Sport

Eugenie Bouchard, atac dur la adresa Mariei Sharapova: „Era enervantă, dar cu mine nu i-a mers!”

Eugenie Bouchard (28 de ani, 331 WTA) a vorbit în termeni duri despre Maria Sharapova (34 de ani), pe care a întâlnit-o de cinci ori în meciurile oficiale.
26.04.2022 | 07:52
Eugenie Bouchard atac dur la adresa Mariei Sharapova Era enervanta dar cu mine nu ia mers
Eugenie Bouchard (28 de ani, 331 WTA) a vorbit în termeni duri despre Maria Sharapova (34 de ani), pe care a întâlnit-o de cinci ori în meciurile oficiale
ADVERTISEMENT

Maria Sharapova s-a retras din tenis în 2020, aceasta fiind cvintuplă campioană de Grand Slam. De cealaltă parte, Eugenie Bouchard nu a cucerit niciun turneu major.

Eugenie Bouchard, atac dur la adresa Mariei Sharapova

Eugenie Bouchard a criticat-o pe Maria Sharapova pentru faptul că, în timpul încălzirii dinaintea fiecărui meci, lovea puternic mingea, pentru a-și intimida adversarele.

ADVERTISEMENT

„Oh, da, Sharapova! Dădea cât putea de tare în mingi la încălzire! Era atât de enervantă! Încerca să-și intimideze adversarele, dar cu mine nu i-a mers! Până la urmă, arbitrul nu te poate obliga să faci nimic.

Poți să intri pe teren și să decizi că nu vrei să te încălzești, dacă asta vrei. De obicei, noi ne încălzim ca să ne simțim mai bine, dar sunt unii care încearcă să dea în minge cât de tare pot”, a declarat Eugenie Bouchard, în cadrul podcastului „Pardon my Take”.

ADVERTISEMENT

În cele cinci întâlniri cu Maria Sharapova, Eugenie Bouchard a reușit o singură dată să o învingă pe jucătoarea rusoaică.

Maria Sharapova este însărcinată

Chiar în ziua în care a împlinit 35 de ani, pe 19 aprilie, Maria Sharapova a anunțat, printr-o postare pe Instagram, că este însărcinată. Aceasta a postat o fotografie alături de mesajul: „Începuturi prețioase!!! Să mănânc tort aniversar pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea”.

ADVERTISEMENT

Fosta jucătoare de tenis și-a petrecut ziua de naștere într-o locație de vis, pe malul oceanului. În prezent, aceasta locuiește în SUA, la Los Angeles, alături de logodnicul ei, Alexander Gilkes (42 de ani).

Maria Sharapova a început tenisul la vârsta de șase ani, când s-a mutat din Rusia în SUA. Martina Navratilova i-a descoperit talentul și recomandat să se antreneze în SUA.

ADVERTISEMENT

De-a lungul carierei, sportiva rusoaică a câștigat cinci titluri de Grand Slam. Primul a fost cucerit, la vârsta de 17 ani, la Wimbledon, în fața Serenei Williams.

ADVERTISEMENT