a lansat peste 2.000 de sateliți spațiali de internet pe orbită și speră să aibă 12.000 de sateliți pe cer până în 2026. Ei formează o constelație concepută pentru a oferi servicii de internet în bandă largă la preț redus de pe orbita joasă a Pământului.

În timp ce internetul prin satelit există de ceva vreme, acesta a suferit de latență mare și conexiuni nesigure. Starlink este diferit. SpaceX a spus că scopul său este de a oferi internet de mare viteză, asemănător celui prin cablu, în întreaga lume.

Elon Musk a spus anterior că afacerea ar putea oferi unui număr de trei miliarde de oameni, care în prezent nu au acces la internet, o modalitate ieftină de a intra online. De asemenea, ar putea ajuta la finanțarea unui viitor oraș pe Marte.

Dronele folosite pe teren în Ucraina pot utiliza Starlink pentru a rămâne conectate și pentru a furniza informații pe măsură ce internetul și întreruperile de curent afectează Ucraina. Cu această tehnologie, dronele pot fi direcționate să lanseze muniții antitanc pentru a ajuta la prevenirea atacurilor ruse.

Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj pe Twitter pentru a-i mulțumi CEO-ului Tesla pentru sprijin și l-a invitat pe mogul tehnologiei să viziteze Ucraina odată ce războiul s-a încheiat.

Starlink, furnizează internet pentru aproximativ 150.000 de oameni din Ucraina

SpaceX continuă să-și extindă rețeaua de internet prin satelit Starlink în Ucraina, un oficial guvernamental spunând că aproximativ 150.000 de oameni din țară folosesc serviciul în fiecare zi.

Ministrul digitalizării, Mikhailo Fedorov, a precizat într-un tweet că „date brute” despre Starlink arată că există „aproximativ 150.000” utilizatori activi zilnic.

„Acesta este un sprijin crucial pentru infrastructura Ucrainei și restaurarea teritoriilor distruse”, a spus Fedorov.

Numărul zilnic de utilizatori activi este diferit de numărul de terminale Starlink din Ucraina, deoarece mai mulți utilizatori se pot conecta la fiecare terminal.

Peste 10.000 de terminale Starlink oferă servicii Ucrainei. Ele provin dintr-o varietate de surse. În aprilie, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională a declarat pentru CNBC că „o serie de părți interesate” au contribuit cu hardware și servicii de transport în valoare de peste 15 milioane de dolari pentru a livra Ucrainei 5.000 de terminale Starlink, USAID achiziționând direct 1.333 de terminale de la SpaceX.

Fedorov i-a atras atenția lui Musk printr-un tweet la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, oficialul guvernamental trimițând o cerere de asistență după ce un presupus atac cibernetic a perturbat serviciul anterior de internet prin satelit, în timp ce armata rusă a vizat infrastructura de comunicații a țării.

ADVERTISEMENT