România U21 a fost eliminată matematic de la Euro 2023. Naționala pregătită de Emil Săndoi a pierdut cu Spania (0-3) și Ucraina (0-1), iar în ultima etapă a grupei B va juca împotriva Croației într-un meci fără miză. Selecționerul naționalei de tineret a vorbit despre plecare înaintea partidei de marți, 27 iunie, ora 21:45.
Emil Săndoi a preluat banca naționalei de tineret a României în vara anului trecut, când l-a înlocuit pe Florin Bratu. După cele două înfrângeri ale „tricolorilor mici” la Euro 2023, s-a luat inevitabil în calcul plecarea lui Emil Săndoi de pe banca României U21.
Selecționerul a vorbit cu oficialii Federației Române de Fotbal înainte de partida cu Croația U21. Mesajele conducerii FRF s-au rezumat la încurajări înainte de ultimul meci al „tricolorilor” la turneul final. „Mie mi se încheie contractul după această acțiune. Am avut niște discuții cu persoane din conducerea FRF în sens pozitiv.
Au încercat să ne capaciteze pentru această partidă. Doar astea au fost discuțiile. Într-un cuvânt, ne-au arătat că sunt alături de noi. Și acest joc e deosebit de important și avem susținerea conducerii.
Referitor la contractul meu și la situația mea, nu pot să vă spun acum. Eu colaborez și cu Răzvan Rotaru, și cu Vali Năstase, și cu Daniel Pancu. Am încredere deosebită în toți și colaborez cât se poate de bine cu toți”, a declarat Emil Săndoi, la conferința de presă.
După înfrângerea categorică din prima etapă cu Spania U21, toate speranțele fanilor români au stat în disputa României U21 cu echipa similară a Ucrainei. Totuși, naționala de tineret din țara vecină s-a impus, iar la finalul partidei de pe Stadionul Steaua, suporterii i-au cerut demisia lui Emil Săndoi.
„Echipa națională trebuie susținută necondiționat. Am văzut multe jocuri ale echipelor naționale din străinătate și am văzut de fiecare dată o atmosferă de sărbătoare. Cred că așa ar trebui să fie și la noi.
Am revăzut filmarea jocului de mai multe ori, pentru că ne preocupă să corectăm anumite greșeli, nu ca să ascult niște scandări. Niciun antrenor nu a scăpat de astfel de scandări. Nu sunt nici primul, nici ultimul”, a spus Emil Săndoi.
România U21 și Croația U21 nu au niciun punct după primele două partide, iar în ultima etapă, cele două naționale de tineret luptă pentru evitarea ultimului loc în grupă. Emil Săndoi este încrezător și speră ca „tricolorii” să facă o partidă bună în ciuda nivelului scăzut al încrederii.
„Nu putem să spunem că suntem la cel mai înalt nivel din punctul de vedere al atmosferei. Am pierdut primele două partide disputate la acest turneu final. Mă rog, în prima partidă jocul nostru a lăsat mult de dorit, în a doua partidă, eu știu, 30 de minute ne-am ridicat la un nivel mai bun.
Dar, suntem în fața celui de-al treilea meci. Trebuie să conștientizăm și am văzut asta și în comportamentul jucătorilor la antrenament. Ne așteaptă un meci greu, un meci dificil, dar și foarte, foarte important. Chiar dacă nu are miza calificării. Ne dorim să facem o partidă mai bună, să avem o posesie mai bună”, au fost cuvintele lui Emil Săndoi.