News

Elon Musk a cumpărat Twitter. Compania a acceptat o ofertă de 44 de miliarde de dolari. Prima reacție a noului proprietar. Update

Fondatorul Tesla, Elon Musk, devine noul proprietar al Twitter. Presa internațională scrie că platforma de socializare a acceptat o ofertă de 44 de miliarde de dolari.
25.04.2022 | 22:53
Elon Musk a cumparat Twitter Compania a acceptat o oferta de 44 de miliarde de dolari Prima reactie a noului proprietar Update
Elon Musk, aproape de a deveni proprietarul Twitter. Acordul ar putea fi anunțat luni. Sursa foto: EPA/Erik S. Lesser
ADVERTISEMENT
25-04-2022
19:54

Prima reacție a lui Elon Musk după ce a bătut palma pentru Twitter

Pe contul său de Twitter, Elon Musk, noul proprietar al platformei de socializare a avut un mesaj scurt: ”Daaaa!!!” Acestui tweet i-a fost atașat un comunicat.

”Libertatea de exprimare este temelia unei democraţii funcţionale, şi Twitter este piaţa oraşului digitală unde sunt dezbătute problemele vitale pentru viitorul umanităţii”, se arată într-un comunicat al şefului Tesla.


”De asemenea, vreau să fac Twitter mai bun ca niciodată, îmbunătățind produsul cu noi funcții. Twitter are un potențial extraordinar – aștept cu nerăbdare să lucrez cu compania și comunitatea de utilizatori pentru a-l debloca”, a mai spus Musk.

25-04-2022
19:14

Elon Musk, noul proprietar al Twitter. Compania a acceptat o ofertă de 44 de miliarde de dolari

Consiliul de administrație al Twitter a acceptat o ofertă de 44 de miliarde de dolari de la miliardarul Elon Musk pentru platforma de social media.


Acționarii Twitter vor primi 54,20 de dolari în numerar pentru fiecare acțiune, după încheierea tranzacției, notează NBC News.

”Twitter Inc. anunță că a încheiat un acord definitiv pentru a fi achiziționat de o entitate deținută în totalitate de Elon Musk, pentru 54,20 USD per acțiune în numerar, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 44 miliarde USD. La finalizarea tranzacției, Twitter va deveni o companie privată.

În conformitate cu termenii acordului, acționarii Twitter vor primi 54,20 USD în numerar pentru fiecare acțiune pe care o dețin la închiderea tranzacției propuse. 

Consiliul Twitter a demarat un proces atent și cuprinzător pentru a evalua propunerea lui Elon, cu un accent deliberat pe valoare, certitudine și finanțare. Tranzacția propusă va oferi o primă substanțială de numerar și credem că este cea mai bună cale de urmat pentru acționarii Twitter”, a spus Bret Taylor, președintele consiliului de administrație al Twitter.

​După ce într-o primă fază nici nu voia să audă de ideea ca rețeaua socială să fie preluată de Elon Musk, conducerea Twitter pare să-și fi schimbat radical viziunea, la presiunea acționarilor.

Elon Musk, aproape de a deveni proprietarul Twitter. Acordul ar putea fi anunțat luni

Presa americană scrie că Twitter Inc. se află în discuții avansate pentru a vinde platforma de socializare către Elon Musk.

ADVERTISEMENT

Financial Times informează că acordul ar putea fi încheiat luni. Vorbim de o întorsătură dramatică a evenimentelor, la doar 11 zile după ce miliardarul și-a dezvăluit oferta de 43 de miliarde de dolari pentru a deveni proprietarul companiei de social media.

Surse din companie spun că cei din Consiliul de administrație al Twitter au avut o întrunire la primele ore ale zilei luni pentru a finaliza termenii unui acord cu Musk. Aceleași surse au adăugat că un acord ar putea fi încheiat în aceeași zi.

ADVERTISEMENT

Un purtător de cuvânt al Twitter a refuzat să comenteze, momentan, aceste informații apărute în media.

Cert este că decizia Twitter de a intra într-o nouă serie de discuții a marcat o schimbare semnificativă a poziției companiei de social media. Anterior, platforma de social-media ar fi demarat o serie de strategii pentru a-l descuraja pe Musk să preia patronatul.

ADVERTISEMENT

Ce ofertă a făcut Elon Musk pentru achiziția Twitter

După ce a preluat 9% din acțiunile Twitter, în debutul lui aprilie, Elon Musk a făcut un pas decisiv pentru a devin unicul proprietar al celebrei companii.

Fondatorul Tesla a oferit, tot în aprilie, 43 de miliarde de dolari pentru cumpărarea platformei.

  • 219 de miliarde de dolari este averea estimată a lui Elon Musk, conform Forbes

Luni, acțiunile Twitter au crescut cu 4,5%, la 51,15 dolari, în tranzacțiile dinaintea deschiderii bursei la New York.

ADVERTISEMENT

În dese rânduri, Elon Musk a spus că Twitter trebuie să fie preluată în mod personal pentru a crește și a deveni o adevărată platformă a discursului liber.

ADVERTISEMENT
Tags: