News

Exclusiv. Eugen Teodorovici a pierdut procesul de 500.000 de lei cu Florin Cîțu. Fostul ministru, acuzat că e spion rus: ”E un precedent foarte periculos”

Eugen Teodorovici a pierdut procesul cu Florin Cîțu, după ce fusese acuzat de fostul premier că e spion rus și că ar fi acționat împotriva intereselor României atunci când a ocupat funcții publice.
29.04.2022 | 18:05
Exclusiv Eugen Teodorovici a pierdut procesul de 500000 de lei cu Florin Citu Fostul ministru acuzat ca e spion rus E un precedent foarte periculos
Eugen Teodorovici a fost acuzat de Florin Cîțu că este spion rus / Colaj foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Florin Cîțu a câștigat procesul pe care Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor Publice, i-l intentase din cauza unor afirmații calomnioase. Cîțu l-a acuzat în mai multe rânduri pe Teodorovici că ar fi spion rus și că ”a trădat interesele României și ale aliaților strategici”. Ex-premierul României a mai spus că fostul ministru ”a făcut o escală la Moscova” înainte de a da ”ordonanța comunistă 114” și că a negociat cu Banca Internațională de Investiții, controlată de Vladimir Putin, pentru finanțarea Fondului Suveran.

Avocații lui Florin Cîțu spun că acuzațiile de spionaj erau doar ”o formă de exprimare politică”

Eugen Teodorovici i-a făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și l-a chemat în instanță, în civil, pe Florin Cîțu, cerându-i despăgubiri de 500.000 de lei pentru afirmații calomnioase și defăimătoare. În urmă cu câteva zile, Tribunalul București a respins acțiunea lui Eugen Teodorovici, după doar două termene.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu a susținut, prin avocații săi, că afirmațiile grave făcute la adresa lui Teodorovici sunt ”o formă de exprimare politică”, în condițiile în care libertatea de exprimare este garantată prin constituție. De asemenea, apărarea a depus inclusiv articole din ziare care să demonstreze că și Teodorovici l-a atacat pe Cîțu și că acest tip de dispută, între un reprezentant al puterii și unul al opoziției este ”firească într-un stat democratic”.

Contactat de FANATIK, Eugen Teodorovici a declarat că tocmai a aflat de decizia tribunalului și că va contesta decizia. ”Am înțeles că judecătorul nici nu l-a ascultat pe avocatul meu”, spune fostul ministru.

ADVERTISEMENT

Eugen Teodorovici: ”Argumentele domnului Cîțu sunt puerile”

Eugen Teodorovici s-a declarat surprins de decizia instanței, el caracterizând ca ”puerile” argumentele aduse de avocații lui Florin Cîțu.

”În întâmpinare a fost invocat articolul 30 din Constituția României care face referire la ”libertatea de exprimare a gândurilor și a opiniilor”.

ADVERTISEMENT

A mai spus Florin Cîțu, în întâmpinare, că domnul Teodorovici nu a fost afectat ca urmare a acuzelor aduse pentru că a câștigat alegerile parlamentare în Tulcea. Prin urmare, nu mi-a fost afectată imaginea.

Mi s-au părut foarte puerile argumentele pe care le-a adus el, în întâmpinare. Faptul că a putut câștiga creează un precedent foarte periculos. Aș putea să merg și eu pe treptele tribunalului și atunci când vine doamna sau domnul judecător, să-mi exprim anumite gânduri. Sunt gândurile mele, pe care Constituția mi le garantează pentru a mi le exprima în mod public, dacă urmăm această logică”, a mai declarat Eugen Teodorovici pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ce spune Eugen Teodorovici despre escala de la Moscova

Fostul ministru de finanțe a explicat și cum a luat naștere ”legenda” că a fost la Moscova. El spune că în decembrie 2018, a mers în Cuba împreună cu Sorina Pintea pentru a discuta despre acordul bilateral pentru sănătate și despre aducerea vaccinului anticancer pulmonar, respectiv posibilitatea ca acesta să poată fi produs în România. Delegația României a avut întâlniri cu mai mulți oficiali cubanezi de rang înalt, iar zborul către această destinație a avut escală în capitala Rusiei.

”Noi am plecat acolo cu escală la Moscova pentru că așa a fost rezervat zborul de Ministerul de Finanțe. Partea cubaneză a confirmat în ultima clipă și singurul zbor în acea perioadă a fost cu escală la Moscova. Nu am părăsit aeroportul pe durata escalei.

Spunea domnul Cîțu că, după Havana, am mers la o întâlnire cu o bancă rusească. Este fals, noi am plecat direct la Bruxelles în aceeași zi, pentru că România urma să preia președinția Uniunii Europene”, a mai explicat Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici: ”Florin Cîțu era vicepreședinte CSAT, avea acces la informații clasificate”

Pe de altă parte, politicianul a explicat că i-a făcut plângere penală fostului premier pentru că acesta a făcut afirmații referitoare la apartenența sa la un serviciu secret străin în perioada în care era premier și vicepreședinte al CSAT. Totuși, spune el, a preferat să meargă doar pe latură civilă, după răspunsul primit de la procurori.

”La plângerea penală mi s-a comunicat că nu sunt întrunite elementele unei fapte referitoare la siguranța națională și că poate fi vorba despre defăimare. Ceea ce confirmă oarecum acțiunea mea în civil.

Eu nu am o problemă că el susține lucrul ăsta. Ideea este că a spus-o dintr-o poziție de premier și mai ales de vicepreședinte al CSAT, aici e problema. E vorba de un om cu acces la secrete și informații clasificate.

Legea spune că dacă dezinformezi public, din această calitate, riști o pedeapsă între 1 și 5 ani de închisoare. Dacă e adevărat ceea ce spui și faci public o informație de acest gen, clasificată, poți primi până la 20 de ani de închisoare”, a mai declarat Eugen Teodorovici pentru FANATIK.

Florin Cîțu i-a felicitat pe liberalii din Tulcea că ”au scăpat România de un spion rus”

În martie 2019, pe vremea când era senator, Florin Cîțu l-a acuzat pe Eugen Teodorivici, ministru al Finanțelor la acel moment, că a mers la Moscova pentru a negocia cu o bancă rusească.

Ulterior, în iulie 2021, când era premier în funcție, Florin Cîțu i-a felicitat pe liberali, cu ocazia unei vizite în Tulcea că ”au salvat România de un spion rus”, fără, însă, a-i pronunța numele lui Teodorovici.

ADVERTISEMENT