FANATIK îți prezintă în fiecare zi un LIVE BLOG cu știrile sportive de ultimă oră, informații noi din sportul românesc și cel mondial. Rezultate din fotbal, tenis, baschet, handbal sau din orice altă competiție sportivă le puteți afla accesând LIVE BLOG-ul cu informații de ultimă oră.
UPDATE, 26 martie, ora 00:37 / Atacantul lui Aston Villa, Ollie Watkins, a intrat în minutul 63 al partidei pe care Anglia a câștigat-o cu 5-0 contra lui San Marino. Intrarea vârfului a însemnat și activarea unei clauze prin care clubul din Birmingham se obliga să plătească 500.000 de lire lui Brentford, formație din Championship. Watkins ar fi putut să îi aducă fostului său club chiar 1 milion de lire, dacă ar fi fost titular. Brentford va rămâne cu 425.000 de lire din sumă, în vreme ce 75.000 vor merge către Exeter, formația de la care „albinele” l-au achiziționat inițial în cadrul perioadei de transferuri din Premier League.
UPDATE, 25 martie, ora 19:15 / Danemarca va primi 11.000 de spectatori la fiecare meci de la Campionatul European din acest an, unde Copenhaga va găzdui patru partide. Guvernul de la Copenhaga a anunţat că îşi rezervă dreptul de a reveni asupra acestei decizii, în funcţie de situaţia sanitară.
”Campionatul European de fotbal este un eveniment unic şi istoric în Danemarca. Guvernul a decis să autorizeze cel puţin 11.000 – 12.000 de persoane la cele patru meciuri organizate pe Parken”, a declarat ministrul Culturii şi Sportului, Joy Mogensen.
Danemarca va juca acasă cele trei partide din faza grupelor, cu Finlanda, Belgia și Rusia, iar în capitala Copenhaga se va mai desfășura și o întâlnire din optimile de finală.
UPDATE, 25 martie, ora 18:13 / Finala Cupei Ligii Angliei, programată la 25 aprilie, pe stadionul Wembley, între Tottenham Hotspur şi Manchester City, ar putea fi urmărită din tribune de 8.000 de spectatori.
Conform publicației Daily Mail, majoritatea biletelor va fi distribuită personalului medical, dar şi rezidenţilor locali. Părţile implicate urmează să stabilească modalitatea de organizare a acestui eveniment.
UPDATE, 25 martie, ora 18:03 / Cluburile din Premier League au reușit să îi determine pe organizatorii celui mai tare campionat din Europa să modifice data de start a următoarei stagiuni a competiției. Inițial, ediția 2021-2022 trebuia să debuteze în data de 7 august, însă totul a fost decalat cu o săptămână. Cluburile s-au plâns de faptul că fotbaliștii ar putea fi afectați de lipsa timpului de refacere după Euro 2020. Ultimul act al competiției s-ar fi disputat cu doar patru săptămâni înaintea primului meci din Premier League. Cu ajutorul acestei amânări, starurile din Anglia vor avea la dispoziție încă o săptămână de odihnă, anunță Daily Mail.
UPDATE, 25 martie, ora 17:13 / Ştafeta torţei olimpice a pornit de la Fukushima, fără public şi în condiţii sanitare stricte. Vorbind la ceremonie, preşedintele Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, a spus că speră că flacăra olimpică va fi ”o rază de lumină la capătul întunericului”.
Conform L’Equipe, torţa metalică placată cu aur roz, în formă de floare de cireş în partea sa superioară, a fost aprinsă în simbolicul complex sportiv J-Village, care a servit ca bază pentru operaţiuni de salvare după dezastrul nuclear din 11 martie 2011, ce a urmat unui cutremur şi tsunami, în nord-estul Japoniei.
Evenimentul, la care trebuie să participe zece mii de alergători timp de 121 de zile, va fi diferit de cele anterioare, la fel va jocurile. Spectatorii, ţinuţi departe de ceremonia de start şi de prima secţiune a traseului, vor trebui să fie poarte măşti şi să nu aclame.
Publicul va putea apoi să urmărească traseul flăcării, care va trece prin cele 47 de departamente ale Japoniei înainte de a ajunge la Stadionul Naţional din Tokyo pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, din 23 iulie.
Traseul torţei olimpice va urma o cale sinuoasă, mergând mai întâi spre sud, până la insulele Okinawa, apoi se va întoarce în nord, la Hokkaido şi în cele din urmă se va îndrepta din nou către sud, spre Tokyo. Câteva zeci de alergători care ar fi trebuit să facă parte din ştafetă s-au retras, invocând probleme de program sau îngrijorări legate de pandemie.
Oficialii locali au avertizat că ar putea anula ştafeta dacă măsurile anti-Covid nu vor fi sporite, iar organizatorii au declarat că ştafeta ar putea fi suspendată dacă va provoca o aglomeraţie prea mare.
UPDATE, 25 martie, ora 15:47 / Echipa națională de handbal feminin a României va evolua în Grupa 2 a preliminariilor Campionatului European din 2022, alături de formaţiile Danemarcei, Austriei şi învingătoarea grupei 3 de calificare, s-a stabilit în urma tragerii al sorţi care a avut loc la sediul EHF de la Viena.
În grupa 3 de calificare pentru faza preliminară se află Israel, Insulele Feroe şi Islanda. România a fost în urna a doua valorică, alături de Germania, Serbia, Ungaria, Croaţia şi Polonia. Din prima urnă au făcut parte Olanda, Rusia, Franţa, Danemarca, Spania şi Suedia.
La turneul final sunt deja calificate Norvegia, deţinătoarea trofeului, Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, ţările gazdă. Celelalte 12 locuri de la turneul final vor fi ocupate în urma preliminariilor. Obţin calificarea primele două clasate în cele şase grupe preliminare. Primele două etape ale preliminariilor vor avea loc a 6/7 şi 9/10 octombrie. Restul partidelor se vor juca în martie şi aprilie 2022.
UPDATE, 25 martie, ora 14:06 / Diego Costa, liber de contract de la începutul acestui an, de când s-a despărțit de Atletico Madrid, a ajuns la un acord cu Benfica Lisabona și va semna un contract valabil până în 2023, conform publicației MundoDeportivo.
În ultimele trei luni, fotbalistul a încercat să-și găsească un angajament în Brazilia, țara sa natală, dar a decis să dea curs ofertei de la Benfica, deși de serviciile lui era interesată și Olympique Marseille.
Angajamentul cu Benfica va intra în vigoare din luna iunie a acestui an. Conform sursei citate, atacantul de 32 de ani va încasa un salariu de aproximativ 5 milioane de euro pentru cele două sezoane.
Mundo Deportivo notează că fotbalistul a condiționat semnarea contractului cu Benfica, de prezența fostei campioane a Europei în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. În acest moment Benfica ocupă locul 3 al clasamentului în Portugalia, poziție care duce, însă, doar în preliminariile Champions League
UPDATE, 25 martie, ora 10:36 / Fostul impresar Dumitru Tudor „Ciorbă” a murit în această dimineață la spitalul Sf. Pantelimon, unde fusese internat în urmă cu două săptămâni din cauză că se infectase cu noul coronavirus. El era în stare gravă, plamânii fiindu-i afectați în proporție de peste 70%. În plus, avea și probleme cardiace.
„După un an îm care credeam că am scăpat de COVID, nenorocitul de carcalac m-a lovit. Să de-a Dumnezeu să scap cât mai repede”, a fost mesajul postat de Dumitru Tudor pe Facebook în momentul când a aflat vestea.
UPDATE, 25 martie, ora 8:54 / Daniel Guerini, mijlocaşul de doar 19 ani al lui Lazio, și-a pierdut viața miercuri, în urma unui grav accident rutier petrecut pe străzile Romei. Guerini se afla împreună cu doi prieteni într-un Smart For Four, care s-a ciocnit frontal cu un Mercedes, condus de un șofer de 68 de ani. Fotbalistul lazial este singurul care nu a mai putut fi salvat, celelalte trei persoane implicate în accident fiind spitalizate în stare gravă.
Component al naţionalelor U15 şi U16 ale Italiei, Daniel Guerini a mai evoluat până acum la AC Torino, Fiorentina și Spal.
„Suntem şocaţi de durere. Preşedintele şi toţi cei de la clubul Lazio sunt împreună cu familia tânărului Daniel Guerini”, a anunţat Lazio pe contul de Twitter.
UPDATE, 24 martie, ora 16:36 / Noul căpitan al echipei de Fed Cup a României a anunțat lotul pentru meciul cu Italia, programat în perioada 16-17 aprilie la Cluj-Napoca, în barajul de menţinere în Grupa Mondială, și surprinde prin faptul că încearcă să o readucă pe Sorana Cîrstea, care și-a anunțat retragerea la finalul anului în 2018.
Cele șase jucătoare care au fost anunțate în echipa de Fed Cup sunt Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Raluca Olaru. O altă decizie neașteptată este lăsarea în afara lotului a Patriciei Țig, locul 63 WTA, a doua cea mai bine clasată română, dar și a luiJaqueline Cristian.
”Doresc să mulţumesc lui Ion Ţiriac, preşedintele FRT, conducerii FRT, pentru onoranta propunere de a reprezenta România şi din postura de căpitan al echipei naţionale de senioare.
Am convingerea că împreună cu colegele din această minunată echipă, cărora le sunt recunoscătoare pentru susţinere, putem obţine rezultate frumoase pentru România! Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea şi Raluca Olaru”, a scris Niculescu pe contul de Facebook.
UPDATE, 24 martie, ora 12:50 / Portărița Tess Wester este noua achiziție a echipei feminine de handbal CSM București. În vârstă de 28 de ani, Wester este una dintre cele mai valoroase jucătoare de handbal din lume, având în palmares titlul mondial cucerit alături de Olanda, în 2019.
Declarată cel mai bun portar la edițiile din 2015 și 2019 ale Campionatului Mondial, Tess Wester a evoluat în ultimele trei sezoane în Danamerca, la Odense.
Olandeza devine prima opțiune pentru postul de portar al multiplei campioane a României, după ce Jelena Grubisic și Denisa Dedu au anunțat că vor părăsi gruparea bucureșteană.
#TeamNews | ? Bine ai venit, Tess Wester! ??
Toate detaliile ➡️ bit.ly/WelcomeTessWester
#CSMBucuresti #OrasulTau #EchipaTa
Publicată de CSM Bucuresti pe Miercuri, 24 martie 2021
UPDATE, 24 martie, ora 11:36 / Mike Tyson a anunțat că va boxa din nou cu Evander Holyfield pe data de 29 mai 2021, la aproape 25 de ani de la precedenta lor întâlnire.
Pe 28 iunie 1997, Tyson a provocat un imens scandal în timpul partidei cu Holyfield, fiind descalificat de arbitru în repriza a treia după ce a muşcat o bucată din urechea lui Holyfield. În urma acestui incident, „Iron” Mike a fost suspendat timp de un an și a primit o amendă de 3 milioane de dolari.
„Vreau doar ca toată lumea să ştie că va fi un meci cu Holyfield. El este un om umil, ştiu asta, este un om al lui Dumnezeu, dar şi eu sunt un om al lui Dumnezeu şi voi avea succes pe 29 mai”, a declarat Mike Tyson.
UPDATE, 24 martie, ora 10:44 / Sportul mondial este din nou în doliu. Fosta campioană mondială de snowboard Julie Pomagalski a murit la vârsta de 40 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă în cantonul elvețian Uri. Alături de sportiva franțuzoaică și-au mai pierdut viața un ghid şi un salvator montan.
Julie era nepoata lui Jean Pomagalski, cel care a inventat teleschiul în 1934. Ea a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de snowboardcross în 1999 și argintul la Mondialele din 2003, la proba de slalom paralel. La Olimpiada de Iarnă, are două locuri 6 la slalom paralel, obținute în 2002 la Salt Lake City și în 2006 la Torino.
UPDATE, 23 martie, ora 22:34 / Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, s-a calificat pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami, cu premii totale de 3,2 milioane de dolari.
Ea a învins-o, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 2-6, 7-6 (4), 7-5, pe germana Anna-Lena Friedsam, locul 125 mondial, după un meci de două ore şi 50 de minute. Românca a fost condusă în decisiv cu 5-2, cu două break-uri, şi a salvat o minge de meci la 2-5. Buzărnescu va primi pentru evoluţia în calificări un premiu de 10.000 de dolari şi 30 de puncte WTA.
România va mai fi reprezentată pe tabloul principal de trei jucătoare, Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, acceptată în manşa a doua, Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, deja calificată în turul al doilea, şi Irina Begu, locul 74 WTA, care va evolua în primul tur.
UPDATE, 23 martie, ora 22:02 / Simona Halep a decis să participe și în proba de dublu a turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami, cu premii totale de 3,2 milioane de dolari, urmând să facă pereche cu nemțoiaca Angelique Kerber. Cele două vor înfrunta în primul tur principalele favorite, belgianca Elise Mertens și bielorusa Aryna Sabalenka.
Pe tabloul de dublu se mai află două românce, Monica Niculescu și Raluca Olaru. Niculescu și rusoaica Anna Blinkova vor juca în runda inaugurală perechea Bethanie Mattek-Sands/Iga Swiatek (SUA/Polonia), în timp ce Olaru și ucrianeanca Nadiia Kichenok, câștigătoare în weekend la Sankt Petersburg, vor întâlni cuplul american Cori Gauff/Catherine McNally.
UPDATE, 23 martie, ora 21:22 / Spadasina Ana Maria Popescu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a încheiat pe primul loc în ierarhia mondială.
”Spadasina Ana Maria Popescu e oficial calificată la JO Tokyo 2020. Ea a terminat prima în ierarhia mondială a armei şi s-a calificat la a V-a sa ediţie de Jocuri Olimpice. Bravoo, Ana! Team Romania e mândră de tot ceea ce reprezinţi pentru sportul românesc! Şi la vară să îţi fie bine! Succes!”, a transmis COSR.
Ana Maria Popescu a câştigat medalia de aur la JO de la Rio (2016) şi pe cea de argint la ediţia Beijing 2008. Spadasina a mai participat la ediţiile de la Atena 2004 şi Londra 2012.
UPDATE, 23 martie, ora 20:50 / Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, s-a calificat în turul doi al turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami, cu premii totale de 3,2 milioane de dolari.
Ea a întrecut-o, în prima manşă, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Katrina Scott (SUA), 16 ani, locul 443 WTA, beneficiară a unui wild card, după un joc care a durat o oră. În turul al doilea, Cîrstea va evolua cu Anett Kontaveit din Estonia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22, jucătoare direct acceptată în această fază.
Calificarea în manşa a doua este recompensată la Miami cu un premiu de 16.000 de dolari şi cu 35 de puncte WTA. La acest turneu, Sorana Cîrstea colaborează cu Carl Maes, antrenor belgian care a mai lucrat cu Kim Clijsters, Yanina Wickmayer, Kirsten Flipkens şi Laura Robson.
UPDATE, 23 martie, ora 20:47 / Atacantul formației Bayern Munchen, Eric Choupo-Moting, a ratat convocarea la echipa națională a Camerunului, deoarece federalii i-au trimis telegrama pe o adresă de mail greșită.
Federaţia Cameruneză de Fotbal credea că i-a transmis convocarea prin email atacantului lui Bayern, însă în final s-a constatat că acest lucru nu s-a întâmplat, iar email-ul respectiv nu a ajuns la fotbalist.
”Am fost contactat de Federaţie, care m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am contactat la rândul meu clubul Bayern, iar cei de acolo mi-au confirmat că nu au primit convocarea. Se pare că au trimis invitaţia la o adresă greşită de email şi au remarcat acest lucru mai târziu. Este o lipsă de profesionalism”, a declarat tatăl şi agentul lui Eric Choupo-Moting.
UPDATE, 23 martie, ora 20:21 / Hermannstadt și-a găsit antrenor după plecarea lui Liviu Ciobotariu. Este vorba despre Eugen Bezea, fostul „secund” al lui Ciobotariu:
„Sunt foarte fericit pentru poziția în care mă aflu, dar în egală măsură și foarte responsabil. Mă simt dator față de acest club, mă simt dator față de oraș și sper din tot sufletul să schimbăm situația nefericită în care ne aflăm acum. Ne așteaptă o perioadă foarte grea. Încercăm să luăm meciurile pe rând și să ne pregătim cât mai bine.
Avem o echipă bine pregătită fizic, o echipă valoroasă. Dacă ar fi o fereastră de transferuri, nu mi-aș dori să aducem alți fotbaliști. Sunt fericit și mulțumit de jucătorii pe care îi avem. Încercăm să rezolvăm această problemă de moral a echipei și am mare curaj și încredere că o vom face!”, a declarat Beza pentru site-ul oficial al clubului.
UPDATE, 23 martie, ora 20:13 / Florin Andone a devenit tată, iar atacantul naționalei României a postat o fotografie pe contul său de Instagram cu fetița sa, pe care a numit-o Ania. „Bine ai venit în viața noastră!”, a fost mesajul atacantului lui Brighton.
View this post on Instagram
UPDATE, 23 martie, ora 19:46 / Moussa Dembele și-a speriat antrenorii și colegii după ce a leșinat brusc pe teren la antrenamentele lui Atletico Madrid, râmânând inconștient. Medicii lui Atletico Madrid au intervenit prompt, iar atacantul francez a ieșit de pe teren pe propriile picioare.
Conform jurnaliștilor spanioli, Dembele va fi supus unor controale medicale, iar problema care i-a cauzat leșinul ar fi de la o tensiune arterială crescută.
UPDATE, 23 martie, ora 17:25 / Numărul internaționalilor din lotul lui CFR Cluj se mărește. Runar Mar Sigurjonsson a fost convocat la prima reprezentativă a Islandei pentru meciurile cu Germania, Armenia și Liechenstein. Nordicii fac parte din grupa de calificare a României la Campionatul Mondial din 2022. Mijlocașul ardelenilor are 30 de selecții și un gol.
„Felicitări, Rúnar Már Sigurjónsson! Pe lângă CFR-iștii convocați la echipele naționale de tineret și de seniori ale României , mijlocașul echipei noastre, Rúnar Már Sigurjónsson, a fost chemat de selecționerul Arnar Þór Viðarsson în lotul echipei naționale a Islandei .
Sigurjónsson va face parte din grupul pentru meciurile cu Germania (25 martie), Armenia (28 martie) și Liechtenstein (31 martie), dueluri contând pentru Grupa J de calificare, grupă din care face parte și România. Mult succes, Rúnar!”, a postat CFR Cluj, pe pagina oficială de Facebook.
Felicitări, Rúnar Már Sigurjónsson! ??
Pe lângă CFR-iștii convocați la echipele naționale de tineret și de seniori ale…
Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA pe Marţi, 23 martie 2021
UPDATE, 23 martie, ora 14:40 / LPF a anunțat că meciul dintre Viitorul și Poli Iași, care s-a întrerupt în minutul 68 la scorul de 0-0 se va rejuca în data de 8 aprilie, de la ora 19:00. Meciul s-a jucat inițial în 22 februarie, dar în minutul 68 a trebuit să fie oprit din cauza lipsei de vizibilitate. S-a încercat ca partida să fie reluată a doua zi, dar și atunci ceața a fost considerată de către centralul Chivulete un impediment mult prea mare.
„Meciul dintre FC Viitorul Constanța și Politehnica Iași, contând pentru etapa a 24-a din CASA Liga 1 și suspendat din cauza vremii nefavorabile, a fost reprogramat pentru joi, 8 aprilie 2021, de la ora 19.00”, se arată pe site-ul oficial al LPF.
UPDATE, 22 martie, ora 16:37 / După ce a ratat prezența la Olimpiada din vara lui 2021, selecționata feminină de handbal a României a picat cu Macedonia de Nord în barajul pentru Campionatul Mondial din 2022, care se va juca în Spania. tricolorele vor disputa prima partidă pe teren propriu, în 16 sau 17 aprilie. Returul va avea loc în 20 sau 21 aprilie. Alte meciuri de la baraj: Rusia – Turcia, Cehia – Elveția, Slovenia – Islanda, Slovacia – Serbia, Ucraina – Suedia, Austria – Polonia, Ungaria – Italia, Portugalia – Germania și Muntenegru – Belarus.
UPDATE, 22 martie, ora 16:00 / Înaintea debutului de la Miami, unde a aflat deja cu ce jucătoare s-ar putea întâlni în drumul către un nou turneu ATP, Simona Halep a oferit un moment de virtuozitate cu mingea de fotbal. Cea mai valoroasă jucătoare de tenis din România a ținut 81 de „duble”, recunoscând în descrierea imaginilor că este vorba despre un record personal. „Hagi s-a întors”, a scris Darren Cahill pe Twitter, în descrierea aceluiași videoclip, pe care l-a postat și antrenorul.
View this post on Instagram
UPDATE, 22 martie, ora 12:39 / Xabi Alonso (39 de ani) o va pregăti pe Borussia Monchengladbach începând cu sezonul 2021-2022. Spaniolul îl va înlocui astfel la cârma echipei de pe locul 10 din Bundesliga pe Marco Rose (44 de ani) cel care, din vară, va sta pe banca Borussiei Dortmund.
Conform Bild, atuul fostului închizător este faptul că știe foarte bine prima ligă germană, după ce a evoluat la Bayern Munchen în perioada 2014-2017. Xabi Alonso vorbește și limba germană, ceea ce l-a determinat pe directorul sportiv al lui Max Eberl să ia această decizie.
Alonso a început meseria de antrenor din 2018, la Real Madrid U14. Un an mai târziu, fostul mijlocaș a preluat-o pe Real Sociedad B, acolo unde a obținut 23 de victorii, 12 egaluri și 12 înfrângeri. Ca fotbalist, Alonso a evoluat pentru Real Sociedad, Eibar, Liverpool, Real Madrid și Bayern Munchen.
UPDATE, 22 martie, ora 12:00 / Viorel Moldovan nu mai este antrenorul Petrolului, după ce „lupii galbeni” au ratat play-off-ul pentru promovarea în Liga 1. În același timp, ploieștenii vor termina colaborarea cu antrenorul secund Francisc Dican și preparatorul fizic Stelian Isac.
„Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Viorel Moldovan s-a încheiat astăzi. Tehnicianul a solicitat rezilierea contractului pe cale amiabilă, despărțirea de formația noastră producându-se într-un moment în care, cu o etapă înainte de finalul sezonului regular al Ligii 2, FC Petrolul Ploiești mai are șanse foarte mici să se califice în faza play-off a campionatului.
În perioada imediat următoare va fi stabilită noua componență a staffului tehnic, decizia urmând să fie luată după o ședință a Consiliului Director.
De asemenea, după ședința de pregătire de astăzi, antrenorul secund Francisc Dican și preparatorul fizic Stelian Isac își vor încheia angajamentele cu clubul nostru.
FC Petrolul Ploiești le mulțumește tuturor pentru munca depusă și le urează mult succes în cariera”, a anunțat clubul de pe „Ilie Oană”, pe site-ul oficial.
Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Viorel Moldovan s-a încheiat astăzi. Tehnicianul a…
Publicată de FC Petrolul Ploiesti pe Luni, 22 martie 2021
UPDATE, 22 martie, ora 11:20 / Emeric Ienei, tehnicianul care a fost pe banca Stelei în 1986 la succesul din finala Cupei Campionilor Europeni, împlinește astăzi 84 de ani. Atât FCSB, cât și Steaua i-au transmis mesaje de felicitare fostului mare antrenor.
? Emerich Jenei împlinește astăzi 84 de ani! La mulți ani !
⚽️ A jucat la Steaua între 1957-1969 pe postul de mijlocaș…
Publicată de CSA Steaua București pe Duminică, 21 martie 2021
„FCSB îi urează La Mulți Ani domnului Emeric Ienei, ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani. Clubul nostru îi dorește antrenorului care a adus trofeul UEFA Champions League la București să aibă parte de multă sănătate!”, au scris și cei de la FCSB pe Facebook.
UPDATE, 22 martie, ora 08:55 / După ce tabloul masculin a fost văduvit de Novak Djokovic, Roger Federer şi Rafael Nadal, și tabloul feminin este lovit de probleme. Serena Williams nu va putea concura la turneul american. Ea și-a anunțat retragerea, provocată de probleme medicale. „Sunt foarte dezamăgită, dar trebuie să mă retrag de la Miami Open, din cauza unei operații recente. Miamo Open reprezintă un turneul special pentru mine, pentru că aici locuiesc. Sunt foarte tristă că nu voi putea vedea fanii extraordinari de aici, în acest an, dar sper să revin în curând”, a scris Williams într-un comunicat.
UPDATE, 22 martie, ora 08:30 / Mauricio Pochettino a reușit să pună PSG-ul din nou pe roate și i-a adus pe Mbappe, Di Maria sau Neymar din nou pe prima poziție în Ligue 1. Formația din capitala Franței a reușit o victorie fantastică pe terenul rivalei Lyon. Era 4-0 pentru PSG în minutul 52, după golurile lui Mbappe (min. 15, 52), Danilo (min. 32) și Di Maria (min. 47). Parizienii le-au permis adversarilor să se apropie, iar în minutul 81 era 2-4, după golurile lui Slimani (min. 62) și Cornet (min. 81).
PSG a câștigat un meci „de șase puncte”, deoarece înaintea partidei era la egalitate de puncte cu Lyon. Acum, oamenii lui Pochettino au 63 de puncte, în vreme ce adversarii au cu trei mai puține. Campioana în exercițiu a profitat și de înfrângerea surprinzătoare a lui Lille, care a pierdut cu 1-2 pe teren propriu contra lui Nimes, formație aflată în zona locurilor retrogradabile. În prezent, PSG este lider la golaveraj, având la fel de multe puncte ca Lille.