Selecționerul „tricolorilor mici” consideră că echipa sa putea mai mult, chiar să obțină o victorie în duelul cu Croația, însă nu a fost mulțumit de felul în care fotbaliștii săi au tratat ocaziile bune pe care le-au avut.
Emil Săndoi a fost resemnat după remiza României U21 în duelul cu Croația U21, anunțându-și plecarea: „Pe final am avut de suferit puțin, dar sunt mulți jucători care au făcut un efort fantastic.
A fost o partidă echilibrată, jocul nostru s-a ridicat la nivelul adversarului pe care l-am întâlnit. Am avut momente bune, am avut acea teamă, acea precipitare în unele oportunități pe care le-am avut și în care puteam face diferența.
Am avut puțin de suferit pe final, am pierdut ușor mingea, adversarul a avut ocazii din care putea să înscrie. Fane Târnovanu a avut o evoluție cum ne-a obișnuit de-a lungul timpului.
Îl felicit și îl felicită tot staff-ul. Am spus încă de la început, e un nivel ridicat, poate n-am fost pregătiți să participăm la acest turneu final”.
„Au fost unii jucători care n-au fost lăsați să participe la acest turneu final, a fost un ritm accelerat al competiției și e problema fotbalului românesc privind posesia.
Nu îmi reproșez absolut nimic din ce s-a întâmplat, poate că n-am fost inspirat în meciul cu Spania. Le-am spus și jucătorilor că în duelul direct dintre Spania și Ucraina nu se știe cine va câștiga. Am avut și noi șansele noastre cu Ucraina, am primit un gol pe finalul meciului după o greșeală”, a continuat Emil Săndoi.
„Eu îmi termin contractul cu FRF, când a fluierat arbitrul, contractul s-a terminat. Nu m-am agățat niciodată de un contract! Nu cred că există un președinte de club din România care să poată afirma că m-am agățat de un contract vreodată.
Sunt un om fair-play, îmi propun să stau cu fața sus în fața oricui. Rezultatele nu sunt cele așteptate de toți, dar e o realitate a fotbalului românesc, avem probleme la toate nivelurile”, a mai spus selecționerul României U21.