Cu victoria obținută pe terenul lui Gyor, CSM București încă mai speră la locul 2 în Grupa A, care ar asigura calificarea direct în sferturile de finală din Liga Campionilor. Iată cum arată clasamentul.
Min. 60: Tigroaicele au reușit să reziste la asaltul formației din Ungaria și astfel obțin o victorie prețioasă, scor 26-24.
Min. 35: 12-16. Gyor încearcă să forțeze o revenire rapidă, dar “tigroaicele” rezistă.
CSM București a făcut o primă repriză de excepție în Ungaria și conduce 14-9 la pauză.
Meciul ETO Gyor – CSM București are loc sâmbătă, 3 februarie, cu începere de la ora 19:00, în cadrul etapei a 12-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Unguroaicele sunt lidere detașate și nu mai pot pierde primul loc și prezența directă în sferturile de finală. CSM București are 13 puncte, la fel ca Brest și sunt la trei puncte de ocupanta locul 2, Odense, care joacă împotriva lui Brest.
Întâlnirea ETO Gyor – CSM București se dispută sâmbătă, 3 februarie, de la ora 19:00 în Audi Arena din Gyor. Este o sală multifuncțională, cu 5500 de locuri, ridicată în timp record în 2014, circa 10 luni, în 2014, la inaugurare fiind prezent și actualul premier al Ungariei, Viktor Orban. Lucrarea a costat 5 miliarde de forinți, bani proveniți de la guvernul Ungariei.
S-a luat această decizie de a se ridica o sală nouă, modernă, după ce echipa de handbal feminin câștigase cu an mai înainte pentru prima dată trofeul Ligii Campionilor. Denumirea de Audi Arena provine de la contractul de sponsorizare pe termen de zece ani, care expiră în acest an dar probabil va fi reînnoit, cu celebra firmă de automobile.
Partida ETO Gyor – CSM București se joacă sâmbătă, 3 februarie, de la ora 19:00,în Audi Arena din Gyor, în etapa a 12-a din grupa A Ligii Campionilor la handbal feminin și va fi transmisă în direct pe programele Digi Sport 3, Orange Sport 3 și Prima Sport 3. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
Este un joc deosebit de greu pentru tigroaice, pe terenul cele mai bun echipe din grupă și considerată, după colapsul incredibil al triplei câștigătoare a Ligii în ultimele trei ediții, Vipers Kristiansand, drept marea favorită la trofeu. Antrenorul Adi Vasile crede însă câ fetele sale au capacitatea de a produce o mare surpriză chiar la Gyor.
ETO Gyor în handbalul feminin european înseamnă unul dintre coloșii acestui sport de-a lungul timpului. Club fondat în 1945 are record de titluri, 17, record de Cupe ale Ungariei, 15 și de nu mai puțin de cinci ori învingătoare a Final Four din Liga Campionilor, dar ultima dată în urmă cu patru ani. Președinte este una dintre cele mai mari handbaliste ale Ungariei, Anita Gorbicz iar antrenor danezul Ulrik Kirkely.
În lot figurează la acest moment, extrema Csengle Fodor fiind accidentată, numai două jucătoare din Ungaria, în rest avem o combinată internațională de mare valoare, cu două norvegience, două daneze, o suedeză, o braziliancă, o rusoiacă și o sud-coreancă, numai nume mari din handbalul femin, încât pentru a obține un rezultat pozitiv tigroaicele ar trebui să se autodepășească.
Din păcate, campioana României este văzută de casele de pariuri drept victimă sigură în Ungaria, cotele acordate la victorie gazdelor fiind grăitoare: între 1,10 și 1,15. Dacă tigroaicele ar izbuti un rezultat mare cota ar fi absolut pe măsură, nu mai puțin de 6,40. Este clar că și cota pentru șansă dublă X2 este uriașă, adică 4,50.
Bookmakerii au ca argumente irefutabile bilanțul meciurilor directe care este net în favoarea celor de la Gyor. Sunt 11 meciuri directe, iar dintre acesta 9 au revenit unguroaicelor, toate la diferențe apreciabile. CSM are o singură victorie pe teren propriu dar acel succes care și acum doare enorm la Gyor, din 2016, din finala Ligii Campionilor, 29-26 după prelungiri.