Sport

Eroare incredibilă de arbitraj în Cupa României Betano! A fluierat fix înainte ca mingea să intre în poartă. VAR-ul n-a putut interveni

Erorile de arbitraj curg în fotbalul românesc, iar prezența VAR pare a fi mai mult un alint de imagine. Nici în Cupă nu au lipsit momentele hilare.
03.04.2024 | 20:08
Eroare incredibila de arbitraj in Cupa Romaniei Betano A fluierat fix inainte ca mingea sa intre in poarta VARul na putut interveni
Florin Andrei a luat o decizie bizară în minutul 30 al partidei. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Miercuri se vor afla alte două semifinaliste ale Cupei României Betano, după ce Corvinul și-a luat deja biletele pentru penultimul act al competiției. În primul meci al zilei, FCU Craiova 1948 primește vizita celor de la FC Voluntari pe stadionul Ion Oblemenco.

Centralul nu a lăsat VAR-ul să intervină

Competiția surprizelor a arătat că nu este loc de surprize dintr-un punct de vedere. Astfel, nu a fost nicio surpriză să ne confruntăm cu grave greșeli de arbitraj și în Cupa României Betano, nu doar în SuperLigă.

ADVERTISEMENT

Avantajată de această dată a fost formația patronată de Adrian Mititelu, FCU Craiova 1948 și dezavantaj clar pentru FC Voluntari. Momentul zero al meciului FCU Craiova – FC Voluntari s-a petrecut în minutul 30, la un corner pentru  oaspeți.

Corner pentru ilfoneni, George Merloi centrează de pe partea dreaptă în careul de șase metri al oltenilor. Portarul Ionuț Gurău, înlocuitorul rebelului Robert Popa, iese pe sub minge și pierde întâlnirea cu balonul.

ADVERTISEMENT

Vladislav Blănuță și Nicolae Carnat se luptă pentru întâietate la balon. Mingea îi cade pe spate lui Blănuță și intră în poartă. Stupoare, se aude fluierul arbitrului, dar nu pentru a valida golul, ci pentru o lovitură liberă pentru gazde, un presupus fault în atac.

Nu a simțit faza

De fapt, centralul de 37 de ani,  Florin Andrei fluierase înainte ca mingea să intre în poartă, grăbindu-se, un sindrom mai vechi al arbitrilor care și-au făcut “junioratul” în anii 2000. Nu este prima dată când un arbitru român uită de legea sfântă a răbdării, în joc. De legea avantajului nu mai încape vorba.

ADVERTISEMENT

Mai ales într-o fază în care ai și spatele asigurat de VAR. De fapt, aici este problema. Pentru că din cauza precipitării centralului Florin Andrei, brigada VAR nu a mai putut interveni și să schimbe decizia.

Florin Andrei a fluierat un fault în atac al lui Carnat la Blănuță, înainte ca mingea să treacă de linia porții. Astfel intervenția din camera VAR nu a mai fost posibilă, iar golul să fie cel mai probabil validat pentru FC Voluntari.

ADVERTISEMENT

Din reluările de pe TV se vede că olteanul Vladislav Blănuță este cel care îl cuprinde cu ambele brațe pe Nicolae Carnat. Pentru ca apoi ilfoveanul să răspundă cu aceași monedă. Practic, cei doi jucători se țin reciproc, anulând astfel orice decizie a arbitrului, într-o parte sau alta.

ADVERTISEMENT
Tags: