Situația celor de la FC U Craiova 1948 este din ce în ce mai îngrijorătoare în play-out, însă Eugen Trică speră să schimbe lucrurile la derby-ul cu Dinamo București. Antrenorul oltenilor îi cheamă pe suporterii trupei lui Adrian Mititelu pe stadion.
FC U Craiova 1948 și Dinamo București sunt într-o situație dificilă în play-out, iar ambele formații speră să se salveze de la retrogradare în actualul sezon. Eugen Trică a vorbit despre performanțele din trecute ale „câinilor roșii” la conferința de presă.
Eugen Trică vrea spectacol în tribunele stadionului, dar și pe dreptunghiul verde în FC U Craiova 1948 – Dinamo București. Antrenorul grupării din Cetatea Bănie spune că această confruntare merita să se dispute în play-off.
„Mâine se anunță o partidă foarte dificilă, întâlnim un adversar bun și o echipă cu tradiție, care a câștigat multe trofee în fotbalul românesc. A avut performanțe pe plan european, știți foarte bine că a jucat o semifinală de Cupa Cupelor.
Vin după o victorie și au moral bun, chiar dacă au câștigat la ultima fază. În urmă cu două etape au pierdut cu Oțelul în minutul 93, dar norocul s-a întors de partea lor. Sunt în aceeași situație ca noi, preferam ca această partidă să se dispute în play-off sau pentru un loc de play-off.
Sunt două echipe bune, cu suporteri și sper că va fi un spectacol deosebit atât în teren, cât și în tribune. S-au montat după înfrângerea de la Galați, s-au montat. Noi venim după o înfrângere, după un joc bun făcut la Botoșani și sperăm că de data asta o să avem noroc să câștigăm cele trei puncte”, a spus Trică.
„Vreau să fac un apel la suporterii noștri dragi, să fie într-un număr cât mai mare la stadion. Să nu uite că în momentul în care eram în Liga 4 au fost lângă noi tot timpul, reușitele sunt și ale lor. Nu am reușit fără ei, am reușit împreună cu ei din Liga 4 până în Liga 1.
Mâine jucătorii au nevoie de ei, eu am nevoie de ei. Victoriile mari au fost doar atunci au susținut această echipa. Rugămintea mea este să încurajeze echipa din primul minut până în ultimul minut. Avem mare nevoie de ei.
Băieții au simțit lucrurile acestea în etapele trecute. Suporterii noștri sunt foarte importanți, nu trebuie să înjurăm pe nimeni, dacă vor să înjure pe cineva să înjure după ce fluieră arbitrul finalul jocului. Pot să mă înjure pe mine, pe cine vor ei, dar cât ține meciul să încurajeze echipa.
Este o situație dificilă, mâine este un meci aproape decisiv. Nu trebuie să lipsească atitudinea, băieții au avut o atitudine foarte bună, dar din păcate nu am reușit să ne adjudecăm cele trei puncte. Sunt montați foarte bine, sunt luptători și sunt convins că vor da totul pe teren.
Avem nevoie de suporteri, nu vrem să ne întoarcem unde am fost pentru că s-a muncit foarte mult. Mi-aș dori să se joace doar pe teren, dacă o echipă este mai bună decât noi să o demonstreze pe teren, nu prin alte părți”, spune Trică.
Eugen Trică a dezvăluit că Juan Bauza revine în derby-ul FC U Craiova – Dinamo București. Antrenorul spune că mijlocașul argentinian s-a antrenat normal cu restul lotului și poate juca pe Complex Sportiv Craiova.
„Îmi doresc niște arbitri care să fie concentrați în fiecare meci, să ia deciziile în teren. Nu este vorba că mă simt vânat, vreau să uit ce a fost săptămâna trecută. Ar trebui ca echipele cu tradiție și foarte mulți suporteri să rămână în prima ligă.
Pepe și-a reluat pregătirile, a fost o săptămână importantă pentru el. Este apt din toate punctele de vedere și sper ca mâine să fie jucătorul decisiv de care am nevoie. Mi-aș dori să dea un gol cu ce vrea el, important este să intre mingea în poartă”, încheiat antrenorul.