Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Exclusiv. Răchită și Lupu, dialog amuzant despre peluza arsă în Ghencea: “Hahaha și tu acum. De asta nu-ți aduci aminte!?” Video

Vivi Răchită și Dănuț Lupu au purtat un dialog amuzant la Fanatik SuperLiga despre peluza arsă în Ghencea, pornind de la incidentele derby-ului CSA Steaua - Dinamo.
19.04.2023 | 12:13
Exclusiv Rachita si Lupu dialog amuzant despre peluza arsa in Ghencea Hahaha si tu acum De asta nuti aduci aminte Video
Vivi Răchită și Dănuț Lupu au avut un dialog amuzant despre peluza arsă în Ghencea. Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Vivi Răchită și Dănuț Lupu au avut un dialog haios, pornind de la incidentele provocate de fani la derby-ul CSA Steaua – Dinamo, scor 2-0 în etapa cu numărul 4 din play-off-ul ligii secunde. La finalul meciului, galeria dinamovistă a repetat gestul reprobabil pe care l-au pus în aplicare pe 10 mai 1997 la un meci în Ghencea.

Dănuț Lupu, iritat de incidentele provocate de suporteri la CSA Steaua – Dinamo

Ziua derby-ului CSA Steaua – Dinamo a început încă de dimineață când suporterii celor două galerii și-au dat întâlnire și au sărit la bătaie. Incidentele l-au iritat pe Dănuț Lupu. Fostul fotbalist al „alb-roșiilor” a precizat că aceste tensiuni nu fac bine fotbalului.

ADVERTISEMENT

„Păcat de incidentele care s-au întâmplat înainte de meci. Până la urmă spectatorii trebuie să înțeleagă că joacă două echipe nu joacă ei și cred că aici e marea problemă a spectatorilor din ziua de astăzi.

Era un meci de fotbal, trebuia să vină la stadion nu să se întâlnească înainte de meci. Sunt războaiele lor de mult timp, dar nu cred că face bine fotbalului. (n.r. peluza Ghencea) A mai luat o dată foc”, a spus Dănuț Lupu, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

Vivi Răchită și Dănuț Lupu, dialog haios despre peluza arsă în Ghencea: „Îmi aduc aminte că am câștigat cu 3-1”

Dezamăgiți după înfrângerea cu CSA Steaua, fanii dinamoviști au dat foc câtorva scaune în peluza Stadionului Ghencea în care s-au manifestat. Cel mai probabil, ultrașii „alb-roșii” au vrut să recreeze incidentul din 10 mai 1997, când au dat foc peluzei, iar incendiul a fost uriaș. Vivi Răchită a venit cu o replică ironică pentru Dănuț Lupu.

„Eu îmi aduc aminte că eram pe teren, că am câștigat 3-1, dar ei își aduc aminte că au dat foc la peluză”, a fost declarația lui Vivi Răchită care a pornit dialogul haios cu Dănuț Lupu.

ADVERTISEMENT

Dănuț Lupu: „Ce ținere de minte ai! Când am bătut cu 6-4 sau 3-0 nu ți-ai adus aminte?”

Vivi Răchită: „Nu eram pe teren. Îmi aduc aminte de un 3-0 pe Ghencea când ați inaugurat nocturna v-am bătut 4-2. De astea îmi aduc aminte. Eu cred că foarte mulți spectatori când au văzut ce s-a întâmplat la prânz nu s-au mai dus la meci. ‘Mă duc la meci să mă bată pe acolo?’ La un Steaua-Dinamo trebuia să fie stadionul plin. Un stadion de 30.000 de locuri nu este foarte mare. Au fost înainte pe Arena Națională la FCSB cu Farul”, a mai spus Vivi Răchită.

Robert Niță, explicații pentru numărul de suporteri la meciul CSA Steaua – Dinamo: „Jumătate dintre ei au fost dinamoviști”

Aproximativ 20.000 de suporteri au fost prezenți pe Stadionul Ghencea la derby-ul CSA Steaua – Dinamo. Emulația celor două tabere a venit ca urmare atât a rivalității, cât și a proiectului de lege propus de Vasile Dîncu. Fostul ministru al Apărării a cerut modificarea Legii Sportului în așa fel încât cluburile de drept public să poată lua startul în ligile profesioniste.

ADVERTISEMENT

Robert Niță este de părere că o mare parte din suporteri au fost ai lui Dinamo. „Jumătate dintre suporteri au fost dinamoviști. 5.000 oficial, cota de bilete. Dar în zonele neutre, nu în cele două peluze, au fost mulți. Eu am foarte mulți prieteni dinamoviști care au fost la meci la Tribuna a II-a, la Tribuna 1. Deghizați, fără însemnele clubului.

Din cauza tevaturii care s-a făcut cu legea pe care o propune domnul Dîncu e practic primul meci. Tu îți mai aduce aminte vreun alt meci în Ghencea care să se fi disputat cu 5.000 de oameni? Când a jucat cu Unirea Dej sau Unirea Slobozia.

Și adversarul a venit cu o cotă parte de oameni. Și adversarul face rețeta. Uită-te când a jucat CSA cu Rapid și erau prin divizia a patra au fost peste 30.000 pe Arena Națională”, a dezvăluit Robert Niță, la FANATIK SUPERLIGA.

Nu uitați că Fanatik SuperLiga, emisiunea exclusivităților din sport, poate fi urmărită în fiecare zi de luni până vineri, cu Horia Ivanovici și Ioana Cosma ca prezentatori. Este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

ADVERTISEMENT